05 aprilie 2020
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

O călătorie virtuală prin Cernăuţii lui Eminescu

20 ianuarie 2014 р. | Categorie: Istoria neamului

În anul 1975 poetul Grigore Vieru, aflându-se la Cernăuţi la o întâlnire cu numeroşii săi cititori, ni s-a destăinuit că iubeşte nespus de mult acest oraş, pentru că-l consideră oraşul copilărie sale şi pentru că pe străzile acestuia şi-a purtat paşii copilul Eminescu. Noi cernăuţenii ne mândrim cu faptul că pentru poetul, care s-a apropiat poate cel mai mult de tainele poeziei marelui Luceafăr, Cernăuţii au fost la fel primul oraş, cu care a făcut cunoştinţă în copilărie. Aici, imediat după război, venea cu mamă-sa după pânză, boieli şi pâine... Venea să vadă oraşul lui Eminescu, unde i s-a înfiripat prima dragoste, scrie primele poezii şi îşi vede publicată prima creaţie poetică.

Nr. 1 Vedere generală, Văzuta Cernăuţiului, 1860, Knap

Aşa a vrut soarta (sau, cum afirmă cercetătorii, - însuşi Gheorghe Eminovici) ca fii căminarului de la Ipoteşti să-şi facă studiile la şcolile din Cernăuţi. Astfel într-o zi de început de toamnă a anului 1858 apare aici şi Mihai. Deşi la început nu se împăca prea bine cu şcoala (într-un rând chiar ar fi spus: „La ce să mă dea la Cernăuţi, că eu sunt învăţat şi fără Cernăuţi?”, el îşi leagă mai târziu viaţa de acest oraş, de meleagurile pitoreşti ale Bucovinei, le îndrăgeşte pentru totdeauna.

Străzile poetului: Cuciurmaregasse, Feldgasse, Iosifgasse, Pulvertum, Weinberg... Deci să pornim şi noi pe urmele poetului, efectuând o călătorie imaginară având ca sprijin pentru ea un şir de desne şi fotografii de epocă. E mai bine zis o cunoaştere mai profundă a oraşului, a clădirilor şi străzilor pe unde a fost şi a hoinărit pletosul băiat din Ipoteşti. Doar pe aceste străzi elevul şi gimnazistul Eminovici Mihail şi-a purtat mai întâi arzătorul dor de Ipoteşti, de mamă, de locurile de acasă, dor ce-l face să ne părăsească oraşul în câteva rânduri. Dar s-a reîntors, ca pe aceste străzi să poarte şi interesantele cărţi din biblioteca lui Aron Pumnul, pe care le citea pe nerăsuflate. Când vine teatrul, se îndrăgosteşte de el, de actori, de eroii pieselor care se jucau şi, desigur de o tânără actriţă din trupa Fanni Tardini. Ameţit de farmecul teatrului, ne părăseşte iarăţi oraşul ca să pribegească pe alte meleaguri, ca să cunoasc o altă lume. Dar s-a reîntors... A plâns de astă dată pe aceste străzi, păşind în urma sicriului cu corpul neînsufleţit al iubitului învăţător.

Prins în iureşul unei vieţi pline de zbucium va avea tot mai puţină posibilitate să poposească la Cernăuţi. Reîntoarcerea spre aceste locuri o face mai ales cu inima. Cernăuţiul, întreaga Bucovină, oamenii de aici erau deacum pentru totdeauna în inima poetului.

2. Cernăuţi, 1832 – desen de I. Schubirsz.

3. Cernăuţi, podul de peste Prut – desen de I. Schubirsz

4. HauptStrasse Piaţa Fântânii, desen de la mijlocul sec XIX

5. Arcul de triumf, 1880

__________________________________

6. Gimnaziul, gravură de Knap, 1860.

7. Depozitele militare din piaţa Elizabeta, 1900-1906.

8. Mickiewicz Gasse Piaţa Elizabeta 1896-1903.

9. Miting de protest, 20 iunie 1860.

De fiecare dată paşii ne duc mai întâi spre clădirea fostului gimnaziu austriac, în care a învăţat Eminescu cu unele întreruperi din toamna anului 1860 şi până în primăvara lui 1866. Din perioada anilor şasezeci ai secolului XIX localul a suferit unele schimbări. Imensul Ficshplatz sau oficial Elisabethplatz (piaţa Teatrală de astăzi) era de fapt un scuar spaţios a cărui parte de răsărit ajungea până sub clădirea gimnaziului. Aici se afla intrarea principală – o uşă înaltă cu multă verdeaţă. Poetul Nicolae Dabija scria într-un eseu, publicat în anii 80 ai secolului trecut: „...atingem uşa pe care a deschis-o nu o dată – ca şi cum am atingeînsăşi veşnicia”. Prin anii 80 ai sec. XIX, datorită unei reconstrucţii generale, localul se măreşte cu 15-20 metri spre piaţa Teatrală şi cu 8-10 metri spre strada M. Schtern.

