După 7 ani de chin și suferință în Siberia, au plâns, când și-au văzut casa și au sărutat de bucurie prispele… Comemorarea a 82 de ani de la masacrul românilor din Lunca Prutului - acolo unde rănile neamului înstrăinat încă sângerează, unde plânge și suspină pământul sub picioare

7 februarie 2023 р. | Categorie: Noutăţi

După 7 ani de chin și suferință în Siberia, au plâns, când și-au văzut casa și au sărutat de bucurie prispele…

Comemorarea a 82 de ani de la masacrul românilor din Lunca Prutului - acolo unde rănile neamului înstrăinat încă sângerează, unde plânge și suspină pământul sub picioare

Și după 82 de ani candela memoriei arde tot mai viu la Crucea martirilor din Lunca Prutului,Ținutul Herța, simbol al genocidului românilor din satele de pe malul Prutului, înălțată cu eforturile  dnei Elena Nandriș, președinta Societății Culturale ”Gr. Nandriș”, conaționalilor din Mahala, îndemnați la fapte generoase de fosta primăriță, care are grijă să-i adune acolo unde rănile neamului înstrăinat încă sângerează, unde plânge și suspină pământul sub picioare.

În acest an din cauza restricțiilor ce țin de războiul din Ucraina, comemorarea martirilor nu s-a desfășurat la Troiţa eroilor măcelăriţi, nu departe de gardul de sârmă ghimpată ce ne desparte de fraţi, unde pământul geme încă sub picioare şi se mai aude plânsul înăbuşit al celor răniţi şi îngropaţi de vii alături de cei împuşcaţi. La Biserica ”Sfânta Parascheva” din satul Lunca s-au adunat tineri şi vârstnici pentru a aprinde o lumânare în memoria mucenicelor fără nici o vină, viaţa cărora a fost secerată fără cruţare de mitralierele grănicerilor sovietici, celor tari în credinţă şi suferinţă, care s-au jertfit pentru neamul românesc, care, prin moartea lor tragică, ne-au lăsat legământ să fim şi mai puternici, mai uniţi în credinţa limbii materne pentru păstrarea identităţii naţionale.

Ocuparea criminală de către armata sovietică a teritoriilor românești – Ţinutului Herţa şi nordului Bucovinei –  foste părți ale Principatului Moldova independent, a Ţării de Sus a Moldovei lui Ştefan cel Mare, la 28 iunie 1940, după semnarea ruşinosului Pact  Ribbentrop-Molotov sau Pactul Hitler-Stalin (23 august 1939), nu le-a adus herţenilor şi bucovinenilor  raiul promis, ci lacrimi şi durere. „Eliberaţi” de Patrie şi nemaiputând suporta jugul străin, românii autohtoni au dorit să trăiască liberi în Ţara lor şi a străbunilor lor. Dorul de fraţii de după sârma ghimpată, trasată peste noapte de un regim barbar şi-asupritor, setea de libertate, le-a strecurat în inimi speranţa de dăinuire pe pământ românesc. Astfel, în noaptea de 6 spre 7 februarie 1941, un grup de peste 400 dintre cei mai înflăcăraţi patrioţi, majoritatea din comuna Mahala, au pornit pe gheaţa Prutului spre Lunca Herţei, ca să treacă frontiera în România, neştiind că de-acum erau aşteptaţi de grănicerii ruşi şi că avea să-i pască aceeaşi soartă ca pe românii plecaţi spre Ţara lor de obârşie la sfârşitul lunii ianuarie acelaşi an. Doar 57 au avut norocul să treacă în România, 46 au fost arestaţi, ceilalţi au murit în chinuri cristice, cosiţi de mitralierele călăilor sovietici, înecându-se în apele însângerate ale Prutului.

A doua zi, satrapii  bolşevici i-au forţat pe locuitori să sape 3 gropi pe malul Prutului şi să arunce cadavrele – şi pe cei morţi, şi pe cei vii, pe ultimii, militarii sovietici omorându-i cu patul armelor, înjunghiindu-i cu baionetele, drama românilor înstrăinaţi de Patrie continuând apoi cu deportările în Siberia, Kazahstan, Karelia, în gulagurile şi închisorile staliniste, în lagărele morţii de pe ţărmurile lacurilor Onega şi Ladoga, torturaţi, flămânzi şi goi, sfârşind în chinuri cristice, nerezistând calvarului.

În primăvară, puhoaiele de apă au spălat malurile Prutului, iar în 1942, după ce s-au reîntors românii, a fost găsită doar o singură groapă cu 107 cadavre, fiind identificate după îmbrăcăminte, 107 martiri au fost apoi înhumaţi în panteonul eroilor din comuna martiră Mahala, care cel mai mult a avut de suferit în consecinţa „eliberării” Bucovinei istorice.

Acum, grație dnei Elena Nandriș, toţi cei răpuşi aici, din primul grup, hotărât să treacă clandestin în România în noaptea de 27 spre 28 ianuarie 1941, români din Mahala, Buda şi Ostriţa-Coteni, dar şi cei masacraţi la 6-7 februarie, sute de români seceraţi pe malul Prutului sau înecaţi sub sloiurile de gheaţă, tineri din Boian, Ostriţa Herţei, Horecea Mănăstirii şi Horecea Urbană, Plaiul Cosminului, Voloca, Ceahor, Corovia... au o Cruce simbol, o Troiţă înălțată în 2016 tot grație dnei primărițe Elena Nandriș cu sprijinul măhălenilor, dar și al primarului de atunci al satului Lunca Dumitru Lupu, la care, în  fiecare început de februarie, arde candela memoriei, martirii sunt glorificaţi, inundaţi de coroane şi flori, pomeniţi în rugăciunile preoţilor, conaţionalilor.

