29 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

MIRCEA MOTRICI- O LACRIMĂ ÎN INIMA BUCOVINEI NOI, ROMÂNII DIN CERNĂUŢI, ÎL REGĂSIM UN FALNIC BRAD ÎN ŢARA FAGILOR, PĂSTRÂNDU-I IUBIREA ŞI NEUITAREA

16 mai 2022 р. | Categorie: Noutăţi

MIRCEA MOTRICI- O LACRIMĂ ÎN INIMA BUCOVINEI

 

NOI, ROMÂNII DIN CERNĂUŢI,  ÎL REGĂSIM UN FALNIC BRAD ÎN ŢARA FAGILOR, PĂSTRÂNDU-I IUBIREA ŞI NEUITAREA

 

Astăzi, 16 mai,  se împlinesc 15 ani de când nu mai este printre noi prietenul românilor din Cernăuţi, dar şi al tuturor românilor înstrăinaţi, reporterul Mircea MOTRICI din Suceava, luptător şi susţinător înflăcărat al unităţii românilor de pretutindeni. De pe drumurile voievodale ale sufletului românesc, pe care a călătorit o viaţă, s-a înălţat spre cer, unde sunt strămoşii săi. A plecat  la 16 mai 2007 „să culeagă boabe de rouă printre stele", dar a rămas să dăinuie prin scris şi prin cuvânt,prin lacrima celor care l-au iubit şi preţuit. Prin creaţiile sale Mircea Motrici a rămas în amintirea iubitorilor de frumuseţi spirituale o lacrimă în inima Bucovinei, „zburător prin eter” cu aripi din aviaţie.

 

MIRCEA MOTRICI: „...Nu puteam să ajung la radio, pe calea undelor, dacă nu-mi luam aripi din aviație”

 

 Dacă într-o oglindă ne vedem chipul, într-o operă de artă ne vedem sufletul. Nobleţea sufletului scriitorului şi jurnalistului Mircea MOTRICI,  corespondent special la Radio România Actualităţi şi Radio Iaşi pentru judeţul Suceava şi regiunea Cernăuţi, a prins contur  în noua culegere MIRCEA MOTRICI. PORTRETUL ROBOT
AL CORESPONDENTULUI LOCAL
DE RADIO”, apărută, graţie soţiei Rozalia,  în 2021, la Editura  StudIS.

Volumul, constituit din 10 compartimente,  are ca obiect de referinţă, după cum sensibilizează prefaţatorul Grigore ILISEI, o lucrare de licență, în care jurnalistul  se inspira din implicarea sa în  presă, teza intitulată „Portretul robot al corespondentului local de radio”, fiind susținută cu succes de Mircea Motrici la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. În cele peste o sută douăzeci şi cinci de pagini ale lucrării Mircea Motrici dezvăluie  propriile reflecţii asupra a ceea ce crede că ar trebui să fie crezul corespondentului local de radio, ”Cum se seamănă cuvintele pe calea undelor?... Ajung să dea roade pe terenul receptării”, așa cum i s-au decantat în peste un deceniu în exercitarea acestei funcții, cu principiile teoriei presei, însușite din cercetarea unei imense bibliografii de specialitate. 

De altfel, Mircea Motrici nu conturează în conţinutul tezei sale „portretul robot” al corespondentului local, ci ne propune un profil de fel robotizat al acestuia, adică după chipul și asemănarea autorului, un liric, un reporter sentimental, care știa și reușea să-și controleze pornirile și să se încadreze în cerințele postului de reporter.

Atras de vraja radioului, fascinat „de cuvântul zburător prin eter”, încă din copilăria-i  petrecută în Udeștii natali, care au dăruit culturii române pe Haralamb Mihăiescu, Eusebiu Camilar, Constantin Călin, Constantin Ştefuriuc, Mircea Motrici, „un as al jurnalismului scris/vorbit”, în dimensiunea cuceritoare a demersului  său, după cum a constatat Grigore Ilisei, „investea cu generozitate întreaga sa energie ca să dea viață oricărui act jurnalistic”.

 

Astfel au apărut și primele cărți de reportaje, de versuri ce aveau în timp  să-i înavuţească palmaresul creaţiei, după decesu-i prematur soţia-i Rozalia, fiind angajată în păstrarea şi popularizarea moştenirii literare a regretatului ei soţ.

