ÎNCĂ O CRUCE A DURERII ŞI-A ÎNĂLŢAT SFINŢII SUB CER ŞI PE PĂMÂNT STRĂMOŞESC (Din cartea ”MARTIRII. M-AM IDENTIFICAT CU UN PELERIN PE DRUMUL SUFLETULUI ROMÂNESC”)

ÎNCĂ O  CRUCE A DURERII  ŞI-A ÎNĂLŢAT SFINŢII  SUB  CER ŞI PE PĂMÂNT STRĂMOŞESC

Printre cei 56 de martiri, „vânaţi” cu forţa, încarceraţi, apoi încărcaţi în vagoane pentru vite şi duşi în neagră străinătate ca să piară neamul românesc din Bucovina cedată şi înstrăinată de Ţară, nimiciţi, în 1944-1945, de regimul barbar sovietic în lagărele morţii de pe ţărmurile lacului Onega,  în Siberii de gheaţă, care nu au nici morminte, nici cruci la căpătâi,  dar  care au „revenit”, în sfârşit, după 71 de  ani, la baştină, doar prin numele  dantelate cu lacrimi în piatră,  pe  această cruce a durerii neamului românesc, sfinţită la 14 august 2016, în Ziua scoaterii Sfintei Cruci, e şi numele bunelul  după tată, Nicolae NICHITA al lui Gheorghe.

Înălţat sub cer şi pe pământ românesc, în pridvorul sfântului locaş de închinare – Biserica „Sfântul  Ierarh Nicolae” din comuna Voloca pe Derelui, prin osârdia preacucernicului paroh Ion Gorda, protopop de Hliboca,  şi a enoriaşilor, a rudelor care sincer îşi deplâng buneii, părinţii, decedaţi în chinuri cristice de foame, ger şi muncă silnică, la iniţiativa  doctorului în filologie, dl Ilie Popescu, preşedintele Societăţii Regionale „Golgota”,  care a „pus” primele 500 de grivne la temelia Troiţei,  simbolicul monument ce de acum înainte le va înveşnici martirilor nemurirea, le va aminti  volocenilor, în deosebi celor tineri, de trecutul nostru românesc vitregit,  de pagina neagră şi sângeroasă a tristei şi dramaticii noastre istorii,  îndemnându-i la neuitare, ca numele sfinţilor ce şi-au jertfit viaţa la altarul Credinţei şi iubirii de Neam să nu zacă în bezna uitării, ca asemenea tragedii să nu se mai repete. Or, la această sfântă datorie i-au îndemnat preacucernicii părinţi Ion Gorda, Vasile Paulencu, parohul Bisericii din Crasna, Dumitru Tocar, parohul Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Hruşăuţi, după  oficierea slujbei de pomenire de către un sobor de alese feţe bisericeşti din raionul Hliboca (fostul Adâncata) şi din Rădăuţi, România, în frunte cu protopopul de Hliboca. La păstrarea memoriei celor  distruşi fără vină şi îngropaţi în pustiuri în gropi comune, s-au referit  Gheorghe Predii, şeful ARS Hliboca, Petro Panciuk, preşedintele Consiliului Raional Hliboca, lideri ai societăţilor naţional-culturale româneşti din ţinut, oaspeţi din România.

Cu un pios elogiu le-a înveşnicit martirilor neamului nemurirea diplomatul român, Excelenţa Sa  Eleonora Moldovan, Consulul General al României la Cernăuţi, care  în acea zi de conotaţie istorică a fost prezentă la sfinţirea monumentului simbolic în această vatră românească, comună de vrednici români, unde înfloreşte graiul matern şi iubirea faţă de strămoşi: „E un moment de înălţare aici, la Voloca –  comunitate demnă în toate, atât în păstrarea credinţei, cât şi a tradiţiilor  - în memoria acelor care ne-au adus libertatea, rugăciunea pentru eroii neamului, pe care suntem datori să-i respectăm şi să-i comemorăm, fiindcă prin jertfa lor am ajuns aceste clipe, această libertate de a ne ruga în limba noastră maternă, de a ne păstra identitatea. Doar în credinţă ne putem păstra valorile creştine, identitare şi naţionale. Prin acest monument sfânt, prin această Troiţă istoria şi viitorul nostru sunt împreună. Nu putem avea un viitor adevărat fără trecut. Aceşti oameni pomeniţi azi aici nu sunt şi nu vor fi uitaţi. Sacrificiul lor rămâne veşnic. Îi mulţumesc din suflet părintelui protopop Ion Gorda, enoriaşilor pentru acest proiect frumos, care a ajuns, în sfârşit, şi în Voloca, deşi mă aşteptam ca Voloca să fie primul sat unde să fie înălţat asemenea monument important întru înveşnicirea jertfei celor care au pătimit departe de casele şi familiile lor. Eroii care sunt pomeniţi nu mor niciodată, iar uitarea este cel mai mare păcat”.

Printre acei cu răni încă sângerânde în inimi, care îşi deplâng sincer rudele omorâte de odiosul  regim comunist, după „eliberarea”, în 1944,  de către iscoadele sovietice a nordului Bucovinei, o lumânare la Troiţă întru veşnicia eroilor au aprins Ion Sauciuc, tatăl său Toader fiind  arcănit de slugoii regimului sovietic şi dus  cu forţa la Onega, unde a murit de foame, orfani de părinte rămânând  4 copii; Varvara Creangă, tatăl căreia, Nichifor  Onofreiciuc al lui Leonte, a murit eroic în luptele de la Tighina, în 1943, făcând parte din corpul armatei române, ea rămânând orfană de părinte la vârsta de doar 2 anişori; Maria Nichitovici, bunelul după mamă, Procopie Paulencu a Toderesei şi socrul dnei Silvica Paulencu, care a fost dus forţat la Onega, s-a întors de  36  kg şi îl hrăneau cu linguriţa, căci era sleit de puteri, încât nici nu putea ţine lingura în mână; Viorica lui Toader al lui Petrea, ruda sa, Ion Isar, de asemenea, sfârşind crugul vieţii în lagărul morţii de pe ţărmurile lacului  Onega etc.

Dincolo de orice, de-acum înainte şi martirii comunei Voloca au numele înveşnicit în neuitare la baştină.  Or, la Troiţa eroilor ce s-au jertfit pentru  continuitatea neamului vor veni nepoţii şi strănepoţii cu o floare, vor aprinde o lumânare, căci anume graţie martirilor trăim pe acest pământ sfânt, după cum a accentuat şi părintele Ion Gorda: „O lumânare, o rugăciune de pe buzele noastre ne va aduce aminte că ei au fost, sunt şi vor fi întotdeauna printre noi. Să nu se mai repete asemenea tragedii, să piară tot răul dintre noi”.

 (Din cartea ”MARTIRII. M-AM IDENTIFICAT CU UN PELERIN PE DRUMUL SUFLETULUI ROMÂNESC”)

„Zorile Bucovinei”, Felicia Nichita-Toma