28 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Bucurii duhovnicești de Sărbătoarea Icoanei Maicii Domnului Făcătoare de Minuni din Crasna și Casa Muzeu ”Mihai Eminescu”

22 aprilie 2023 р. | Categorie: Bucovina

La intrarea în noua Biserică „Acoperământul Maicii Domnului”, târnosită prin osârdia părintelui paroh Vasile Paulencu din Voloca, se află Casa-Muzeu ”Mihai Eminescu” - Casa preotului Samoil Petrovschi, în care s-a oprit Eminescu în drum spre  Putna, foarte veche şi încăpătoare, poate chiar cea mai veche din Crasna,  clădită pe temelie de piatră  din lemn masiv, cioplit frumos, acoperişul cu streșini largi şi ocrotitoare, amintind vechile noastre biserici de lemn cu pridvor în faţă, s-a păstrat până azi, a fost casă parohială, aici locuind preotul local cu familia sa, a  avut şi o cameră rezervată pentru învăţătura copiilor din sat până a fi construită şcoala din Crasna, apoi în ea s-a aflat sediul primăriei, mai târziu a adăpostit câteva familii de învăţători, iar după război în ea a fost deschis un internat pentru elevi, o odaie fiind rezervată în continuare învăţătorilor. Peste ani, în casă a fost grădiniţa pentru copii, în prezent găzduieşte Muzeul „Mihai Eminescu” -  cărţi, documente, bustul lui Eminescu din ghips, adus  de Laurenţiu Dragomir din Bucureşti,  preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Patrimoniului – APP,  un război de ţesut, obiecte casnice vechi, o carte de impresii etc.

Despre aflarea lui Mihai Eminescu la Crasna, raionul Storojineţ, există mai multe ipoteze. Cert însă este că Luceafărul poeziei noastre a vizitat această frumoasă localitate bucovineană, Crasna, în drum  spre Putna.

E documentat  faptul că Mihai Eminescu a revenit în dulcea lui Bucovină în vara anului 1871, în perioada pregătirilor pentru Serbarea de la Putna. Studia pe atunci la Viena, era membru al Societăţii „România Jună” şi, alături de Ioan Slavici, Dan Pamfil, bucovineanul Vasilică Morariu, vor  cutreiera satele din preajma Putnei pentru a aduna de la gospodari şi preoţi  făină şi bani pentru Serbare.

Regretatul cercetător bucovinean Gheorghe Hafiiciuc scria în numărul din 4 februarie 1989 al ziarului „Zorile Bucovinei” că, prin anii ’60 ai secolului trecut, începuse să adune date referitoare la prezenţa lui Eminescu pe meleagurile bucovinene, când a dat de articolul lui Leca Morariu „Eminescu la Crasna” (Revista „Făt-Frumos”, nr.3, mai-iunie 1929, pag 11), unde autorul redă amintirile mătuşii sale după mamă, Eufrosina Petrescu, soţia preotului Samoil Petrovschi, fost paroh la Crasna, când a avut loc Serbarea de la Putna din 15/27 august 1871: „Eram la Crasna, în 1871 – că Samoil Petrovschi, soţul meu, 30 de ani a fost paroh în Crasna şi numai ce mă pomenesc cu Vasilică Morariu că vine cu Eminescu: pe Eminescu îl cunoşteam din Cernăuţi de la Teatru.

Era aşa sub sară. Mă uit eu în ogradă: ce car străin îi acolo? Un cogeamite car mare, cu saci: să zici că-i car boieresc, nu ceva. Da aceea: Vasilică şi cu Eminescu! Tren încă nu era şi ei au fost venit cu carul: să fi fost vreo două zile înainte de serbare. Şi Vasilică aşişi: - hei, bună sara, bine că v’am aflat! Dragă Frosincă, ţi-am adus olecuţă de făină, să-mi faci v’o doi cozonaci pentru Putna.

-Bine, – zic eu, – oleacă de făină văd eu c’ai adus! Da unde-i zaharu, unde-i untu? Unde-i vanilia, unde-s ouăle? La car de făină, cât ouăret nu trebue!

Da el:

-Apoi, drăguţă, îi mai pune şi tu ce-a trebui!

Dă! Ce să faci? N’am putut zice nu.  Că doar serbare era să fie asta! Munceau şi alţii pentru Putna. La mătuşa mea din Vicov (la învăţătorul superior – dirigintele şcoalei primare Grigori Grigorovici, ştiu că s’o copt tortele şi mă fac eu a întreba:

-Bine, - zic, -dar dacă i-oi face cozonacii, i-ţi mânca?

Atunci s-a răspuns şi Eminescu, parcă-l văd şi acum, că tare era om plăcut. Şi zice el:

-Doamnă, ne-om da toată silinţa să-i mâncăm pe toţi!

Pe urmă le-am dat cina şi au mas la noi. Vasilică tot povestea la glume de-ale lui şi râdea, da Eminescu ştiu că tare era îngrijat de serbare. Dimineaţa,  cu noaptea’n cap, abia am apucat să le dau cafeaua, şi-au pornit la Putna, tot în harabaua lor, în fân”.

