Răscoliri prin durerile neamului înstrăinat de Ţară, răstignit pe Crucea Golgotei

„Călătorule drag! Dacă te vei abate într-o bună zi pe la Crasna, vezi să nu te laşi prea mult ademenit de priveliştea încântătoare a locurilor. E o vrajă. O muzică eternă a plaiurilor verzi, cu fundal adânc de munte şi cer, cu freamăt necontenit de crânguri, cu partiţii de solo în orice fluier de copac, undă de izvor, spic de mohor. Aminteşte-ţi de feţii cu stea din mitologia populară, fermecaţi de zânele pădurence şi nu uita pentru ce ai călcat hotarul acestui meleag.

Să te întâlneşti în primul rând cu oamenii. Cu locuitorii acestui sat străbun şi modern, care prin dragostea lor fierbinte pentru pământ, de viaţă, de tot ce e frumos şi minunat, completează peisajul primar cu semnele distincte ale bunăstării.

Ce oameni de ispravă! Ce munteni harnici şi iubitori de cântec s-au statornicit cândva pe aceste locuri şi ce lume vrednică s-a ridicat pentru a duce aidoma unui mesaj dragostea de neam, grai, tradiţii…” (Ilie Motrescu)

Deşi nu l-am cunoscut în timpul vieţii pe fostul nostru coleg de condei, ziaristul şi poetul martir Ilie Motrescu din Crasna, care până la tragica-i moarte a activat o perioadă de doi ani la „Zorile Bucovinei”- 1967-1969, pentru noi, jurnaliştii acestei vechi şi populare publicaţii, poetul martir a rămas un reper, un model cum să-ţi iubeşti Ţara, Limba, Neamul, cum să stai neclintit în bătaia furtunii şi să te lupţi cu nedreptăţile, când în primejdie ţi-i graiul strămoşesc. Ne străduim să perpetuăm idealurile sacre pentru care a luptat, s-a sacrificat tinereţea şi viaţa Ilie Motrescu.

La 18 august, poetul Ilie Motrescu ar fi împlinit 81 de ani, dacă „vânătorul pizmaş” nu-şi încerca ţeava. Oricum, spiritul lui a rămas o lacrimă de dor pe sceptrul Bucovinei, o lacrimă neplânsă în inima românismului din acest colţ mioritic înstrăinat de ţară.

La 26 iulie 1969 poetul român martir din Crasna este asasinat în pădurea Crasnei de către agenții sovietici, la indicația fostului KGB - Direcția operativă Cernăuți. Corpul neînsuflețit a fost purtat în portbagajul unei mașini până la Cernăuți și a fost aruncat în Prut. Găsit peste trei zile, a fost pescuit şi îngropat pe ascuns în Cimitirul central din Cernăuți. După aproape două luni de căutări insistente din partea rudelor, colegilor și prietenilor este deshumat, identificat și adus în comuna natală, unde este înmormântat după obiceiul tradițional ca mire, cu bocitoare, în sunet de buciume, plânsete și fluiere, sfâșiind văzduhurile și inimile celor din preajmă (era necăsătorit).

În scurta-i viață, de numai 27 de ani, a scris, a compus, a selectat și a adunat (căci se profila și ca un posibil colecționar) multe lucruri de valoare pentru spiritualitatea neamului nostru. În 1960 a publicat, în primul an de studenție cele mai reușite poezii ce le scrisese până atunci, 27 la număr într-o culegere dedicată fraților săi mai mici, gemeni, Grigore și Nicolae și intitulată Cântarea Carpaților... (D. Oprișan, „Zorile Bucovinei” – 18 august 2001), azi o raritate, ca și toate edițiile din scrisul său. Și abia după 32 de ani de la tragica-i dispariție a apărut în primăvara anului 2001, când ar fi împlinit 60 de ani de viață, cartea de versuri și proză Hora vieții alcătuită de Ion Țâbuleac, fost coleg și prieten al poetului. Este una dintre cele mai reprezentative imagini ale scrisului său.

Deşi multă apă învolburată, multă durere a spălat bătrânul Prut, moartea tragică a poetului crăsnean e învăluită încă în misterul tăcerii. Nici nu sperăm să se limpezească vreodată apele, ca din învolburarea lor întunecată să iasă la suprafaţă adevărul despre tragica dispariţie a poetului martir Ilie Motrescu. A fost un tânăr chipeş, cu dor de înalturi, dar i-au tăiat aripile în înălţimea zborului. Dumnezeu l-a dăruit cu mult har şi curaj.

Prea era frumos şi talentat ca să nu atragă ca un magnet invidia, ura. „Pentru că mi-s falnic/ şi înalt ca uliul/ mă ţintesc vrăjmaşii/ şi mă cer pizmaşii./ Pentru că mi-i zborul/ neatins ca slava/ vânătorul pizmaş/ îşi încarcă ţeava”, scria vizionar poetul. A rămas să dăinuiască în inimile conaţionalilor ca un simbol jertfelnic al destinului tragic al românului înstrăinat de ţară, al demnităţii şi nesupunerii, ca un simbol al luptei pentru românism. 

Unii spun că aşa au fost vremurile şi, din păcate, ele încă persistă. Nu ştim ce ne aşteaptă mâine. Le simţim când pierdem o şcoală, când la alte şcoli cu limba română de predare sunt reduse considerabil orele de română. Nu suntem omorâţi de gloanţe, ci de legi. Se trage în limba română.

Moartea asasină a Poetului e învăluită încă în vălul negru al tăcerii. Cel mai mare poet pe care l-a dat Bucovina scria : „Am o moarte şi vreau s-o trăiesc”. De 50 de ani Ilie Motrescu îşi trăieşte moartea, supravieţuind-o prin trăire, prin poezie.

Felicia NICHITA , Zorile Bucovinei