Doar imaginați-vă pe o secundă... te culci seara lângă mama ta, ea te îmbrățișează, iar dimineața e deja moartă... și tu ai 6 ani, te afli într-un subsol înghețat, cu bubuituri de bombe deasupra capului...

Doar imaginați-vă pe o secundă... te culci seara lângă mama ta, ea te îmbrățișează, iar dimineața e deja moartă... și tu ai 6 ani, te afli într-un subsol înghețat, cu bubuituri de bombe deasupra capului...

Poza aceasta- un copil de 6 anişori îi aduce mamei la mormânt de-ale gurii - va ramâne simbolul masacrului din Ucraina......

Un copil de șase ani vine la mormântul mamei sale din  curtea casei, din Bucia, de lângă Kiev.

În acest mormânt zace nu doar mama sa, în acest mormât zac visele lui, aspirațiile lui, credința lui în oameni și întreg universul plin de povești și miracole. Iar din acest mormânt crește ura... Ca o plantă sălbatică, această ură va crește an de an în launtrul său până va ajunge un arbore imens, un arbore ce îi va inghiți toată ființa... îi va otrăvi sufletul și îi va împietri pumnii și inima...

Nimeni și niciodată nu îl va putea convinge pe acest copil că armata care i-a ucis mama e armată eliberatoare. Pentru el, ca și pentru alte sute de mii de copiii ucraineni - războiul nu se va mai sfârși niciodată...

Istoria lor începe de la Marina Naumeț, mama lui Vlad. Ea a crescut fără părinți în regiunea Lugansk, Ucraina. S-a căsătorit devreme, iar primul soțul ia murit la doar 25 de ani, în timpul războiului din 2014 din Ucraina. Ea s-a refugiat în Kiev, cu doi copii mici, Sofia și Vladislav. În Bucha s-a angajat educatoare la o gradiniță de copii și l-a întâlnit pe Vladislav, care a și devenit tatăl lui Vlad Dragun - Eroul pozei noastre.

Războiul a ajuns-o din urmă însă ... și odată cu ocuparea acestui oraș de către trupele ruse ei, împreună cu alte zeci de familii, s-au ascuns în subsolul blocului unde locuiau. Acolo Marina a şi murit.

Soțul ei zice că nu știe de ce exact a murit, pentru că nu au făcut autopsie. Doar în una din dimineți, când s-au trezit în subsolul înghețat, soția zăcea rece cu Vlad dormind lângă ea.

Doar imaginați-vă pe o secundă... te culci seara lângă mama ta, ea te îmbrățișează, iar dimineața e deja moartă... și tu ai 6 ani, te afli într-un subsol înghețat și cu bubuituri de bombe deasupra capului...

Cel mai probabil nu ia rezistat inima de la stres. Ultimele săptămâni femeia nu ieșise deloc din subsol. Se speria de orice sunet și nu mai mânca deloc. Două zile, nu le-au permis să o îngroape ocupanții, ea zăcând în stradă, acoperită cu o peliculă.

Apoi au făcut un mormânt mic, alături de altele două, a unui cuplu tânăr, împușcați de către mercenarii lui Kadârov în aceeași curte și apoi au îngropat-o într-un sicriu făcut din resturi de uși și bucăție de lemn găsite.

La moment, după eliberarea Buchei, s-au întors înapoi în apartamentul lor din același bloc. Dar nu au apă, electricitate, internet și canalizare. De asta își gătesc mâncare cu toții afară, la focuri improvizate. Iar copiii se joacă cu capete de rachetă, cutii de la muniții și gloanțe... multe gloanțe... La moment au ce mânca și voluntarii îi asigură cu de toate. Tatăl e preocupat acum să perfecteze actele pentru a deveni tată juridic și pentru ceilalți copii, după care vrea să plece de acolo pentru totdeauna.

- Vlad, zice tatăl, încă nu înțelege ce s-a întâmplat până la urmă.

Am vrut să discut și cu Vlad, dar copilul nu mai vorbește deloc. Merge zilnic la mormânt și îi duce mamei de mâncare... biscuiți, conserve, ciocolate... și lacrimile sale de copil.

Pământul ală e îmbibat cu atâtea lacrimi, sânge și dragoste de țară, că nu ai cum să îi mai învingi pe acești oameni.

Eu nu știu ce va fi mai departe cu tine Vlad, dar noi o să încercăm să fie bine! De acum înainte, nu vei mai fi singur niciodată.

Ai o lume de partea ta! (TSN)