29 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

România a acordat ajutor umanitar românilor nevoiaşi şi bolnavi din regiunea Cernăuţi

18 decembrie 2022 р. | Categorie: Social

România a acordat ajutor umanitar românilor nevoiaşi şi bolnavi din regiunea Cernăuţi

În cadrul celei  de-a doua etape a programului  de granturi„Sprijinirea comunităților românești din Ucraina”, inițiat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, menit să sprijine  românii  nevoiaşi din Ucraina în vreme grea de război, de acest ajutor umanitar din partea Patriei noastre istorice, acordat de Parohia Bisericii Înălţarea Domnului din Horecea,condusă de părintele Pavel Paulencu. au beneficiat românii defavorizaţi din raionul Storojineţ- comuna Cudei, satul Igeşti, Budeneţ şi Cireş .

Astfel, sâmbătă,  17 decembrie 2022, Asociația religioasă "Biserica Înălțării Domnului" din Cernăuți a început implementarea Programului de granturi al DRP intitulat "Sprijinirea comunităților românești din Ucraina" , derulat în regiunea Cernăuți.  Asociația, una din cele cinci selectate de DRP pentru regiune, a beneficiat de 100.000 lei cu care a achiziționat produse alimentare de primă necesitate și de igiena și le-a distribuit către 500 de familii din satele Ciudei (170), Igesti (170) Budinet (80) și Cireș(80). Beneficiarii au fost persoane în vârstă,  cu afecțiuni medicale severe, provenite din familii cu mulți copii sau cu membri înrolați în armată și care luptă îin razboi împotriva Federației Ruse.  Întreg procesul de distribuire a produselor a fost coordonat de președintele asociației, preotul Pavel Pavlenco și de Anatol Pițul, primarul comunei Ciudei (care are în compunere cele patru sate, Ciudei, Igesti, Budinet și Cires). La eveniment a participat și diplomatul român de la Consulatul General al României la Cernăuți, ministrul plenipotenţiar Nicolae Dan Constantin.

Ca mulţumire pentru cei implicaţi în sprijinirea şi implementarea  proiectului - conducerile DRP şi Consulatului General al României la Cernăuţi,  românii din  regiunea Cernăuţi şi-au exprimat gratitudinea faţă de grija şi ajutorul acordat de  Guvernul României, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, dl Secretar de stat,  ministrul Gheorghe Cârciu,  dl director Radu Cosma, dna Irina-Loredana Stănculescu, dl ministru Nicolae-Dan Constantin, faţă de toţi acei care au muncit vârtos la  implementarea acestui Proiect util pentru susţinerea şi ajutorarea românilor defavorizaţi din  istorica provincie a României.

Vă amintim, conducerea DRP a direcţionat acest important ajutor umanitar  celor nevoiaşi, în suferinţă, celor bolnavi şi sprijiniţi în  cârja bătrâneţilor, care nu au de unde aştepta o mână de ajutor, pentru care e  cel mai mare dar şi cea mai mare bucurie în ultima vreme, de când e război, când totul s-a scumpit, iar viaţa a devenit şi mai grea, cei pentru care acest pachet cu bunuri e o vitală sursă de existenţă.

Zorile Bucovinei