Și în acest an slujba de pomenire, oficiată de un sobor de alese fețe bisericești – preoții Constantin Apachiței, parohul Bisericii din Mogoșești, cu fiul său, părintele Petru, Marian Golovaci, parohul Bisericii din Horbova, Dumitru Găină, parohul Bisericii din Valea Cosminului, în frunte cu Sfinția Sa, Dumitru Pavel, protopop de Herța, cântările divine le-au înălțat sfinților noștri martiri veșnicia până dincolo în sferele divinului.

Prinosul de recunoştinţă martirilor care au sfârşit tragic pe crucea Golgotei Neamului Românesc, dar au rămas să trăiască și după moarte prin faptele pentru care s-au sacrificat, le-au adus, alături de românii din Mahala, îndrumați de dna Elena Nandriș, și din Lunca, oaspeți din Cernăuți în frunte cu dna Irina-Loredana Stănculescu, Consulul General al României la Cernăuţi, Emilia Matei, starostele satului Lunca, profesoara Ana Hostiuc. O lumânare au aprins în memoria sfinților neamului Vasile Răuț, președintele Societății ”Golgota”, Maria Toacă, președinta Societății ”Doamnele Române”, Vitalie Zâgrea, președintele Societății”Junimea”, Felicia Toma, Societatea Jurnaliștilor Români Independenți din Ucraina.

Cu ochii în lacrimi dna Elena Nandriș, vrednica româncă care ține mereu vie candela memoriei, căreia îi datorăm parastasele organizate  sfinților martiri, a evocat tragicele evenimente din ianuarie și februarie 1941 de la Lunca, concretizând că cei mai mulți dintre eroii români secerați de gloanțele călăilor sovietici în Lunca Prutului au fost tineri din Mahala, care precum și noi în prezent, n-au dorit altceva decât să-și păstreze ”Limba, Credința, Pământul Strămoșesc”.

Cu lacrima durerii în suflet trăiește și familia cucernicului părinte Dumitru Pavel, protopop de Herța, bunelul căruia a fost deportat, decedând de foamete și muncă silnică în neagră străinătate, iar maică-sa, fiind considerată fiică a ”dușmanului poporului”, pe când era în clasa a patra, a fost exmatriculată din școală și trimisă la muncă grea pentru un copil - la scos cioate de copaci în pădure.

Nu li s-a cicatrizat rănile din suflet, care mereu sângerează și dor, nici fraților Gheorghe și Dumitru Zahariciuc din Mahala, care mai poartă în inimi și durerea pierderii ziarului preferat ”Zorile Bucovinei”, căci nu se pot împăca cu gândul că nu mai apare pe hârtie și nu mai primesc ziarul lor îndrăgit, care le mângâia viața, le aducea bucuria zilelor cu soare și România mai aproape de suflet, după cum mi-au mărturisit, cu lacrimi în ochi. Unchiului lor, fratelui  mamei, Gheorghe Hostiuc, ”grănicerii sovietici i-au secerat picioarele cu mitralierele la Lunca, în neagra noapte de 6 spre 7 ianuarie. Astfel rănit, mai mult mort decât viu, a fost dus la închisoarea din Cernăuți, unde apoi a fost împușcat și îngropat în Cimitirul vechi din Cernăuți. Bunelul Petrea Hostiuc, bunica Margarinta și cei doi fii - Mihai, care avea 14 ani, și Dumitru de 11 ani, au fost deportați în Siberia, în Ținutul Krasnodar. Bunelul muncea la tăiat pădure. A căzut un copac peste el și i-a tăiat picioarele. A murit în chinuri cristice în baracă, căci nu avea medicamente să-și lecuiască rănile, fiind îngropat ca ”dușman al poporului” într-o groapă comună cu alți osândiți la moarte. Bunica și fiul Dumitru au supraviețuit datorită fiului Mihai, care lucra la îngrijit caii. După 7 ani de chin și suferință li s-a permis să se întoarcă acasă. Astfel, în 1947 au plâns, când și-au văzut casa și au sărutat de bucurie prispele”.

Am primit colăcei și dulciuri de pomană, de sufletul martirilor, și aducem și noi prinosul de recunoştinţă românilor din Mahala, dnei Elena Nandriș, fiindcă nu uită, veghează memoria eroilor ce-au căzut pentru Credinţă şi Libertate, dnei Emilia Matei pentru agapa de pomenire. Să nu uităm pentru ce şi-au sacrificat tinereţea, au mers la moarte sute şi chiar mii de tineri români din satele din jurul Cernăuţiului, dreptul nostru la graiul strămoşilor, la identitate, fiind plătit cu viaţa lor. Să trăim și să-i pomenim, să păstrăm ce-i al nostru din moși-strămoși – Limba, Credința, Pământul Strămoșesc.

Felicia Nichita Toma pentru ”Zorile Bucovinei”