Au pornit pe şoseaua directă Cernăuţi-Putna, prin Storojineţ şi Crasna, Ropcea, alte localităţi,  pentru a colecta făină şi alte produse. Cei care au avut inimă generoasă şi mână darnică au fost tot preoţii. Al doilea grup, din care făceau parte Ioan Slavici şi Pamfil Dan au parcurs distanţa Cernăuţi-Siret-Putna prin mai toate satele, pentru a-şi promova ideile, având scopul de a  colecta bani şi produse pentru Serbarea de la Putna, notează cercetătorul.

„Peste două zile au plecat apoi şi cozonacii mei la Putna. Şi eu după dânşii. Doamne, iacă am azi 70 şi atâţia de ani, dar aşa rai nam mai trăit! Vorbirile cele minunate, norodul cel românesc, din toate părţile... Ai fi dat şi cămeşa de pe tine pentru năciune. Şi stam eu aşa deoparte de priveam la frăţia ceea, masă mare, ca la nunţile bătrâneşti. Şi om lângă om, supt o şandrama mare şi lungă şi largă….

Pe urmă n’oi uita niciodată cât de frumos ne-a mulţămit atunci Eminescu, pentru că m’am trudit şi eu să-i ajutur la serbare. Ştiu că l-am văzut atunci vesel şi-i râdeau ochii de bucurie.

Eminescu era om mijlociu şi tare plăcut...oricine îl cunoştea îi plăcea de dânsul. Era serios şi numai din când în când arunca câte-o vorbă, câte-o glumă…”.

Vasilică Morariu era fiul mitropolitului Silvestru Morariu-Andrievici, viitorul Mitropolit al Bucovinei şi Dalmaţiei, coleg de gimnaziu şi bun prieten cu Eminescu, văr cu Constantin Morariu, prietenul lui Ciprian Porumbescu. Preotul din Crasna, Samoil Petrovschi, care a slujit la Crasna  peste 30 de ani – 1851-1882,  fiind un om erudit, mare cărturar, este înmormântat în cimitirul de lângă  Biserica din Crasna, crucea de pe cripta mormântului se află la intrarea în noua Biserică „Acoperământul Maicii Domnului”, târnosită prin osârdia părintelui paroh Vasile Paulencu din Voloca. Comitetul organizatoric al Serbării de la Putna i s-a adresat preotului, în casa căruia Eminescu era oaspete des şi dorit, uneori lua chiar masa la Samuil Petrovschi, fiul lui Gheorghe şi Maria Petrovschi din Siret,  cumnat cu Constantin Morariu,  soţia-i Elena fiind sora mai mică a Elenei Morariu, născută la Ceahor, iar sora mai mare a lui Samoil, Leontina, era soţia marelui folclorist Simion-Florea Marian. 

Am trecut cu pietate  pragul acestei Case-muzeu ce încă păstrează paşii lui Mihai Eminescu împreună cu ministrul plenipotenţiar Nicolae Dan Constantin, diplomat la Consulatul General al României la Cernăuţi, cu Nicolae Toma, redactorul-șef al Zorilor Bucovinei, la omagierea a 80 de ani de la naşterea poetului-martir Ilie Motrescu. Ce-i drept, am rămas decepţionaţi de murdăria ce ne-a întâmpinat de cum am păşit pragul acestei vechi case ce găzduieşte între pereţii ei o întreagă epocă, până acum neînregistrată ca monument istoric, care necesită reparaţii capitale şi renovare, să aibă un responsabil care să păstreze curăţenia, să vegheze importanta, inestimabila  moştenire culturală a Crasnei.

Dacă Casa-muzeu e o mândrie, o frumoasă şi preţioasă amintire a românilor din Crasna despre aflarea lui Eminescu în această oază a românității, troiţa înălţată aici, în curtea bisericii,  realizată de inginerul Ion P. Bahnean din Pătrăuţii de Jos la întreprinderea lui Gheorghe Berezovschi „Spicul”, păstrează pentru urmaşi lacrima cutremurătoare a celor 211  de români patrioţi, ridicaţi în neagra noapte  de 13 iunie 1941 din Crasna-Ilschi,  a celor 146 de crăsneni deportaţi în aceeaşi noapte din Crasna-Putna şi duşi în neagră străinătate să li se piardă urma, a celor 58 de români din Crasna, dispăruţi fără urmă în consecinţa ocupaţiei sovietice în 1940-1941 şi 1944, şi încă 40 de bărbaţi tineri şi voinici,  chinuiţi prin foamete, ger şi muncă silnică la construcţia canalului Belomor, decedaţi  în anii 1944-1945 în lagărele morţii din Karelia, în zona lacului Onega, printre care şi Ion Motrescu, tatăl poetului-martir Ilie Motrescu…

Deci,  Casa-muzeu „Mihai Eminescu”, care are o dublă valoare nu doar pentru orăşelul Crasna, dar şi pentru întreaga Bucovină, pentru întreaga spiritualitate românească, necesită o urgentă renovare şi restaurare, pentru a fi păstrată ca monument istoric pentru urmaşi.

Felicia Nichita-TOMA, Cernăuţi, „Zorile Bucovinei”