Zguduitor! Răni care sângerează și dor…”Frățiorului i-au tăiat scutecele cu pielea și carnea de pe corpul înghețat ” - La Palatul Național Românii din Cernăuți au comemorat jertfele deportărilor în Siberia, Karelia, Kazahstan…

Zguduitor! Răni care sângerează și dor…”Frățiorului i-au tăiat scutecele cu pielea și carnea de pe corpul înghețat” - La Palatul Național Românii din Cernăuți au comemorat jertfele deportărilor în Siberia, Karelia, Kazahstan…

Mai există răni sângerânde în sufletul românului, când lacrima trecutului, îmbrăţişându-se cu oroarea prezentului, urcă strigătoarea la ceruri. Să nu uităm că dorul de libertate al românilor masacraţi, deportați și exterminați în închisorile sovietice era atât de mare, încât nu-l putea opri nici moartea. Şi-au sacrificat viaţa pentru limbă, neam. Şi dacă rănile trecutului s-au mai cicatrizat, avem o rană vie ce sângerează în sufletele noastre cu o nouă Golgotă a neamului românesc – excluderea limbii române din şcoală – pentru care generaţiile ce vor veni după noi vor fi nevoite să înalţe cruci ale durerii. "Limba este focul veghetor al Patriei, suflarea ei caldă, sănătatea ei liber ziditoare de frumos”, scria Grigore Vieru. Să nu uităm că pentru această suflare ziditoare au mers la moarte martirii neamului românesc! Să nu uităm că  fără limbă nu mai suntem un neam!

Despre această mare tragedie și durere a noastră, a românilor străini la ei acasă, ne-a amintit documentarul realizat de președintele ”Golgotei” Vasile Rauț, care păstrează vie flacăra memoriei românilor martirizați, în ziua de 13 iunie curent, când s-au împlinit 83 de ani de la cea mai amplă deportare a românilor înstrăinați, prin cuvintele regretatului nostru coleg, scriitorul  Dumitru Covalciuc, dar și prin mărturisirile celor ce pe propria piele au simțit jugul deportărilor - mărturii ale supraviețuitorilor din satul Costiceni, Societatea ”Golgota” a românilor din Ucraina organizând la sediul Palatului Românilor din Cernăuți o manifestare de comemorare a jertfelor deportărilor în masă din iunie 1941, a românilor martirizați de regimul barbar sovietic.

Despre genocidul de care nu putem să uităm, nici să-i iertăm pe călăi, înfiorătoarea noapte de 12 spre 13 iunie 1941, când mii de români au fost luați forțat de la vetre și duși în neagră străinătate, unde au decedat de foamete, geruri cumplite și munci silnice a vorbit președintele Vasile Rauț.

Consulatul General al României la Cernăuţi şi-a adus şi de data aceasta prinosul la păstrarea vie a memoriei martirilor,  consulul general de carieră Laurențiu Ciocan a accentuat importanța zilei pentru comunitatea românească din Cernăuți care marchează omagiul adus celor 13 mii de victime deportate în primul val din Bucovina în noaptea de 12 spre 13iunie 1941: ”În cei cinci ani petrecuți în Asia Centrală am întâlnit români deportați, cu povești zguduitoare. Mulți au ajuns aici în trei săptămâni, alții în 12 zile, în vagoane ticsite  de persoane stigmatizate că ar fi ”dușmani ai poporului”, ”chiaburi”. Este vorba, în special, de intelectualitatea românească.  De aceea depinde de noi să păstrăm vie amintirea acestor martiri, să căutăm și să găsim alte forme de comemorare prin care să facem cunoscute aceste atrocități ale trecutului…Trebuie să privim istoria în față și să ne asigurăm că ”niciodată din nou” rămâne un angajament solemn al umanității și nu doar un slogan”, a conștientizat diplomatul român,  încheind mesajul  cu un vers din lacrima adevărului: ”Mereu bătuți și înjurați. /Lacrima lor n-avea cuvinte. /Avem părinți, avem și frați / Azi prin Siberii prin morminte”.

Numai cine a suportat ororile bolşevice, supravieţuind represiunilor staliniste, după o a doua Înviere, fiind dintre cei mai fericiţi, cărora le-a zâmbit norocul să se întoarcă Acasă,  simte cu adevărat ce înseamnă viaţa şi dăruirea. Deşi de la evenimentele dramatice din iunie 1941 s-au perindat 83 de ani, timpul nemilos aşa şi n-a vindecat rana și durerea din sufletul lui Zenovie Novițchi, basarabean născut în Siberia cu rădăcini paterne în Bucovina, fost președinte de kolhoz în r-n Chițmani, evocând momente cutremurătoare a deportării familiei sale în Siberia – tata, Mihail, român de naționalitate, și mama Alexandra – ucraineancă, bunica  Anisia și bunelul Manole Novițchi, mărturisind cu ochii în lacrimi că, de câte ori le răsfoiește, plâng dosarele celor deportați cu lacrimi de sânge. Cu această rană sângerândă  trăiește, cu amintirea acelor zile negre petrecute în neagră străinătate, unde s-a născut, unde au văzut lumina zilei și cei 5 frați ai săi.

Lacrimile îi îneacă cuvintele când evocă drama familiei sale - un frățior a înghețat de ger cum numai a apărut pe lume în Siberia. Mama urma să nască și tata o ducea la maternitate care se afla la o depărtare de 70 km. Drumul fiind prea lung, mama a născut în sanie și a învelit pruncul în scutecele ce le avea. Când a ajuns la spital, copilul înghețase, iar medicii au tăiat scutecele cu pielea și carnea de pe corpul înghețat  al nou-născutului. Când a murit Stalin și în 1963 li s-a permis să se întoarcă acasă n-au găsit nici casă, nici moara, nici tractorul, nimic, totul le-au luat sovieticii la stat…

Cu o expoziție din bogăția de exponate vechi ale Muzeului Școlii din Iordănești a sosit inginerul Gheorghe Carp al lui Orest, președintele filialei din Iordănești a Societății ”Mihai Eminescu”, amintindu-ne de cele Trei culori din Imnul României ce cheamă la deșteptare: ”Deșteaptă-te române…”, ”și nu ne mai deșteptăm”, întrebându-se: ”Unde e tineretul?”.

În memoria celor care au făcut să dăinuie CREDINŢA, LIMBA, NEAMUL ROMÂNESC, lacrimile de ceară şi cele din inima celor prezenți la sediul Palatului Național al Românilor din Cernăuți la comemorarea martirilor neamului românesc, și a celor ce au avut de suferit şi încă mai suferă în consecinţa „eliberării” staliniste continuă să picure cu sângele celor omorâți şi după 83 de ani de la oribila deportare din noaptea de 12 spre 13 iunie 1941. Şi după 83 de ani rănile sângerează și dor, iar mărturiile supraviețuitorilor calvarului deportărilor sunt zguduitoare.

Felicia Nichita-Toma, Zorile Bucovinei, Cernăuți