Aici Eminescu asculta vrăjit lecţiile lui A. Pumnul, altădată sfios, lauda severului învăţător şi poet Ernst Rudolf  Neubauer, fapt ce stârnea mare zarvă în întregul gimnaziu. Tot Neubauer, care-i era învăţător de istorie şi geografie, îl notează în anul când va rămâne repetent (1862) cu cea mai bună notă la istorie, notă pe care nu izbutise s-o primească până atunci nimeni. Învăţătorul, pentru a spulbera orice îndoială şi a arăta că e o notă meritată, nu ceva întâmplător, a mai adăugat în catalog şi cuvintele „totdeauna activ, lăudabil la sârguinţă”. E de presupus în acest fapt că profesorul-poet a descoperit în copilul Eminovici ceva mai mult decât decât la un elev de clasa adoua de gimnaziu. Studiind istoria după cărţile din biblioteca lui Gh. Eminovici şi mai ales din cele din biblioteca gimnaziaştilor Eminescu avea cunoştinţe vaste despre lumea antică. Neubauer îl dă drept exemplu la învăţătură elevilor din clasa paralelă.

Tot aici la gimnaziu Eminescu l-a cunoscut pe Tudor Ştefanelli, care-i rămâne prieten pentru toată viaţa şi de la care ne-au rămas cele mai frumoase amintiri despre poet.

10. Schulgasse,  Foto L. Weinreba, sfrş. sec. XIX.

11. Reitschulgasse încep. sec. XX.

12. Şcoala primară, clădirea salvată, foto interbelică.

Alt loc ce ne leagă de viaţa lui Eminescu la Cernăuţi este fosta şcoală primară, National-Hauptschule, unde Mihai termină clasa atreia şi a patra (1858-1860). E vorba de clădirea de pe fosta stradă Schulgasse (azi str. Şcolii). Şcoala era adăpostită în doua clădiri. Prima, cea de pe partea stângă a străzii, nu s-a mai păstrat – în locul ei s-a construit în perioada interbelică Seminarul Pedagogic (şcoala Nr. 14 de astăzi). A doua care s-a păstrat, cea de pe partea stângă a străzii, şi-a schimbat treptat şi ea aspectul iniţial, ajungând astăzi într-o oarecare discodranţă cu locurile şi zidurile ce o înconjoară. Ieşită în mijlocul străzii, ca o gazdă ce-şi întâmpină oaspeţii, ea ne primeşte tăcută, cu uşile înguste şi înalte, cu coridoraşe la fel de strâmte şi întunecoase, ce aduc mai mult a chilii călugăreşti. Scările de lemn ce duc la etaj sunt roase de vreme şi de paşi.

Aici Eminescu obţine cele mai bune note la învăţătură în viaţa sa. După cum se vede din cataloagele de clasă, care se păstrează la Arhiva din Cernăuţi, el este clasificat printre primii elevi, primind în vara anului 1860 certificatul cu „Vorzug”, adică media generală foarte bună. Tot aici primeşte şi primele noţiuni de limbă ucraineană apreciat cu nota „bine”.

13. Casa lui Aron Pumnul, perioada interbelică.

14. Pumnulgasse  Anul 1910.

15. Biblioteca gimnaziştilor, 2

16. Biblioteca gimnaziştilor.

17. Schiesstatgasse Drumul de la Pumnul 2

18. Schiesstatgasse, Drumul de la Pumnul, Anul 1900

19. Pulbertum, 1900.

Dar, probabil, cel mai aproape de sufletul lui Eminescu a fost casa bunului Aron Pumnul. După cum se ştie, Mihai nu trăia în casa cea mare, unde-şi ducea traiul învăţătorul şi care s-a păstrat, ci alături, mai în stânga, într-o căsuţă mai mică, în care Pumnul ţinea renumita bibliotecă, iar în odăile libere – şi elevi în gazdă. Această căsuţă nu s-a mai păstrat, oricum Eminescu, fiind cel mai iubit elev al lui Pumnul, intra adesea şi în odăile lui pentru a primi un sfat sau a da o mână de ajutor profesorului chinuit de boală. Aşa că aceste încăperi, uşi şi ferestre, la care venim câte odată toamna târziu, mânaţi de frunzele îngălbenite şi mai ales de dragostea pentru poezia marelui poet, l-au cunoscut, i-au simţit paşii.

