O ROMÂNIE DE SUFLET LA „ZORILE BUCOVINEI”

SUNTEM VII ŞI NE APĂRĂM IDENTITATEA ROMÂNEASCĂ

Nu putea să treacă pe lângă noi această zi. Chiar dacă n-ar fi fost iniţiativa deputaţilor de Suceava de a marca în fiecare an, la 28 noiembrie, Ziua Bucovinei şi chiar dacă această propunere legislativă nu s-ar fi bucurat de susţinerea Parlamentului României, care a decretat-o ca sărbătoare naţională a bucovinenilor şi tuturor celor ce simt şi respiră istoria neamului, totuna aveam să ne strângem într-o comuniune sufletească la „Zorile Bucovinei”, lucru ce-l facem, de fapt, mai mult sau mai puţin reuşit, în fiecare număr de ziar. Or, această Zi de 28 noiembrie trece prin inimile noastre, amintindu-ne că nici un drum nu-i prea greu şi lung dacă la capătul lui ne aşteaptă un vis, şi nici un sacrificiu nu-i prea mare în numele împlinirii lui. La 28 noiembrie 1918, ziua când deputaţii români din Dieta Bucovinei, alături de reprezentanţii comunităţilor germane, poloneze şi mai mulţi primari din comunele rutene, au decis soarta Bucovinei, redând-o matricei străbune, s-a împlinit cel mai măreţ vis, spre care strămoşii noştri au parcurs un drum dificil, întăriţi în credinţa că Dumnezeu va face până la urmă dreptate şi pe „partea cea mai veche şi mai frumoasă a ţării noastre”, cum numea Eminescu provincia nedezlipită de sufletul său. În pofida vitregiilor şi deznădejdilor ce ne-au pustiit după 1940, perla cea mai scumpă din diadema Voievodului Ştefan cel Mare, care priveghează odihna Sfântului Domnitor şi altor mari domni români, şi-a păstrat intactă strălucirea, astăzi cu mai multă vigoare ieşind la lumină firescul adevăr că un neam nu poate fi îngenuncheat, văduvit de suflet, iar trecutul istoric trebuie primit şi respectat aşa cum a fost, fără denaturări şi interpretări neadecvate.

• În acest context nu pot să nu-mi exprim încă o dată nedumerirea faţă de reacţia anormală a unor reprezentanţi ai autorităţilor şi formaţiuni politice din ţinutul nostru faţă de decizia parlamentului român cu privire la marcarea Zilei Bucovinei, de parcă acesta ar fi teritoriul lor privat. Pichetarea din 8 noiembrie a.c. de către câţiva naţionalişti ucraineni a Consulatului General al României la Cernăuţi n-a dovedit altceva decât că în nordul Bucovinei mai persistă o percepere eronată a valorilor europene şi bunei vecinătăţi. Că Ziua Bucovinei este o sărbătoare cu steag de pace şi nu are nici un fel de dedesubturi cu pretenţii teritoriale din partea României, a ţinut să accentueze la deschiderea manifestării Nicolae Toma, redactorul-şef al „Zorilor Bucovinei”(gazda întrunirii) şi preşedintele Societăţii Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi, care împreună cu Fundaţia Culturală „Leca Morariu”, Societatea Scriitorilor Bucovineni şi filiala Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România (toate din Suceava) au aşternut un curcubeu pe cerul Bucovinei, înseninându-l în preajma lui 28 noiembrie.

Importanţa istorică a evenimentului de acum 95 de ani, în context contemporan şi spiritul valorilor europene, a fost evocată de Consulul General al României la Cernăuţi, dna Eleonora Moldovan, care şi-a exprimat bucuria de a se întâlni la redacţia ziarului „Zorile Bucovinei” cu atâţia români de frunte ai comunităţii noastre pentru a discuta lucruri importante: „Mâine la Suceava se va sărbători cu fast Ziua Bucovinei. Sărbătoarea de azi de la Cernăuţi şi de mâine la Suceava va fi un stimul ca generaţia de astăzi să-şi venereze valorile pentru binele generaţiei de mâine. Aşa se întâmplă pretutindeni, în oraşele din România, din Ucraina, în marele centre ale Europei, unde autorităţile îşi cinstesc istoria. Mi se pare firesc că deputaţii de Suceava au decretat Ziua Bucovinei şi salut iniţiativa lor – un moment esenţial pentru promovarea valorilor sănătoase, mai ales pentru tânăra generaţie, care are nevoie de modele şi valori. Nu suntem atât de mulţi, dar foarte importanţi – cei care pot sta ca fundament în relaţia noastră bilaterală. Sunt convinsă că fără o interpretare neadecvată această zi ne va aduce lucruri bune. Mulţumesc redactorului şef al „Zorilor Bucovinei” pentru iniţiativă şi oaspeţilor din Suceava pentru contribuţia la organizarea acestei sărbători şi, ca cetăţean al Cernăuţiului, cum mă consider, vă asigur de sprijinul Consulatului la promovarea valorilor noastre comune şi a tot ce e bun şi constructiv în relaţia noastră”. Intervenind pe parcurs în emoţiile derulării sărbătorii, dna Eleonora Moldovan a sensibilizat că în istoria neamului nostru cele mai esenţiale realizări au fost obţinute prin unitate: „E înălţător să fim împreună în duh şi cuget”. În Marea noastră Patrie de suflet, reconstituită la „Zorile Bucovinei”, a fost rememorat, prin cuvântul evocator al dnei Elena Tărâţeanu, directoarea Muzeului „Mihai Eminescu”, şi apostolul deşteptării naţionale Aron Pumnul, de la naşterea căruia chiar în acea zi, la 27 noiembrie, s-au împlinit 195 de ani.

