29 noiembrie 2022
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

La Cernăuţi au fost comemorate jertfele foametei din 1946-1947

19 noiembrie 2022 р. | Categorie: Noutăţi

Am ajuns încă la o dată tristă –75 de ani de la foametea din 1946-1947 din Ucraina, organizată de odiosul regim comunist totalitar ce ne aminteşte de calvarul şi tragediile prin care au trecut buneii şi străbuneii noştri după „eliberarea” ţinutului bucovinean de către iscoadele bolşevice.

Sâmbătă, 19 noiembrie, Societatea  „Golgota” a românilor din Ucraina, preşedinte Vasile Răuţ,  ne-a  adunat la sediul Societăţii „M. Eminescu” din Cernăuţi pentru a comemora  jertfele foametei organizate în anii 1946-1947 de către regimul totalitar sovietic, în cadrul căreia a fost demonstrat un documentar din Arhiva naţională a Republicii Moldova, unde la fel a avut loc un adevărat genocid al populaţiei prin înfometare.

Când foametea îmbrăcase chipul perfid al morţii,în anii’ 46-47, oamenii înfometaţi mâncau orice – pământ, coajă de copaci, urzici, lobodă, rodeau opincile, păşteau ca vitele iarbă, fierbeau ghindă şi diverse pomuşoare, în consecinţă unii îşi ieşeau din minţi, alţii se otrăveau, însă majoritatea se umflau de foame şi mureau. Prin unele sate bucovinene, unde „activiştii” sovietici, adică „stribocii”, le curăţeau oamenilor podurile şi hambarele, nu vedeai nici un câine sau mâţă, căci, înnebuniţi de foamete, oamenii mâncau totul, până şi propriii copii, fiind înregistrate nu puţine cazuri de canibalism. O bucovineancă şi-a măcelărit şi  mâncat propriul copil. Semnalul de alarmă l-a bătut învăţătorul, observând, trei zile la rând, lipsa elevului. Îngrijorat să nu i se fi întâmplat ceva rău, a hotărât să meargă la el acasă. A găsit însă uşa încuiată. Anume aceasta şi l-a pus în gardă. Prin şură a pătruns în podul casei, iar când a coborât, a rămas şocat, pierzând darul vorbirii. În casă era o curăţenie ideală, ceea ce dovedea că femeia e o bună gospodină, iar la mijlocul odăii, pe un prosop mare şi alb de in însângerat, tăiate mărunţel, se aflau oasele copilului. Femeia, care în ajun mâncase ciorbă din ghindă de stejar, îşi ieşise din minţi. După ce şi-a mâncat fiul, a căzut moartă şi zăcea întinsă pe canapea.

Dacă e să ne referim la anii foametei din 1932-1933 din Ucraina, în  Bucovina  populaţia n-a îndurat foame, cu toate că a fost secetă şi pământurile n-au rodit, datorită faptului că trăiam în Ţara noastră – România, guvernul cumpărând cereale şi aprovizionând populaţia, însă despre aceasta nu se vorbeşte. Chiar şi în prezent mulţi oameni suferă de foame, iar savanţii afirmă că orice guvern poate preveni foametea dacă doreşte. În caz că nu întreprinde nici o măsură, intenţionat se înfăptuieşte genocidul contra populaţiei, precum s-a întâmplat în 1946-1947 şi în ţinutul nostru.

În virtutea faptului că au fost rupţi de la sânul Patriei noastre istorice,  masacraţi la Fântâna Albă, în Lunca Prutului, torturaţi şi persecutaţi în închisori şi gulaguri staliniste, represaliile românilor din nordul Bucovinei au continuat cu deportările în stepele pustii ale Kazahstanului, în taigalele Siberiei de gheaţă, cu un nou val de arestări, vizând bărbaţii între 18 şi 55 de ani, care au fost arcăniţi şi duşi la muncă forţată la construirea canalelor Ladoga şi Onega, la minele din Donbas, întreprinderile metalurgice din Ural etc. Mulţi dintre ei n-au ajuns să-şi revadă vatra străbună, decedând în chinurile îngrozitoare ale foametei pe meleaguri înstrăinate, alţii –  în propriile case. Nu trebuie să spunem că nenorocirile ni se trag doar de la cotropitorii ruşi care nu şi-au schimbat năravul, doar părul, şi în prezent comit aceleaşi crime, atrocităţi, acum însă faţă de populaţia Ucrainei, multe dintre ele au fost făcute din răutatea şi invidia oamenilor noştri, „stribocilor”, românilor, cozilor noastre de topor, trecuţi în serviciul „eliberatorilor”, şi despre aceasta n-ar trebui să uităm.