Stăm lângă poartă, împovăraţi de gânduri, şi desigur ni-l închipuim pe poet, care, la fel, în toamna lui 1875 sta în faţa casei, lângă portiţa de lemn, şi cu lacrimi în ochi îi şoptea prietenului Ştefanelli: „Uite, acolo am locuit eu şi în căsuţa cea mică era şi biblioteca... la care am fost şi eu bibliotecar un timp”. Revenind la aceste locuri, unde a copilărit aproape 8 ani şi de care îl legau atâtea amintiri, se adânci în gânduri. În evocările sale Ştefanelli ne mărturisea: „ Câte amintiri din copilărie îi vor fi trecut atuncea prin creerii săi înferbântaţi de atâtea gânduri, de atâtea impresii, bucurii şi nevoi!” S-o fi văzut din nou în bibliotecă printre „Letopiseţele” cronicarilor, tipărită de M. Cogălniceanu, sau cu „Istoria mondială” a lui Wellter, coborând la originea popoarelor lumii antice... Îşi aminti, probabil, o noapte geroasă de ianuarie, când sta îndurerat lângă corpul neînsufleţit al iubitului învăţător şi se ruga către „frumoasa Bucovină”: „Cu cimbru verde-ncinge antică fruntea ta...” Îi apărură în memorie şi toloaca din apropiere, unde-i plăcea să se joace de-a mingea cu prietenii...  

20. Hotelul Moldova, interbelic.

21. Biserica Parascheva, Knap, anii 1860

21. Casa generalului, 1900 (1780)

22. Hotelul Lemberg, prima jumătate a sec. XX.

23. Cernăuţi, Uliţa Mare – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

În etapa cernăuţeană a lui Eminescu un rol însemnat l-a avut teatrul. În 1864 Alexandru Costin, un descendent din neamul vestiţilor cronicari, este iniţiatorul şi organizatorul reprezentaţiilor teatrale ale trupei conduse de Fanni Tardini. Trupa îşi alese ca scenă pentru spectacole sala hotelului „Moldova”. În răstimpul şederii trupei la Cernăuţi pentru Eminescu în afară de teatru nu mai exista nimic: nici joaca cu colegii pe toloacă, nici hoinăreala prin lunca Prutului, nici chiar cărţile  din biblioteca lui Pumnul. În tot timpul liber se afla acolo lângă hotel, în apropierea trupei, şi nu era reprezentaţie  de la care să lipsească. Hotelul în care poposiseră după revoluţia de la 1848 V. Alexandri, M. Cogălniceanu, C. Negruţi, A. Russo, se afla pe actuala stradă Principală Nr. 14. Aici Eminescu asculta vrăjit, pentru prima dată în viaţă, reprezentaţii teatrale în limba maternă. Aici se zice că ar fi cunoscut-o pe frumoasa actriţă Eufrosina Popescu, care-i va fi izvor de inspiraţie pentru mai multe poezii: „Amorul unei marmure”, „La o artistă”...

24. Biserica Sf. Treime, pe al doilea amplasament - în Clocucica, interbelic.

Să nu uităm şi de chiliile lui Ţirţec, unde Eminescu a trăit o bună parte din viaţa sa cernăuţeană. E vorba de casa de pe fosta str. Sfânta Treime, colţ cu Landhaugasse (actuala str. B. Hmelniţki şi M. Gorki). A dispărut micuţa biserică de lemn (de fapt transferată la Muzeul de arhitectură din Lvov), s-a pierdut livada birjarului printre casele construite mai târziu.

25. Josefsgasse, anul 1899.

Din catalogul gimnaziului pe anul de învăţământ 1962-1863, care la fel se păstrează la arhiva cernăuţeană, aflăm că Eminescu trăia la profesorul de limbă franceză Victor Blanchine pe str. Domnească de jos, denumită mai târziu Iosifgasse (azi str. Ucraineană, 53). Era de fapt casa viitorului mitropolit al Bucovinei Silvestru Morariu-Andrievici în care la rândul său profesorul Blanchine închiriea mai multe camere.  Aici Eminescu avea o cameră separată şi s-ar fi simţit de minune, dacă profesorul Blanchine n-ar fi fost un beţiv şi un scandalagiu. Deaceea în scurt timp este silit să părăsească această gazdă.