Şi Dumnezeu a vrut să fim împreună

Bucuria prietenilor din Suceava de a ajunge la Cernăuţi, în capitala istorică a Bucovinei, în ajunul celei mai înălţătoare sărbători pentru noi, am trăit-o alături de scriitoarea Doina Cernica şi dna Maria Olar, preşedinta Fundaţiei Culturale „Leca Morariu”, din primele zile ale lui noiembrie, când a început să dea în pârg ideea de a reîntregi încă o dată, sufleteşte, Ţara Fagilor. Doina tocmai era în aşteptarea scoaterii de sub teascurile tipografiei a cărţii „O casă a altei vremi” – culegere de articole, eseuri, consacrate Fundaţiei „Leca Morariu”, iar „Zorile Bucovinei” de mai mult timp şi-o dorea ca oaspete de doamna dr. Aura Brădăţan, îngrijitoarea volumului „Scrisori de la Dumnezeu” de Dragoş Vitencu, cartea care ne-a întărit în dorinţa fierbinte de a fi împreună la marcarea celui mai măreţ moment din trecutul nostru comun. Cu regretul că n-am avut-o printre noi, îi mulţumim dnei Aura Brădăţan pentru donaţia de carte, şi sperăm că vom mai avea ocazii să sărbătorim împreună la hramul Cernăuţiului lui Dragoş Vitencu, ale cărui manuscrise prind viaţă graţie osârdiei ei neprecupeţite.

Cu binecuvântarea stareţei Sfintei Mănăstiri Voroneţ, stavrofora Irina Pântescu, am avut fericirea să ne bucurăm de prezenţa monahilor Elena Simionovici, muzeograful mănăstirii, membră din conducerea Societăţii Scriitorilor Bucovineni, şi Gabriela Platon, doctor în teologie, om de ştiinţă şi al scrisului. Duhul de dăruire al Mănăstirii Voroneţ, simţit şi la alte activităţi de respiraţie culturală, şi-a împlinit lucrarea benefică şi de astă dată. Or, întreaga echipă (Doina Cernica, Maria Olar, şi celelalte două distinse doamne – doctorul în istorie Alis Niculică şi radioreporterul de la România Actualităţi, Mihaela Buculei) a ajuns la Cernăuţi cu sprijinul şi binecuvântarea maicii stareţe.

În rol de moderatoare, prezentându-şi colegele, Doina Cernica a ţinut să accentueze de ce anume la „Zorile Bucovinei” au poposit solii Sucevei: „pentru că este ziarul care pe parcursul mai multor decenii promovează valorile naţionale, perseverează întru păstrarea limbii române şi vorbirea corectă”. Şi pentru că n-au venit cu iniţiativa alte societăţi româneşti din ţinut, am mai adăuga noi, menţionând, totodată, gestul celor care ne-au susţinut cu prezenţa – societăţile „Golgota”, conduse de Ilie Popescu şi Octavian Bivolaru, Fundaţia Culturală „Gheorghe Asachi” (preşedintă Eugenia Cimborovici-Teodoreanu), Fundaţia de Binefacere „Casa Limbii Române” (preşedinte Vasile Tărâţeanu, membru de onoare al Academiei Române), Societatea Medicală „Isidor Bodea” (preşedinte Ion Broască). Cred că nu va fi nici o supărare dacă am omis pe cineva, căci nu aceasta (am în vedere prezenţa liderilor) contează atunci când ne adunăm la evenimente pe măsura Zilei de 28 noiembrie.

Am desprins acest adevăr din adierea de linişte transmisă de maica Elena Simionovici şi din cele două motive care au adus-o la noi în preajma Marii Sărbători. Primul – pentru că suntem fraţi întru credinţă, vorbim aceeaşi limbă, avem aceleaşi năzuinţe la mântuire. Al doilea motiv a fost cartea Doinei Cernica „O casă a altei vremi”, care vine, după volumul - „monument de cuvinte”, consacrat sculptorului Ion Irimescu, să readucă în actualitate figura polivalentă a bucovineanului de excepţie Leca Morariu: „Nu se poate vorbi despre fraţii Morariu, despre Hurmuzăcheşti fără a rosti cuvântul Cernăuţi – oraşul care a dăruit României mari cărturari şi mari patrioţi”. Monahia Elena ne-a împărtăşit şi taina care i-a îndreptat paşii spre Cernăuţi: „Aseară, înainte de slujba de noapte, am ascultat la radio România Cultural cutremurătoarea tragedie a Aniţei Nandriş din Mahala, în interpretarea celor mai mari actori români. M-am gândit că, dacă ajung la Cernăuţi, cea mai mare bucurie ce ar putea să mi-o facă cineva, e să mă aducă în cimitirul din Mahala, să aprind o lumânare la mormântul Aniţei Nandriş, mama care şi-a ocrotit copiii în cei douăzeci de ani de exil siberian, i-a învăţat să rămână în orice împrejurări români. Şi dacă ar fi să se canonizeze un martir al represaliilor, mătuşa Aniţa îşi merită numele de sfânt”.

