28 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Orgii sexuale la o mănăstire din România. Au fost implicați doi copii ademeniți cu bani și cadouri

20 februarie 2023 р. | Categorie: Externe

Orgii sexuale la o mănăstire din România. Au fost implicați doi copii ademeniți cu bani și cadouri

O anchetă demarată sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea a stabilit că ororile au avut loc pe parcursul vacanței de vară a anului 2021. Scene greu de imaginat s-au petrecut, în urmă cu doi ani, în incinta Mănăstirii Frăsinei din Vâlcea, România, pe parcursul mai multor luni, în care au fost implicați doi copii. Vinovații sunt acum după gratii, scrie adevarul.ro.

Cei doi violatori – un călugăr, cunoscut drept Nicodim și un îngrijitor al Direcției Generale de Asistență Socială (DGASPC) Vâlcea – s-au împrietenit cu minorii la Mănăstirea Frăsinei, unde copiii de 10 și respectiv 13 ani îi ajutau să vândă obiecte mănăstirești. Au corupt, ademenindu-i cu bani și cadouri, iar apoi pe unul dintre ei au reușit să-l atragă și în chiliile mănăstirii, unde s-au petrecut toate grozăviile.

Băiatul de 10 ani a asistat la perversiuni sexuale între cei doi bărbați, luni în șir, iar apoi a fost convins să li se alăture. Scenele erau filmate, mai multe materiale pornografice fiind găsite la locuința îngrijitorului, în urma unor percheziții domiciliare. 

În cazul copilului de 13 ani, abuzurile sexuale au fost făcute doar de către unul dintre inculpați.

Atât călugărul cât și îngrijitorul au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.

Acuzați de viol, agresiune sexuală și corupere sexuală în formă continuată

Anchetatorii au menționat că cei doi bărbați sunt cercetați pentru viol, agresiune sexuală și corupere sexuală, toate în formă continuată.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea au dispus la data de 14 februarie punerea în mișcare a acțiunii penale față de un inculpat, aflat în stare de reținere sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol în formă continuată, agresiune sexuală în formă continuată, agresiune sexuală și corupere sexuală – trei acte materiale, iar la data de 17 februarie, punerea în mișcare a acțiunii penale față de un inculpat aflat în stare de reținere sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol în formă continuată și corupere sexuală în formă continuată”, au precizat reprezentanții Parchetului Municipal Râmnicu Vâlcea.

Violatorii au fost arestați separat, în zile diferite: „La datele de 14 și 17 februarie, cei doi inculpați – unul fiind călugăr la Mănăstirea Frăsinei, au fost prezentați separat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea cu propunere de arestare preventivă fiind emis pe numele inculpaților câte un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile”.

 

Ademeniți cu bani și cadouri

Anchetatorii au lămurit o serie de aspecte despre ororile la care au fost supuși copiii: „Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat că în vara anului 2021, în timp ce inculpații se aflau la Mănăstirea Frăsinei (Athosul românesc – n.red.), pe raza comunei Muereasca, au dezvoltat relații de amiciție cu două persoane vătămate, în vârstă de 10 și 13 ani, cărora le remiteau diverse cadouri și sume de bani, ca urmare a ajutorului acordat de către aceștia la vânzarea unor obiecte bisericești”.

Copilul de 10 ani, convins să asiste la perversiuni sexuale toată vacanța de vară

Tot cu ajutorul banilor, l-au ademenit în chiliile mănăstirii pe cel mai mic dintre copii, pe care l-au obligat să asiste, timp de trei luni, la orgiile care aveau loc aici: „În perioada iulie – septembrie 2021, inculpații au întreținut în prezența minorului în vârstă de 10 ani, în mod repetat, și în diverse încăperi ale Mănăstirii Frăsinei, acte sexuale”.

Aceasta a reprezentat de fapt perioada de pregătire pentru ceea ce avea să urmeze.

Jucărie sexuală pentru adulți

La finele vacanței de vară, mai multe zile la rând, copilul a devenit jucărie sexuală pentru cei doi adulți. „În cursul lunii septembrie 2021, pe parcursul a patru zile consecutive, profitând de imposibilitatea minorului în vârstă de 10 ani de a-și exprima voința, din cauza vârstei fragede, l-au atras pe acesta în diverse camere ale mănăstirii și l-au determinat să întrețină în mod repetat, acte sexuale orale cu inculpații”.

Anchetatorii au mai stabilit că tot în cursul lunii septembrie 2021, pe parcursul a patru zile consecutive: „l-au determinat pe acesta să asiste la întreținerea de acte sexuale orale între cei doi inculpați, precum și să efectueze acte de natură sexuală ce au dus la satisfacția sexuală a acestora”.

Adolescentul de 13 ani plătit pentru satisfacția sexuală a unuia dintre bărbați

Și în cazul băiatului de 13 ani s-a reținut abuzul sexual: „În aceeași perioadă, unul dintre inculpați, profitând de imposibilitatea minorului în vârstă de 13 ani de a-și exprima voința, și oferindu-i diverse sume de bani, l-a determinat pe acesta să suporte și să efectueze acte sexuale pentru satisfacția sexuală a inculpatului”.

Ancheta s-a derulat cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Râmnicu Vâlcea. „Cercetările continuă pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele”, au mai precizat procurorii vâlceni.