14 august 2020
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

POZIŢIA-I CLARĂ, DAR AR NECESITA LĂMURIRI…

21 decembrie 2013 р. | Categorie: Noutăţi

Nu ştiu cum se întâmplă că în ultimele săptămâni, Moldova basarabeană îmi reapare în cele mai luminoase culori. Cu toată sărăcia ei, această ţară se prezintă mult mai onorabil pe arena internaţională, decât vecina sa Ucraina, incomparabil mai mare ca teritoriu şi potenţial economic. Acum câteva zile, deschizând televizorul la unul din posturile TV Moldova, am văzut pe ecran o mare încăierare. Primul gând ce mi-a trecut prin minte a fost că s-a declanşat şi la Chişinău un fel de anti-Maidan, posibil, contra integrării europene. Însă degrabă mi-a venit inima la loc. „Pichetarea” era cu totul de altă natură. La Palatul Naţional din capitală avea loc un spectacol comemorativ, consacrat cântăreţului Nicolae Sulac.

Organizatorii au împărţit în prealabil invitaţii, anunţând, totodată, intrarea liberă. Admiratorii adoratului interpret popular au năvălit din toate colţurile republicii, asaltând uşile unei săli de numai 1.500 de locuri. Desigur, nu e un prilej de mândrie îmbulzeala şi forţarea uşilor unui locaş de cultură. Totuşi, e mai bine când oamenii se bat, la figurat vorbind, pentru un loc la un concert în memoria artistului venerat de ei, decât atunci când trebuie să strige fără de sfârşit în stradă, ca să fie auziţi de putere.

Nu zic că în Republica Moldova situaţia cu drepturile, libertăţile şi bunăstarea poporului este la un nivel net superior faţă de Ucraina. Dar unele reforme se sincronizează deja la standardele europene. Un cunoscut ce a vizitat de curând Chişinăul mi-a povestit despre ghinionul întâlnirii cu un vechi prieten de acolo. În timp ce traversau strada, acela a căzut pe loc neted şi şi-a fracturat serios piciorul. N-au chemat ambulanţa, căci prima maşină s-a oprit. Şoferul i-a dus până la spital, refuzând să primească vreo recompensă. Deşi era oră târzie de noapte, i s-a făcut radiografia, fără ca să plătească un ban sau să fie trimişi să caute peliculă. Cazul dovedindu-se grav, prietenul i-a rămas internat la spital, urmând să se hotărască a doua zi dacă are nevoie de operaţie. Tot secretul constă în faptul că Republica Moldova a trecut deja la asistenţa medicală asigurată, iar la noi numai se vorbeşte mult şi inutil de reforma medicinii.

Pe fondalul evenimentelor incendiare de la Kyiv, au trecut câteva date care ar merita atenţie. Am în vedere 25 noiembrie – Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor, 10 decembrie – Ziua mondială a drepturilor omului şi mai recenta Zi mondială a minorităţilor naţionale. La sigur, dacă am face un sondaj prin satele noastre, puţină lume ne-ar spune că a auzit de aceste Zile. Şi chiar dacă ar fi auzit, la ce i-ar folosi unui pensionar amărât (în marea lor majoritate, numai oamenii în vârstă au rămas pe la vetrele ţărăneşti), această preţioasă informaţie. Acum mai toţi stau cu ochii pe televizor, ghicind cât se va mai ţine maidanul, cine va ceda primul – puterea sau protestatarii.

Cei care nu nutresc o simpatie ardentă nici pentru putere, nici pentru opoziţie, adică oamenii apolitici, apăsaţi de nevoile zilnice, doresc totuşi,să învingă Maidanul, fără să le pese cine din cei trei „crai” ai opoziţie, sau din altă tagmă, va lua în mâini hăţurile ţării. Principalul e să cadă cei care ne amărăsc astăzi traiul, dar nu ce ne va aduce ziua de mâine. La o adică, se va ridica un nou Maidan, iar puterea va lua aminte că nu e veşnică şi că poporul decide soarta ei. Deşi, noi, ca minoritate etnică pe propriul pământ, mai avem şi alte nevoi în afară de cele ale vieţii materiale.

De câteva săptămâni, de când a început revolta în ţară, parcă s-a mai uitat de românofobie în ţinutul nostru. Atenţia „binevoitorilor” e concentrată în altă direcţie. Oricum, nu avem prilej de bucurie, ci, din tot ce se întâmplă astăzi în ţară, ar trebui să tragem unele învăţăminte. E timpul să ne convingem că nu trebuie să alegem în parlament persoane care ne spun că ne vor da gaz, ne vor face drumuri şi şcoli, ne vor deschide porţile raiului… Chiar dacă ar dori sincer să îndeplinească asemenea promisiuni, parlamentarii nu sunt în stare s-o facă, pentru că alta este misiunea lor. Doar să scoată bani din propriile buzunare, însă unde-i acel bun samaritean?!

Ar trebui să ne debarasăm şi de iluzia că avem sau vom avea vreodată un deputat român în organul legislativ suprem al Ucrainei. Adică, poate fi de naţionalitate român, dar nu şi exponent al intereselor românilor, aşa cum au ungurii sau oricare altă etnie minoritară din România. Poziţia luată în aceste zile de deputatul Ion Popescu, precum şi de ceilalţi colegi ai săi din fracţiunea regionalilor, aleşi din partea ţinutului nostru, e o dovadă elocventă că, ei nu deviază nici cu un milimetru de la politica partidului de guvernământ şi că altfel nici nu se poate. Dacă cineva a simţit în ultimii ani vreo ameliorare în direcţia afirmării drepturilor noastre, dacă dispune de exemple că aplicarea legii cu privire la politica de stat a limbilor ne-a adus beneficii concrete, apoi aş fi bucuroasă să recunosc că nu am dreptate.

Maria TOACĂ