Cu forţa argumentelor ştiinţifice, dar şi cu emoţii, doctorul în istorie Alis Niculică a invocat momente încărcate de energie maximă, de fericire şi unitate, rar întâlnite în istorie, precum şi faptele apostolice ale înaintaşilor din dinastia Morărenilor. Cernăuţiul e un loc magic pentru fiica şi continuatoarea cauzei cărturarului Emil Satco, pentru că „aici au fost acasă cărturari din alte vremuri”, care ne-au lăsat ca testament că „trebuie să demonstrăm că suntem vii şi conştienţi de identitatea noastră naţională”. Leca Morariu, cel mai mic dintre fraţi şi ultimul mare vlăstar al celebrei familii, de la trecerea în eternitate a căruia la 15 decembrie se vor împlini 50 de ani, şi-a trăit cei mai rodnici ani la Cernăuţi. A fost profesor universitar, director al Societăţii Muzicale „Armonia” şi al Teatrului Naţional din Cernăuţi, a perpetuat memoria compozitorului Ciprian Porumbescu şi tatălui său, iar cu gură de moarte, în timp ce închidea pentru totdeauna ochii la Râmnicu Vâlcea, a cerut să fie înmormântat în pământul Bucovinei. Dorinţa i-a fost îndeplinită, moştenirea sa spirituală având mai mult noroc după moarte. Farmacista Maria Olar, ajutată de soţul ing. Ion şi fiica sa, dr. Monica Olar Lapied, l-a „adoptat” post-mortem pe ilustrul cărturar, susţinând financiar editarea câtorva lucrări importante ce îmbogăţesc colecţia Fundaţiei „Leca Morariu”. Beneficiară a amintirilor şi lucrurilor doamnei Octavia Lupu Morariu (soţia lui Leca), dna Maria Olar păstrează cu sfinţenie până la ultimul fir de aţă din casa preluată, transformând-o într-un muzeu cu uşile deschise pentru toată lumea. E o forţă a destinului şi întâmplării fericite, despre care a vorbit cu vocea tremurătoare de emoţii însăşi dna M. Olar, evocând pagini inedite de jurnal de Victor Morariu despre ziua de 28 noiembrie 1918.

Deşi m-am referit de multe ori la „Scrisori de la Dumnezeu” de Dragoş Vitencu, nu pot să nu amintesc şi de această carte atât de actuală pentru situaţia în care trăim noi astăzi. E o carte din care învăţăm cum trebuie să luptăm pentru demnitatea noastră şi ce păţesc până la urmă trădătorii de idealuri şi neam. Aici mi se pare oportună trimiterea la cuvintele măicuţei Gabriela, care, destăinuindu-şi simţirea că prezenţa persoanelor în odăjdii monahale la sărbătoarea noastră „este trimiterea lui Dumnezeu”, a evocat „efemeritatea istoriei” comparând Bucovina de până la 1918 cu „o bărcuţă de salvare pentru refugierea oamenilor cu identitate românească”, transformată mai apoi într-o frumoasă corabie. Şi astăzi, noi, trecuţi prin vremuri grele, suntem „acea bărcuţă de salvare”, de pe care ne apărăm identitatea de neam, căci salvarea de neam este actul cultural ce desfiinţează graniţele pentru urmaşi. „Cerul, acolo unde ne aşteaptă Dumnezeu, n-are graniţe”, ne-a mai spus maica Gabriela, cu regretul că n-a văzut printre noi copii, adică pe cei ce ne vor urma.

E drept, ne-am întâlnit în acea zi o generaţie (intelectuali şi oameni ai pământului) cam brumată, dar, după cum ne-a prevăzut intenţiile şi dl Octavian Voronca, am pus începutul unei tradiţii ce se va încetăţeni la „Zorile Bucovinei”. Cuvintele rostite şi cântate la prima ediţie a Zilei Bucovinei vor ajunge numaidecât la inimice tineretului nostru. Or, şi Eugenia Cimborovici-Teodoreanu, şi Victoria Costinean, care au jelit prin melodii tulburătoare durerea meleagului înstrăinat, au contacte strânse cu cei ce ne vor prelua revigoratele idealuri. Atât doar că ne-am dori să rămână în ziua de mâine dureroasa întrebare din cântecul Victoriei Costinean „Cum n-a fi necaz şi jale, dacă tineretul moare?”, şi să învingă, să bată cât mai curând ora învierii, despre care a intonat cu măreaţă gravitate interpretul Gică Puiu.

Maria TOACĂ

Fotografii şi video-"Zorile Bucovinei"