07 decembrie 2019
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

„UITE-AŞA PE ROMÂNEŞTE” LA TĂRĂSĂUŢI!

10 decembrie 2013 р. | Categorie: Limba noastră cea română

EMOŢII BILINGVE LA BOIAN

E de prisos să repet cât de drag îmi este Boianul şi ce emoţii mă cuprind când trec pragul Şcolii Medii de acolo, de unde mi-am luat şi eu zborul cu 40 de ani în urmă. Deşi o altă cohortă de pedagogi trudesc la instruirea tinerei generaţii, foarte puţini dintre ei fiindu-mi cunoscuţi, deşi faţa şcolii s-a schimbat, umbrele profesorilor, trecuţi demult în nemurire, mă urmăresc din cerul lor de tristeţe, îmi dau curaj să rămân aşa cum m-au educat ei – în spiritul celor mai de preţ valori ale neamului. Tot ce a fost străin, impus de puterea sovietică, s-a spulberat, a trecut pe lângă mine ca apa cea tulbure, dar pietrele au rămas. Am trecut şi prin experimentul când, o dată pe săptămână, în şcolile cu limba „moldovenească” de predare trebuia să se desfăşoare ziua limbii ruse, adică la toate lecţiile şi recreaţiile să se vorbească numai ruseşte. Nu-mi amintesc ca la şcoala noastră, cu excepţia lecţiilor de limba şi literatura rusă, să se fi respectat neabătut această ordonanţă. Intra profesorul de biologie, regretatul Mihai Lungu, cu un salut în ruseşte de ne făcea să murim de râs, şi cu atâta ne alegeam din politica de „rusificare” a şcolii. Ca să nu fiu înţeleasă greşit, ţin să accentuez că nu e meritul puterii din trecutul totalitar comunist, ci al profesorilor noştri (din Boian), care nu manifestau exces de zel la realizarea imediată şi neabătută a dispoziţiilor păgubitoare sufletului copiilor.

După această introducere, ce nu puteam s-o evit, voi trece la subiectul propriu-zis şi la motivaţia de a mai apela o dată la conştiinţa tinerilor părinţi români ce-şi înstrăinează copiii de graiul matern, solicitând deschiderea claselor cu limba ucraineană de predare. La 29 noiembrie, la ŞM de gradul I-III Boian a avut loc un seminar ştiinţifico-practic pentru conducătorii asociaţiilor metodice ale profesorilor de limba şi literatura română şi universală. La organizarea lui şi-au dat concursul Departamentul Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport al ARS Cernăuţi (în continuare DÎŞTS), Institutul regional pentru învăţământul pedagogic postuniversitar, Direcţia Învăţământ, Tineret şi Sport a Administraţiei de Stat Noua Suliţă. Desfăşurat în două etape (la Boian şi Tărăsăuţi), seminarul a avut ca temă ilustrarea în practică a rolului tehnologiilor informatice şi de comunicare la organizarea colaborării în procesul de învăţământ. Corespondentul „Zorilor Bucovinei” a fost prezent în ambele şcoli datorită invitaţiei directoarei ŞM Boian, dnei Angela Botă, care a avut grijă de primirea oaspeţilor la cel mai înalt nivel. Fiind aşteptate primele persoane din conducerea Departamentului respectiv, toate acţiunile din cadrul seminarului, exceptând orele de română asistate de participanţi, au fost pregătite şi au decurs în limba de stat. În lipsa şefului principal, comunicările în problema seminarului au fost făcute de dna Olga Ostafii, specialist principal la DÎŞTS, Tamara Bohacik, adjunctă a directorului pentru munca ştiinţifico-metodică la Institutul regional pentru învăţământul pedagogic postuniversitar, Lilia Govornean, metodist pentru disciplinele social-umanitare de la aceeaşi instituţie. Dacă trecem peste bilingvismul ce li s-a părut nefiresc participanţilor la un seminar de limba şi literatura română, fie chiar şi în problema tehnologiilor moderne de comunicare, străduinţa directoarei şi profesorilor implicaţi în proces merită doar cuvinte bune. În acea zi holul de la intrare a fost împodobit în stil naţional – cu prosoape, pernuţe, covoare româneşti. Oaspeţii au fost întâmpinaţi cu binecunoscutele metafore ce definesc istoria românească a Boianului – „moşia cronicarului Ion Neculce”, „sat cântat de marele nostru poet Mihai Eminescu, păstorit de Iraclie Porumbescu”… Şi lecţia predată, în clasa a 9-a, de profesoara Maria Vasilciuc – „Vitoria Lipan – personajul principal din romanul Baltagul de Mihail Sadoveanu” s-a desfăşurat după un scenariu original, cu aplicarea diverselor metode interactive. A fost folosit creativ panoul multimedia, s-au demonstrat secvenţe din filmul „Baltagul”, copiii fiind introduşi în lumea plină de farmec a satului românesc. Dovedind că au pătruns în acest „poem al naturii şi al sufletului omului simplu, o „Mioriţă” în dimensiuni mari”, cum a numit G. Călinescu opera „Baltagul”, elevii au parcurs drumul anevoios al Vitoriei Lipan, reconstituind ordinea cronologică a întâmplărilor şi evidenţiindu-i trăsăturile de caracter ce-i conturează portretul moral. Şi-au consolidat cunoştinţele la rezolvarea unui rebus propus de profesoară şi în faţa hărţii cu itinerarul parcurs de eroină în căutarea dreptăţii. Un îndemn de a pătrunde în mesajul operei sadoveniene a venit de la dna docent universitar Lora Bostan, care, apreciind procedeele inovatoare, i-a povăţuit pe elevi să se ţină, totuşi, de moda veche în privinţa lecturilor, să citească şi celelalte romane ale lui Sadoveanu, scriitorul care „a ţinut la specificul naţional al poporului său şi ne-a lăsat ce avem mai frumos şi mai profund – limba maternă, tradiţiile culturale”. Relevând că Vitoria înseamnă viaţă, dna Lora Bostan a atras atenţia la o singură întrebare pe care este axat romanul – „De ce?”. Acest veşnic „De ce?” al românului, la Boian mi se pare şi mai dureros, când ne gândim că clasele ucrainene, deja 11 la număr, le ajung din urmă pe cele româneşti (14), anul acesta împlinindu-se un rotund deceniu de când a început ucrainizarea şcolii.

