06 decembrie 2019
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

CA ŞI CUM AM BATE LA POARTA SURZILOR

12 februarie 2014 р. | Categorie: Limba noastră cea română

„Naţionalitatea este o trebuinţă firească, iar limba e averea, proprietatea sfântă a unei naţiuni. E de datoria noastră s-o păstrăm pentru urmaşii noştri”.

(Gh. Bariţiu)

S-a discutat, s-a analizat pe toate părţile, s-a dovedit ştiinţific, clar şi incontestabil, că nu există limba moldovenească. Dar în zadar, căci Asociaţia naţional-culturală a moldovenilor din Ucraina ţine morţiş la absurditatea că o astfel de limbă există. Pentru a-şi întări poziţiile în propria lor prostie, în ajunul Anului Nou, liderii acestei asociaţii au lansat şi o carte – „De ce moldovenii nu sunt români” de V. Stati.

Las pe seama oamenilor competenţi să combată argumentele din această carte. Însă nu pot să tac, citind un articol pe această temă în ziarul „Luceafărul”. Iată ce scrie în nr.1 (512) din 4 ianuarie 2014: „Moldovenii ca popor cu statalitate proprie figurează în istorie peste 6 secole, iar poporul român precum şi statul Român ceva mai mult de 150 de ani, noi deasemenea înţelegem că această diferenţă colosală. Concluzia poate face fiecare din noi ce-şi stimează neamul şi preţuiesc ce au făcut strămoşii pe acest pământ”. Să nu vă mire, stimaţi cititori, greşelile gramaticale şi stângăciile de stil, căci n-am intervenit în text, păstrându-l cum a apărut în ziar. Probabil, pentru autor limba moldovenească înseamnă scrierea agramată.

Mă întreb, de ce tovarăşii moldoveni, dacă îşi stimează neamul, au denaturat povestea „Frumoasa lumii” de Mihai Eminescu, redând-o într-o limbă de lemn? Aceşti domni-tovarăşi au alergie când numai aud cuvântul „român”. Nu le-aş acorda atenţie, dacă în raionul Noua Suliţă nu s-ar promova cu atâta zel moldovenismul. Drept dovadă ne serveşte faptul că autorităţile au obligat toate primăriile să aboneze tribuna adepţilor „limbii moldoveneşti” – „Luceafărul”. Oare organele locale nu mai au alte griji în aceste zile de maximă încordare social-politică?!

Nu sunt specialist de limba şi literatura română, dar din cele citite şi studiate independent vreau să expun pe scurt şi pe înţelesul cititorului de rând un scurt excurs în istoria limbii române. Se ştie că printre limbile romanice româna este a cincea după numărul vorbitorilor. În lume este vorbită fluent de 28 milioane de oameni, dintre care circa 24 milioane o au ca limbă maternă. Ea este continuatoarea latinei, care a înlăturat limba autohtonă a dacilor prin sec. III-IV e.n., aceştia populând şi teritoriul Moldovei. Începând din sec. VI, din cauza cuceritorilor, limba română a suferit influenţa elementului slav. Deja prin sec. VIII se poate vorbi de o română comună. Primele documente româneşti datează din sec. XVI, textele româneşti din acea perioadă fiind de două feluri – unele originale, altele traduse din slavonă sau maghiară. Primul text românesc datează din 1521 – o scrisoare a boierului Neacşu din Câmpulung către Hans Benkner, judele Braşovului. Cele mai importante documente din acea vreme sunt traducerile diaconului Coresi. Ele au devenit baza limbii române literare. În sec. XVIII apar scrieri originale româneşti, lucrări filozofico-ştiinţifice şi literatura artistică. Mă refer, în primul rând, la operele cronicarilor. Astfel, româna devine limba oficială a bisericii şi cancelariei domneşti. La sfârşitul sec. XVIII şi începutul sec. XIX se formează limba română literară.

Limba română are mai multe graiuri – muntenesc, maramureşean, dobrogean etc., printre care şi cel moldovenesc. Deci, moldoveneasca este un grai al limbii române, prin urmare şi moldovenii sunt români. Stăpânirea de un secol şi jumătate a pecenegilor şi cumanilor în Moldova şi Tara Românească a lăsat urme evidente, inclusiv în limbă. În Ardeal s-a resimţit mai puternic influenţa maghiară şi germană. Prin sec. XVIII asupra limbii şi-a pus pecetea influenţa greacă, promovată de fanarioţi. În sec. XIX elementele de origine turcă au fost eliminate de pătrunderea termenilor din limba franceză. Astfel, în linii generale, am arătat dezvoltarea limbii române, care a fost şi limba Moldovei, dar nu cum afirmă pseudosavanţi de teapa lui V. Stati că „limba română are o istorie de numai 150 de ani”.

De fapt, şi limba ucraineană are trei grupuri dialectale: de nord, de sud-vest şi de sud-est. Nimeni, însă, nu pune în discuţie identitatea ucrainenilor. Doar în secolul nostru procesul de unificare a dialectelor şi graiurilor este foarte intens, datorită răspândirii limbii literare prin intermediul şcolii, presei, cărţilor etc.

Cei care susţin că vorbesc moldoveneasca şi că există această limbă deosebită de cea română ori sunt absolut analfabeţi, ori o fac intenţionat, neavând nimic sfânt, trădându-şi neamul. Cu toate că, presupun, au citit „Luceafărul” lui Eminescu, numindu-şi astfel ziarul, aceşti tribuni ai moldovenismului comit un sacrilegiu faţă de Poetul nostru Naţional, lăsându-se manipulaţi de inamicii poporului nostru.

Eleonora BIZOVI, corespondentă netitulară