 

Chiar în primele zile ale  Revoluţiei, împreună cu încă doi colegi, a editat ziarul „Tinerii Revoluției”. „A fost primul ziar liber în care am putut să scriu liber și mă bucur că am putut să o fac așa cum mi-a dictat inima. Din acel moment am simțit nevoia să „trădez” meseria, e un fel de a spune, să părăsesc aeroportul Suceava și să dau frâu liber pasiunii. Așa am înființat primul birou de presă – publicitate din județul Suceava, la B.T.T”.

În 1990, după șase luni, a înființat primul ziar de turism din Moldova, „Dulce Bucovină”, după care i-a fost propus  postul de corespondent pentru Suceava, la Radio România, fiindcă avea deja o experiență, de la Radio Iași, unde transmitea două sau chiar trei corespondențe pe zi. „Mai în glumă, uneori spuneam că nu puteam să ajung la radio, pe calea undelor, dacă nu-mi luam aripi din aviație...”, în destăinuirea sa mărturisitoare Mircea Motrici îşi dezvăluia dragostea, pasiunea pentru activitatea profesată. E satisfacția unui jurnalist care a crezut în puterea cuvântului

, precum a crezut în prietenie. „Am câștigat mulți prieteni fără ca eu să-mi fi propus acest lucru. Este cel mai frumos dar, pe care un reporter, în drumurile sale spre documentare, îl primește: să se întoarcă acasă, cu reportajul, cu însemnările, cu un nou prieten…”.

Ctitor al cuvântului, scriitor şi jurnalist dăruit cu har, Mircea Motrici este iubit pe orice palmă de pământ, pe unde l-au purtat dorul de români şi datoria de reporter. Veşnic călător  pe drumul sufletului românesc, a purtat dorul românilor  de la Cernăuţi spre Chişinăul drag, pentru a-şi face noi prieteni. Profesionist înnăscut,  îşi îndeplinea cu dăruire misiunea de radioreporter, fie că făcea transmisiuni în direct de la Cernăuţi, de la sediul ziarului „Zorile Bucovinei”,  fie  că  transmitea reportaje de la Sfântul Munte Athos, de la sacrele lăcaşe de închinare, Mănăstirile Voievodale Putna, Voroneţ, Suceviţa sau  din Basarabia.

O altă oază de lumină spre inima interlocutorilor  a fost acea că a mers cu sufletul deschis spre ei. A găsit acel firicel ce leagă, înrudeşte suflete. A ştiut să bată la inima lor ca ei să-şi deschidă sufletul. „Vocile pe care le păstrez pe benzile magnetice sunt comori ale unui timp trăit aici, în nord de țară, în Bucovina, la Suceava sau la Cernăuți, în Basarabia sau pe alte meridiane ale lumii. Ele măsoară un timp al căutărilor. Unii interlocutori, e adevărat, nu mai sunt și nu-mi rămâne decât să-i mângâi, în continuare, cu amintirea mea dragă…”, conştientizează scriitorul.

Conform  “rețetei lui David Randall” care afirma în cartea sa, „Jurnalistul universal”, că există două feluri de jurnalism: jurnalism de bună calitate și de slabă calitate, în acest univers se încadrează și corespondentul local de radio. El este un jurnalist universal de bună calitate.

 

Pe aceleași paliere se înscrie și afirmația istoricului Ștefan S. Gorovei, referitoare la profesionalismul celor ce slujesc radioul: „Profesiunea de jurnalist radio nu este o slujbă ca oricare alta, ci o slujire care presupune abnegație și smerenie, gândire limpede și largă și, mai presus de toate, dragoste și înțelegere pentru cei slujiți astfel: oamenii”, accentuează autorul. Deci, trebuie să arzi permanent în efervescenţa creaţiei, precum prietenul românilor din Cernăuţi, Mircea Motrici, care  şi-a trăit cu sufletul profesia, cu multă ardoare, jurnalistica fiind pasiunea lui nepotolită.  Ne-a lăsat, pe lângă o frumoasă amintire,  creaţii de mare valoare. Anume soţia-i Rozalia, preşedinta Asociaţiei Culturale „Mircea Motrici” din Suceava, a fost şi este cea care   i-a valorificat şi readus la viaţă o serie de scrieri.