Concomitent cu lecţia de literatură din clasa 9-a, în cadrul seminarului au mai fost prezentate o lecţie în clasa 5-a („Proverbe. Zicători. Laconismul, unitatea sensului propriu şi al celui figurat”), scenariul didactic al profesoarei Silvia Vaipan, şi una în clasa 6-a (cu predarea în limba ucraineană) – „Generalizarea şi sistematizarea cunoştinţelor despre substantiv, prof. Laura Pompuş. Deoarece n-am asistat la ultimele două, nu pot să-mi exprim părerea, proiectele didactice dovedind o munca amplă din partea respectivelor profesoare. Atât doar că mi se pare anormal că elevii dintr-a 6-a studiază limba română (substantivul sau oricare altă parte de vorbire) ca pe ceva străin lor. Şi metodista Lilia Govornean, într-o convorbire particulară, mi-a spus despre marele paradox: de când în învăţământul mediu general s-a introdus studierea a două limbi străine, în unele clase ucrainene din şcolile româneşti se învaţă româna ca limbă străină. Întrebaţi de ce şi-au ales-o, copiii răspund: „Pentru că este limba noastră maternă”.

„UITE-AŞA PE ROMÂNEŞTE” LA TĂRĂSĂUŢI!

Al nostru glas răsună,

Ca glasul cel ceresc,

Nu-i grai pe lume dulce

Ca graiul românesc

Am reţinut această strofă din imnul elevilor Şcolii Medii Tărăsăuţi, cu care tinerele din grupul vocal „Ochişele”, gătite în costume autentice româneşti, i-au întâmpinat pe participanţii la seminar, dând tonul manifestării extraşcolare cu genericul blagian „Eu cred că veşnicia s-a născut la sat”. Încă în cadrul concursului metodic interactiv al profesorilor de română, moderat (în limba ucraineană) de adjuncta directorului ŞM Boian, Ludmila Gâza, am rămas plăcut impresionată de româna curată şi răspunsurile participanţilor din Tărăsăuţi, receptate interactiv. Intrând mai apoi, pentru prima dată, în localul acestei şcoli, admirând evoluările artistice ale elevilor, am rămas impresionată de duhul românesc, trăind revelaţia omului ce descoperă America. Specialista pentru limba şi literatura română de la cabinetul raional metodic, Ludmila Rotaru, era mult mai calmă, cunoscând climatul din acest colectiv şi osârdia profesorilor de a creşte o generaţie moral sănătoasă, vrednică de a promova valorile sufleteşti ale baştinei.

Veşnicia satului şi-a găsit sălaş într-o ingenios improvizată casă mare, gătită cu toate relicvele din căsuţele ţărăneşti de odinioară. Împreună cu profesoarele de română Angela Tihu şi Lilia Crigan, copiii au meditat în glas asupra întrebării de unde începe pentru ei baştina: „Aici apa în fântână e mai dulce şi cerul e mai albastru, aici şi frunza e mai verde, şi soarele – mai strălucitor ca-n alte părţi, fiindcă aici e baştina mea, este casa sufletului, poarta deschisă spre vise”. „Satule cu oameni buni,/ În creştet îşi leg cununi/ De tradiţii strămoşeşti/ Pe pământul românesc!” – iată încă o strofă dintr-un lung cântec consacrat Tărăsăuţiului, prima atestare documentară a căruia ţine de anul 1473, localitatea fiind amintită în Letopiseţul lui Macarie. De două ori apare şi în cronicile lui Grigore Ureche – în 1523 şi 1530. „Suntem veşnici prin limba noastră, prin datinile, tradiţiile şi obiceiurile noastre”, au declarat copiii, demonstrându-şi spusele prin cântece, costume populare, dansuri, poezii: „Ne slăvim strămoşii/ ne-nchinăm cu toţii/ Fiindcă ne-au păstrat/ Grai nevătămat./ Cântecul şi jocul/ Plugul, calul, portul,/ Românesc pământul/ Horele şi cântul”.

