Iubirea noastră cea frumoasă românească - oraşul Cernăuţi - moştenire de la Alexandru cel Bun

Cernăuți, ca și alte târguri moldovenești, a fost atestat documentar la 8 octombrie 1408 într-un privilegiu comercial acordat de Alexandru cel Bun, domnitor al Moldovei (1400–1432), „sfetnicilor și orășenilor din târgul Liovului” și negustorilor din Galiția. Astfel, cu mare cîştig pentru Moldova, Alexandru cel Bun,  la 1408 dă primul în istoria Moldovei privilegiu de comerţ negustorilor din Liov, Lvivul de azi,, hrisov în care e amintit pentru prima dată Cernăuţiu, stabilind, totodată, pentru capitala ţării Suceava dreptul de depozitare a postavului adus, a articolelor de export din Moldova. «Domnului acesta cu dreptate i s-a dat titlul de «Bun», pentru că au adus în cea mai înţeleaptă orînduială toate lucrurile pămîntului: şi cele politiceşti, şi cele duhovniceşti, prin care măsuri a lui i s-au mărit Moldovei slava», scrie Manolache Drăghici (sursă: istoria și filologia moldovenească)..

Deşi era încă la începutul afirmării în contextul european, cînd esenţa intereselor externe ale diferitelor state consta în extinderea suzernatiţii, Moldova sub domnia de 32 de ani (1400 –1432) a lui Alexandru cel Bun a dus o viaţă relativ molcomă, oamenii ţării în frunte cu domnul avînd grijă să menţină relaţii paşnice cu vecinii, pentru a-şi lucra ocina părintească şi a înavuţi tara.

Îndelungata domnie trainic aşezată şi bine chibzuită a prilejuit Moldovei posibilităţi de dezvoltare economică. între însemnatele centre meşteşugăreşti şi comerciale Chilia (de la gura Dunării) şi Cetatea Albă (de la limanul Nistrului) şi Suceava, Trotuş, Baia, Hotin, Cernăuţi (la nord) s-au bătătorit drumuri comerciale «drumurile moldoveneşti», care se înmănuncheau în «şleahurile» tîrgoveţilor spre Lvov, Cracov, Cameniţa, spre Braşov şi Sibiu.

Cu mare cîştig pentru Moldova, Alexandru cel Bun, la 1408 dă primul în istoria Moldovei privilegiu de comerţ negustorilor din Liov, Lvivul de azi,, hrisov în care e amintit pentru prima dată Cernăuţiu, stabilind, totodată, pentru capitala ţării Suceava dreptul de depozitare a postavului adus, a articolelor de export din Moldova.

În această domnie sînt menţionate documentar: vama de la Iaşi, tîrgurile Trotuş, Cernăuţi, Bacău … Dăruind multor boieri sate cu ţărani dependenţi, domnitorul contribuia la adîncirea relaţiilor feudale.

Pentru a consolida situaţia internaţională a tării, Alexandru cel Bun semnează cu unii vecini acte de vasalitate pentru a potoli poftele teritoriale ale altora. La 1402 domnul Moldovei confirmă suzeranitatea Poloniei asupra Moldovei. În actul omagial depus de Alexandru cel Bun regelui polon la 1.08.1404 pentru prima oară este folosită sintagma «Noi Alexandru Voievod şi pămîntenii moldoveni».

Alianţa moldo-polonă va fi reconfirmată şi prin Tratatul moldo-polon de la Roman (1411), orientat împotriva Ungariei. Pe de altă parte, Alexandru cel Bun împreună cu alţi suverani europeni (ai Poloniei, Lituaniei şi Ungariei) a participat la Congresul de la Luţk (1429), ce năzuia să limpezească anumite divergenţe dintre cele trei puteri şi să închege o alianţă antiotomană. De notat că în cadrul acestor tratative, domnul Moldovei, cu sprijinul Poloniei, a evitat suzeranitatea Ungariei: nu a cedat presiunii de a preda Chilia Valahiei, care era supusă Ungariei.

În vremea domniei lui Alexandru cel Bun faima oştenilor moldoveni a devenit cunoscută în Europa. Astfel oastea moldovană în frunte cu domnitorul său de două ori înfrînge armatele valaho-turceşti invadatoare (1429, 1430); respinge primul atac al turcilor asupra Moldovei (1420).

La 1410 trupele moldovene trimise de Alexandru cel Bun participă la Bătălia de la Grunwald, sprijinind oastea polono-lituaniană împotriva teutonilor. La asediul cetăţii Marienburg (1421), stăpînită de teutoni, participă, alături de poloni, şi călăreţii moldoveni. (Cronicarul polon J.Dlugosz scrie că cei 400 de călăreţi moldoveni «au bătut o oaste mare a duşmanului şi s-au întors în tabăra oştirii regale învingători şi încărcaţi cu pradă uriaşă»).

