15 iunie 2026
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Cărți din Cernăuți și Suceava lansate la regalul Salon de Carte Alma Mater Librorum găzduit de Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava

24 iunie 2023 р. | Categorie: Noutăţi

Cărți din Cernăuți și Suceava  lansate la regalul Salon de Carte Alma Mater Librorum  găzduit de Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava

Aflat la cea de a IX-a ediţie, Salonul de Carte Alma Mater Librorum  Suceava este singura manifestare de acest gen organizată şi găzduită de o universitate românească. Încă de la înființarea sa, în anul 2014, Salonul de Carte de la USV şi-a propus să valorizeze cultura comună şi ştiinţifică şi să întărească relaţiile dintre lumea academică şi comunitate.

Programul celor două zile de manifestări a actualei, celei de-a IX-a ediții a Salonului de carte găzduit de Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava, organizată în contextul aniversării a 60 de ani de învățământ superior sucevean și dedicată Cărţii în biblioteca universitară – tezaur al diversităţii culturale şi ştiinţifice, memorie a spiritualităţii româneşti, care  s-au desfășurat simultan între 23-24 iunie în Atrium-ul corpului E al Universităţii, dar şi în sălile de lectură,   a cuprins 50 de edituri participante, 35 de standuri de carte, peste 100 de autori din Suceava, din Țară, comunități istorice și străinătate  - România, Cernăuţi, Chişinău, Dakar, Senegal, Maroua – Camerun, Paris – Franţa.

La acest regal de autori şi edituri, organizat de USV, Biblioteca USV, coordonată de profesorul universitar doctor Sanda-Maria Ardeleanu, filiala Alianței Franceze, Centrul de Reușită Universitară, Facultatea de Științe ale Educației și Facultatea de Inginerie Mecanică, Automatică și Robotică, ”devenit pentru toți un adevărat angajament personal, o formă de a apăra patrimoniul uman universal, cu patrimoniul ştiinţific inclus, printr-un dublu gest: de a produce CARTE şi de A CITI”,  au   fost lansate  și cele două volume ale regretatului și reputatului scriitor Mircea Motrici - ”La porțile timpului. Dialoguri cu mari duhovnici”, 284 pagini,  apărută în 2022 la Editura Crimca a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, și ”Condamnat la iubire”, 218 pagini, apreciată cu premiul special, care a văzut lumina tiparului la  Editura Pim, Iaşi, 2023,  prezentate de dna Rozalia MOTRICI, Preşedintele  Asociaţiei Culturale „Mircea Motrici” care anul acesta va marca 15 ani de fructuoasă activitate -  grație osârdiei dnei Rozalia, a editat 12 cărți și 2 CD ale lui Mircea Motrici. 

De asemenea, a fost lansată voluminoasă carte ”Martirii. M-am identificat cu un pelerin pe drumul sufletului românesc”, 680 de pagini, autor Felicia NICHITA-TOMA, apărută în noiembrie 2022 la Editura Druk Art, Cernăuţi, prezentată de scriitorul George Sauciuc, membru cofondator al Cenaclului literar transfrontalier Cernăuți-Suceava ”Mașina cu poeți”. 

Adresăm sincere mulțumiri profesorului universitar doctor Sanda-Maria Ardeleanu, directoarea Bibliotecii USV, pentru frumoasa organizare a manifestării, și scriitorului George Sauciuc pentru impresionabila prezentare a  volumului”Martirii. M-am identificat cu un pelerin pe drumul sufletului românesc”.

Felicia NICHITA-TOMA, ZORILE BUCOVINEI, Cernăuți