În spectacol s-a integrat armonios evocarea trecutului istoric cu crâmpeie din prezent, au fost aduse elogii părinţilor, prin cântecele „Casa părintească nu se vinde”, interpretat de talentata cântăreaţă Natalia Andrieş, „Dor de mamă” (grupul vocal condus de aceeaşi interpretă), precum şi piesele populare cântate de elevele Ana Preutesa şi Tatiana Gligor. E de menţionat participarea unui mare număr de elevi – cu dansuri, poezii, cântece, strigături.

După înviorarea cu o suită coregrafică, am fost invitaţi să gustăm din nectarul nestematelor folclorului românesc specific zonei, căci „La şezători şedeau până-n zori,/ Basme povesteau, cântece cântau,/ Doru-şi alinau”. Cu busuioc la icoane, cu furca-n brâu şi fusu-n mână, depănând gemul tradiţiilor, gazdele (flăcăi şi fete îmbrăcaţi în costume naţionale) ne-au introdus în misterul şezătorilor din timpurile „când era bunica fată”. Cei mai buni de gură ne-au spus o strigătură, iar cea mai mică fetişoară, Melisa Golban, a cântat cum „M-a învăţat mama să cos/ Şi pe faţă şi pe dos…”, principalul fiind că „o îmbracă, o găteşte/ Uite-aşa pe româneşte”. Iar când la şezătoare au mai venit un grup de fete şi băieţi, îmbrăcaţi în diferite costume naţionale, gazda i-a întâmpinat cu salutul: „Văd că aveţi mândre costume/ Şi cred că ştiţi datini străbune,/ Transmise chiar de la daci,/ Strămoşii noştri adevăraţi”, la care o fetiţă îi răspunde: „Iată-mă, sunt româncuţă,/ Cam micuţă, dar drăguţă,/ În picioare am opincuţe…”.

Am făcut poate abuz de citate selectate din scenariul Şezătorii, însă, într-un raion unde bântuie năluca „moldovenismului” lui Fetescu din regiunea Odesa, cântecele, poeziile, strigăturile, zicătorile şi proverbele de la Şezătoarea copiilor din Tărăsăuţi arată că profesorii de română (soţii Grigore şi Angela Tihu, Lilia Crigan), şefa de studii Larisa Bezuşcu, în frunte cu directorul Vasile Rusu, nu se lasă momiţi de denaturările unor măsluitori de istorie şi lingvistică. I-am auzit pe copiii participanţi la spectacol vorbind o limbă, ca un fagure de miere, vorba poetului, fără să se poticnească, fără accente artificiale sau într-o manieră papagalicească.

Lingura care strică butoiul de miere de la şcoala din Tărăsăuţi este o clasă ucraineană, cu număr minim de elevi, deschisă acum şase ani. De atunci „dorinţa” unor părinţi de a-şi instrui copiii în ucraineană n-a mai avut continuitate. „De noi nu se prinde această tendinţă” mi-a spus profesorul Grigore Tihu. Slavă Domnului, măcar la Tărăsăuţi nu se prinde! În schimb, toţi oaspeţii s-au prins uşor în „Sârbasca” – un fel de horă ce se joacă doar la Tărăsăuţi. A dansat, alături de mic şi mare, „Sârbasca” tărăsăuţenilor şi doamna director-adjunct al Institutului regional pentru învăţământul pedagogic postuniversitar, Tamara Bohacik, mulţumindu-le profesorilor şi elevilor pentru spectacol şi dragostea cu care-şi promovează zestrea părinţilor. Ca un simbol al perenităţii neamului a apărut lada de zestre, în care mama, după cum i-a povestit fiicei, a pus tinereţea şi speranţa sa. Tinereţea i-a trecut, dar speranţa s-a întruchipat în copiii ei. Văzând în aceşti frumoşi adolescenţi ziua de mâine a satului, m-am gândit că în preajma recensământului republican, care oricum va avea loc odată şi odată în Ucraina, ar fi binevenit un spectacol asemănător în faţa întregului sat, pentru a le aminti unor adulţi uituci cine sunt şi care le este originea.

Maria TOACĂ