22 iulie 2019
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

FĂ-I, DOAMNE, O FEREASTRĂ ÎN ZIDUL SINGURĂTĂŢII

5 ianuarie 2014 р. | Categorie: Destine

Un pictor din sfere mai înalte i-a ornat corola destinului cu cea de-a 75-a rotaţie în jurul soarelui. La 20 decembrie a bătut ceasul aniversar pentru maestrul Ion Vătămăniţă, pictorul care a ilustrat numeroase cărţi în perioada de activitate creatoare la Chişinău, iar când s-a întors la baştină a înzestrat biserici din ţinutul nostru cu chipuri de sfinţi, a descreţit frunţile cititorilor „Zorilor Bucovinei” cu hazul caricaturilor, publicând în paginile ziarului şi îndrumări pentru tinerii pasionaţi de arta plastică. Cu cinci ani în urmă, ridicând simbolic paharul întru sănătatea dumnealui, scriam cu regret că de multă vreme nu l-am văzut păşind visător pe străzile Cernăuţiului, în căutarea unor insuliţe din trecutul românesc al bătrânei urbe. Şi iată că s-au mai scurs cinci ani de captivitate între pereţii casei, cea de-a 75-a  aniversare găsindu-l la aceeaşi margine a satului natal, Şendreni – loc scufundat într-o linişte ancestrală. Pentru noi acest răstimp a zburat pe neobservate, iar pentru artistul retras în universul său lăuntric (nu numai datorită naturii sensibile, ci şi a împrejurărilor neîndurătoare de viaţă) anii s-au perindat într-un permanent zbucium sufletesc şi căutări de a-şi realiza ideile creatoare.

„Când pictez, uit de toate greutăţile”, ni s-a destăinuit la telefon proaspătul jubiliar. Din nefericire, necazurile-s multe la această vârstă pentru omul deprins să cutreiere prin minunile pământeşti şi celeste, să parcurgă veşnicia pe jos, simţind trepidanta mângâiere a pământului. De mai bine de cinci ani, imensitatea din sufletul său şi-a găsit sălaş între patru pereţi ai casei, unica legătură cu lumea fiindu-i telefonul şi vecinii care îi cumpără alimente de la magazin. Din vietăţi, doar trei găinuşe cotcodăcesc în prag, aşteptând să le arunce câteva grăunţe, să le schimbe apa de sub pojghiţa de gheaţă. Cei 50 ari de grădină stau pârloagă. Vecinilor nu le trebuie, iar el, lipsit de puteri, a rămas doar cu dragostea pentru glie şi munca ţărănească.

E trist când îi aude pe cei dragi (fiul, nora, nepoatele) doar la telefon. Îl cunoaşte multă lume, a crescut şi a ajutat pe mulţi, dar nu are pe nimeni aproape măcar o dată la cinci ani, de ziua jubileelor rotunde. Or, toate rudele îi sunt împrăştiate prin lumea mare – de la Chişinău , Harkiv şi Odesa până la Moscova. Astfel, pictura-i este unica mângâiere, subiectele biblice transpunându-l într-o oază paradiziacă, unde nu-i durere, nici singurătate. Continuă să lucreze la opera vieţii sale – „De la Alfa la Omega”, ajungând la momentul lepădării apostolului Petru de Hristos – „Iisus se roagă în grădina Ghetsimani”.

În singurătatea sa, lui Ion Vătămăniţă îi este dragă viaţa şi, ca s-o vadă mai frumoasă, picură vii culori peste negurile apăsătoare. Noi îi dorim să fie tare cu duhul, să se bucure de lumina primăverii, atât de necesară pentru a-şi împlini crezul creaţiei. Şi ne mai rugăm să-i facă Dumnezeu o fereastră în zidul însingurării, prin care Anul Nou să-l găsească în îmbrăţişarea celor dragi.

Maria TOACĂ