15 iunie 2026
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Regalul cultural, Cenaclul Transfrontalier „Mașina cu poeți”, o adevărată sărbătoare a sufletului românesc, la Cernăuţi a început fără poetul Vasile Tărâţeanu, cu un minut de reculegere în memoria lui

21 august 2022 р. | Categorie: Noutăţi

Regalul cultural, Cenaclul Transfrontalier „Mașina cu poeți”, o adevărată sărbătoare a sufletului românesc, la Cernăuţi a început fără poetul Vasile Tărâţeanu, cu un minut de reculegere în memoria lui

Palatul Naţional al Românilor din fosta capitală a Bucovinei a găzduit o nouă reuniune a Cenaclului Transfrontalier „Mașina cu poeți”, manifestare culturală prestigioasă ce a revenit la Cernăuţi după pandemie. Spre regret, de data aceasta, regalul cultural a început, la propunerea dlui  Vasile Bâcu, preşedintele Societăţii „M. Eminescu”, cu un minut de reculegere în memoria academicianului şi poetului Vasile Tărâţeanu, iniţiatorul acestei reuniuni culturale prestigioase care, la 8 august a plecat la cele veşnice, după cum a specificat gazda, la eveniment participând soţia Elena şi fiica Ana-Cristina.

E primul cenaclu la care lipseşte cel care a pus suflet în crearea lui. E greu să realizezi că Vasile Tărâţeanu nu mai este printre noi, a fost ambasador al culturii, personalitatea care ne-a orientat spre mărgăritarele culturii româneşti. Regretăm că astăzi nu e printre noi. El a fost printre primii  care ne-a îndrumat pe calea renaşterii naţionale. Cât va exista cenaclul, regretatul poet Vasile Tărâţeanu va fi mereu în mujlocul nostru, a ţinut să ne asigure poetul Vasile Bâcu.

A fost o zi încărcată de emoţii pozitive, un regal de poezie, proză, muzică și pictură, cu pictori cunoscuţi, familia Purici din Mahala- Ştefan şi Alexandru-Constantin, cu interpreţi cu har, îndrăgiţi nu doar de publicul bucovinean - Dumitru Caulea, absolvent al Conservatorului din Bucureşti, jurnalista Carolina Jitaru, profesoara Maria Dovghei, absolventă a Conservatorului din Chişinău, Republica Moldova, Ansamblul „Fetele din Bucovina, dirijat de viorista Luminiţa Demianic, profesorul şi rapsodul Nicolae Mintencu, Natalia Proţiuc, Gheorghe Posteucă, care au imprimat evenimentului pozitivitate şi sublim, vibraţie şi armonie, moderat de poetul sucevean Constantin Horbovanu, derulat într-o atmosferă prietenească cu poeţi din Suceava- 12 corifei ai condeiului din Suceava, Dorohoi şi Cernăuţi, cu oaspeţi scumpi şi dragi precum  soţii, poeta  Paraschiva Adăscăliţei, președinta Filialei „Arboroasa” Vatra Dornei a Asociației „Pro Basarabia și Bucovina”, şi colonelul, poetul, Ioan Adăscăliţei, președinte al Filialei Vatra Dornei a Societății pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina cu sediul la Rădăuț, Vasile Adăscăliţei,  preşedintele Asociaţiei „Pritenii Basarabiei, Bucovinei şi Ţinutului Herţa”, jurnalistul Vali Hudeşti din Dorohoi,etc. Istoricul Dragoş Olaru a prezentat  volumul „Acolo unde trăiesc autori şi cărţi”, autor scriitorul şi criticul literar Ştefan Broască.

Consulatul General al României la Cernăuţi, care,de altfel, era reprezentat la Cenaclu de diplomatul-poet, dăruit cu talent haric, Edmond Neagoe, pentru prima dată a fost prezentat de diplomatul, dl ministru plenipotenţiar Nicolae-Dan Constantin,  care a promis că se împrietenească cu muza, continuând să dezvolte şi să promoveze astfel dezideratele şi vocaţia predecesorului său. Publicistul Nicolae Şapcă a dat citirii mesajului dl ministru consilier Edmond Neagoe, unul dintre cei mai talentaţi şi activi membri ai Cenaclului.

Regretăm mult că nu mai sunt printre noi poeţii, academicianul Grigore Bostan, scriitorul şi tălmăcitorul Mircea Lutic, poetul, academicianul Vasile Tărâţeanu, locurile lor fiind neocupate la masa poeziei. Mulţumim organizatorilor care ne-au dăruit asemenea momente frumoase de vibraţie românească.

„Zorile Bucovinei”

Fotografii "Zorile Bucovinei"