Ca un politician vizionar, Alexandru cel Bun a întărit puterea centralizată a statului, a reformat sistemul administrativ, judiciar, a reorganizat Sfatul domnesc alcătuit din boieri. În acea perioadă este menţionat scris primul ţinut al Moldovei – Roman; se documentează Vrancea (1431), parte din sud-vestul Moldovei; sînt atestate localitatea Bălţi, fortăreaţa Calaur (Karawul) din stînga Nistrului (azi Raşcov)… Încep a-şi exercita funcţiile ceaşnicul (1408), dregător ce se îngrijea de băutura meselor la curtea domnească, de aprovizionarea pivniţelor domneşti, clucerul (1421) – avea grijă de aprovizionarea curţii domneşti, purtînd cheile cămărilor; postelnicul (1407) – se îngrijea de camera de culcare a domnului, introducea la el vizitatorii, solii (în Valahia acest dregător se numea stratornic). În documentele Cancelariei domneşti se menţionează (1421) pîrgarul, membru al sfatului orăşenesc.

Trăind şi domnind într-o epocă dominată de credinţa că toate acţiunile şi făptuirile omeneşti sînt predestinate de vrerea lui Dumnezeu, Alexandru cel Bun «a făcut multe îmbunătăţiri în cele bisericeşti, statornicind toată buna orînduială în cler». La rugămintea domnitorului în 1401 sosesc în Moldova, cu îngăduinţa patriarhului de Constantinopol, Grigore Ţamblac şi Arhon Manuil cu sarcina de a examina caracterul canonic al hirotonisirii lui Iosif ca mitropolit al Moldovei. În urma acestei misiuni, Iosif este recunoscut de către Patriarhia Constantinopolului Mitropolit al Moldovei cu scaunul mitropolitan la Suceava.

Pe timpul domniei lui Alexandru cel Bun se construieşte biserica mănăstirii Humor (1415), se organizează episcopia Rădăuţi (1413), se documentează (1429) mănăstirea Vărzăreşti (Nisporeni). La îndemnul domnului, la 1402 de la Cetatea Albă se aduc la Suceava Moaştele Sfîntului Ioan cel Nou.

În împrejurări nu tocmai favorabile, în Moldova în primele decenii ale veacului XV se răspîndeşte şi se asimilează (prin copii făcute la Neamţu, Humor, Moldoviţa, Bistriţa ş.a.) o literatură cu o diversă tematică. «Moldova devine un centru important al mişcării literare bizantino-slavone, fapt atestat în modul cel mai convingător de multele şi feluritele manuscrise de provenienţă moldovenească din cele mai diferite biblioteci şi muzee europene. Pe baza tradiţiei literare comune din sud-estul Europei se înfiripează spre sfîrşitu! secolului XIV – începutul secolului XV scrierea moldovenească originală, care, iniţial, recurge şi ea la limba scrisă a întregii arii – cea slavonă. Din acest moment se începe propriu-zis istoria literaturii moldoveneşti» (E.Levit).

La Cancelaria Moldovei diacul (grămăticul) – scriitorul de acte oficiale devine unul din cei mai preţuiţi dregători. La porunca lui Alexandru cel Bun «Grigore, monahul Ţamblac şi presbiterul marii biserici a Moldovlahiei», copie la 1402 prima lucrare originală a literaturii moldoveneşti «Mucenicia Sfîntului şi Slăvitului mucenic Ioan cel Nou care a fost martirizat la Suceava». Lucrarea de menire religioasă conţine şi anumite informaţii despre realităţile Moldovei din acea epocă: tabloul aducerii moaştelor mucenicului Ioan cel Nou la Suceava în 1402, procesia fiind întîmpinată de însuşi Alexandru cel Bun, de cler, de boieri şi de o mulţime de credincioşi. «Principala lucrare a lui Gr.Ţamblac scrisă în Moldova şi pentru moldoveni (…) este pătrunsă de ideea neatîrnării bisericii şi a Statului Moldovenesc, inspirînd la opunere hotărîtă faţă de năvălitorii turci şi tătari».

Continua să se scrie cel mai vechi şi cuprinzător pomelnic (început la 1407 la mănănstirea Bistriţa) păstrat – Pomelnicul mănăstirii Bistriţa – monument cuitural-istoric de mare însemnătate, continuat şi completat pînă mai tîrziu (1552).

Gavriil Uric, cărturar, miniaturist şi caligraf moldovan, prin cele 13 manuscrise lucrate de el, inclusiv Tetraevanghelul de la mănăstirea Neamţ (1429) pune bazele şi afirmă plenar şcoala moldovenească de miniatură, care a dat civilizaţiei vestitul izvod moldovenesc, cunoscutul în Europa model al scrisului slavon, ce se evidenţiază prin trăsături specifice de ordin gramatical, stilistic şi grafic, proprii manuscriselor moldo-slavone din veacurile XV – XVII. Copiat pentru Alexandru cel Bun şi doamna sa Marena, splendidul Tetraevanghel cu miniaturi se află astăzi la Biblioteca Bodleană din Oxford.

După moartea lui Alexandru cel Bun (1432), Moldova parcurge o perioadă de grele încercări. Lupta între diferiţi pretendenţi la tron, susţinuţi de partide boiereşti rivale, a redus simţilor consolidarea societăţii pe plan intern, posibilitatea de apărare a ţării pe plan extern. Pericolul de destrămare a statului, de pierdere a independenţei se agrava din cauza intervenţiilor Ungariei şi ale Poloniei, ameninţării permanente de năvălire a turcilor şi valahilor.

foto Breaking Nevs