“Mircea Motrici s-a dăruit nobilei profesii animat de un crez, acela de a face azi un lucru mai bine ca ieri, scrie Grigore ILISEI.  Or, „dorința de a învăța l-a îndreptat la o vârstă, ce nu mai era nici pe departe a școlarității, spre amfiteatrele și sălile de seminar ale Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării a Institutului de Studii Europene „Ștefan Lupașcu” din Iași, unde l-am avut student, un student bătrân cu entuziasm tineresc. A străbătut cu seriozitate cei patru ani de studii și și-a finalizat parcursul universitar”.

 

Îşi iubea meseria  până la sacrificiu şi o preţuia. E grăitoare în acest sens una din mărturiile din lucrarea sa de licență, în care autorul dezvăluie  calea spre tribuna cuvântătorului eterului: „...nu puteam să ajung la radio, pe calea undelor, dacă nu-mi luam aripi din aviație”.

Doamna Rozalia Motrici, „paznicul de far” al memoriei lui Mircea Motrici, s-a gândit să publice această meritorie cercetare din aria teoriei și practicii presei, cu o pregnantă coloratură personală, având credința că apariția ar întregi imaginea soțului ei, revelându-i și latura de gânditor într-ale presei alături de cea de respectat practician al acesteia. E tocmai pata de culoare, cu expresia sa, adăugată pe portretul jurnalistului de radio și al mânuitorului de condei, scrie prefaţatorul culegerii. „Cât a existat Mircea Motrici și-a cultivat vocația și a avut grijă ca nu cumva să se stingă flăcăruia acesteia chiar atunci când abia pâlpâia. A fost peste măsură de fericit să vadă cum crește flacăra în momentul alinierii astrelor. Doamna Rozalia Motrici veghează să nu se stingă lumina acum, când soțul ei e în Împărăția eterului. De la transformarea casei natale din Udești a lui Mircea Motrici în spațiu memorial, la publicarea postumă a moștenirii sale, se alcătuiește un binevenit „cântec al amintirii”.

 

„Fiecare se ridică prin faptele lui. Dacă ai fapte - ești apreciat. Nu dai nimic material, ci spiritual. Un om poate să aibă zece facultăți... Degeaba dacă nu este OM”.  Departe de gândul de a fi conturat portretul robot al corespondentului local de radio, subiectul acesta rămâne mereu deschis. Rămâne să fie completat cu alte file dintr-o experiență ce-și adaugă cu fiecare zi noi cercuri dintr-o pasiune ce domină viața. Viața de reporter radio, de corespondent la Radio România... Ce poate fi mai frumos?!...Pasiunea  ce l-a stăpânit și înnobilat o viață, până în 2007, când a decedat la o vârstă prematură, la doar 54 de ani. Luptător şi susţinător înflăcărat al unităţii românilor de pretutindeni, izbutise să-şi creeze un nume în împărăția eterului -  de la reportajul radiofonic Mircea Motrici a trecut la cel literar. Anume cărţile i-au deschis porțile Uniunii Scriitorilor. Graţie soţiei Rozalia, Mircea Motrici trăieşte prin cărţile postume.

.

Noi, jurnaliştii de la „Zorile Bucovinei” şi prietenii lui Mircea Motrici din Cernăuţi, uniţi într-o icoană a pătimitei noastre Bucovine, înălţăm spre cer smerite rugăciuni,  în imaginație  regăsindu-l undeva sus, într-o lume mai bună, într-o oază liniştitoare de verde de Suceviţa, de albastru de Voroneţ şi imaculat de Putna, de unde Eminescu a lansat apelul la unitatea tuturor românilor, îl regăsim un falnic brad în Ţara Fagilor, păstrându-i iubirea şi neuitarea.

În fotografie: 15 iunie 2003, dezvelirea bustului lui Mihai Eminescu la Noua Suliţă- în mijlocul prietenilor din Cernăuţi- Mircea Motrici, Nicolae şi FeliciaToma, ,Maria şi Tudor Andrieş, Vasile Bâcu, academicianul Mihai Cimpoi etc.

 

Felicia NICHITA-TOMA,  „Zorile Bucovinei”, Cernăuţi