Or,înfometarea populaţiei s-a făcut în mod organizat, ca românii să se colectivizeze. În satele noastre era o formaţiune legalizată – „stribocii”, cozile noastre de topor, care au jucat un rol covârşitor în organizarea foametei. Când îi expropriau pe oameni de bunuri, se duceau cu portretul lui Stalin. Le spuneau oamenilor să se înscrie în kolhoz că vor trăi ca-n rai. Românilor li se lua totul, li se punea cote prea mari de plătit. Sute de ţărani au fost întemniţaţi, luaţi la tăiatul pădurilor, la munci silnice la minele din Donbas şi uzinele din Ural.”

Şi în România în acei ani s-a resimţit factorul foametei, însă doar din cauza secetei,  nu ca în Ucraina, fiind organizată de stat, a ţinut să specifice ministrul plenipotenţiar Nicolae Dan Constantin, diplomat la Consulatul General al României la Cernăuţi, însă oamenii se descurcau, nu murea nimeni de foame, chiar şi bunelul dumnealui, locuind în Bucureşti, făcea schimb de produse cu români din alte judeţe.

Genocidul foametei, vicisitudinile vremurilor tragice prin care au trecut românii după „eliberarea” ţinutului, au fost evocate de dna Alexandrina Cernov, Membru de Onoare al Academiei Române, de preşedintele Vasile Răuţ, vicepreşedinta Maria Toacă, foştii profesori Maria Timcu şi Octavian Voronca, Vasile BÂCU, preşedintele Societăţii „Mihai Eminescu”,  Ilie Popescu, preşedintele Societăţii „Golgota” a românilor din Ucraina, copilul exilului, unul din puţinii supravieţuitori ai represiunilor staliniste, care împreună cu familia a fost deportat în pustiurile Kazahstanului,unde au îndurat foamete şi nevoi.

Conform unor date oficiale, foametea organizată de „eliberatori” a secerat peste 7 milioane de vieţi omeneşti. Peste 20 de mii de vinovaţi fără vină au fost duşi în eşaloanele morţii în stepele pustii din Kazahstan, în Siberia de gheaţă, de unde foarte puţini s-au întors. Alţii au murit în chinuri groaznice în închisori şi lagăre staliniste. Mulţi şi-au găsit sfârşitul în ţinuturile lacurilor Ladoga şi Onega, precum şi bunelul după tată, Nicolae Nichita din Hruşăuţi, comuna Voloca..  Din 1941, de la ocuparea Bucovinei de către iscoadele bolşevice, până în 1944, populaţia regiunii Cernăuţi s-a micşorat cu 300 mii de oameni ( 64%). Au trecut în nemurire trei sferturi din numărul bărbaţilor. Apogeul bolii de tifos ce bântuia în 1945 în ţinut, a secerat 27 mii de suflete. O influenţă negativă au exercitat şi condiţiile climaterice nefavorabile. Seceta mare a redus la minimum cantitatea recoltei. Dar şi aceasta a fost furată de la ţărani. A început nimicirea în masă a populaţiei prin înfometare,  în timp ce  fosta uniune a exportat în diverse ţări din Europa 2,5 mii tone de grâu. Astfel, în anii foametei din 1946-1947 numai în regiunea Cernăuţi au murit peste 17 mii de oameni”.

Felicia NICHITA-TOMA  pentru „Zorile Bucovinei