26. Casa de pe Feldgasse, 1926

Prin 1866, probabil imediat după moartea lui A. Pumnul, şi-a găsit o nouă gazdă pe Feldgasse, denumită in interbelic str. Câmpului (azi Karmeliuk). Îi era greu să mai rămână acolo, căci soţia învăţătorului nu suferea „străini în casă”. Elevii ce stăteau la gazdă n-o iubeau  pentru zilele amare, ce le făcuse învăţătorului, şi se împrăştiaseră care şi încotro. Aici, la marginea oraşului, pe o stradă liniştită, ce aducea mai mult a drum de ţară, îi apar şi primele poezii, pe care le-o fi scris în linişte şi taină.

27. Casa Aglaei Drogli, postbelic.

28. Residenzgasse, anul 1905.

29. Biserica evanghelică (1847-1849).

La Cernăuţi a trăit şi sora poetului Aglaia, fiind măritată la 1871 cu profesorul Ion Drogli, care împreună închiriau câteva odăi la parter în spaţioasa casă a lui Constantin Isopescu-Grecul de pe fosta str. a Reşedinţei, chiar vizavi de Reşedinţă mitropolitană (azi str. Universităţii, colţ cu str. Koţiubinski). În vizetele sale de mai târziu la Cernăuţi Eminescu întotdeauna se oprea şi la sora Aglaia, dar nu şi în cea din urmă vizită, cea de la sfârţitul lui decembrie 1885. După decesul preamatur a lui Ion Drogli, Aglaia se căsătoreşte a doua oară cu unofiţer neamţ  pe nume Gareis Edle von Dollitzsturm  şi trece, se pare, cu traiul la Horecea Urbană, după alte surse – într-o casă de pe actuala str. Bucovineană.

Alte locuri legate de viaţa lui Eminescu la Cernăuţi:

30. RingPlatz Rathau, anul  1854.

31. RingPlatz Rathaus, Anul 1860.

32. RingPlatz Rathaus, Anul 1865.

33. RingPlatz Rathaus, desen din 1887-1898.

34. Cernăuţi, Palatul Episcopal – desen de Rudolf Bernt (1844-1914).

35. Reşedinţa. Piatra fundamentală, 18 iulie 1864.

36. Cernăuţi, Piaţa Fântânii Albe – desen de Mattias Adolf Charlemont (1820-1871).

37. Cernăuţi, Piaţa Fântânii Albe, în 1832 – desen de I. Schubirsz.

38. Piaţa Crucii. 1845.

39. Bobotează, acuarelă de Knap.

40. Cernăuţi, biserica Adormirii Maicii Domnului – de I. Schumirsz.

41. Incendiul din 1859 Knap.

42. JudenGasse Anii 1930.

43. JudenGasse La Cucoşul Roşu.

44. Grădina Publică. Knap.

45. Knapp.badhaus 1867.

46. Lacul Grădina publică. Knap. 1867.

47. VolksGarten Knap, Anii 1860

48. Horecza. Desen de Roştorfer, sfrş. sec. XIX.

49. Horecza Церква Різдва Пресвятої Богородиці (споруджена в 1767 році, освячена 18 квітня 1768 року). Художник Franz Xavier Knapp (1809-1883), 1860-ті роки.

50. Franzensgasse, 1899.

51. NeueweltGasse ,  1903.

52. Gara veche, 1868.

53. Ruinele cetăţii Ţeţina, interbelic.

54. KurschnerGasse Biserica Sf. Nicolai Anul 1899.

55. Catedrala, Knapp.

Acestea sunt aproximativ locurile cele mai însemnate din oraş, ce poartă umbra copilului ţi adolescentului Mihai. Pasiunea de hoinar l-a ajutat, însă, să cunoască bine întregul ţinut al Bucovinei (îl va fi străbătut cel puţin de câteva ori pe jos), să iubească oamenii lui. Dotat cu o fire contemplativă, înclinată spre reflecţii, lui Eminescu i-a plăcut întotdeauna să umble singur, hoinar, prin pădurea Horecii, prin lunca Prutului, pe dealul Ţeţinei, ca să se încânte şi să se minuneze de frumuseţea naturii, să pătrundă în tainele ei, să-şi îmbogăţească şi să-şi înveşminteze sufletul cu impresii şi simţiri sacre.

Iar în clipele de reverie codrii Cosminului cu Dumbrava Roşie din apropiere, Lencăuţii şi Şipeniţul îi aduceau în memorie pe Ştefan cel Mare cu arcaşii lui, care prin aceste locuri scriseseră în letopiseţul Ţării pagini glorioase.

Aici într-un vis frumos, s-a văzut şi El adăugând alte pagini de glorie la cronica acestui neam. L-a văzut mai târziu o lume.

Dragoş OLARU, şef de secţie la Arhiva Regională de Stat Cernăuţi

Pentru mai multe fotografii click aici