18 septembrie 2019
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Cum rămâne cu drepturile şi libertăţile sociale ale etnicilor români din Ucraina?

12 februarie 2014 р. | Categorie: Noutăţi

Evenimentele recente au demonstrat încă o dată, dacă mai era nevoie, că în Ucraina nu avem de-a face nicidecum cu un regim liberal şi democratic. Practicile puterii par a fi desprinse, mai degrabă, din politicile şi strategiile kgb-iste.

Administraţia Ianukovyci şi-a calibrat acţiunile nu atât în zona de înăbuşire a protestelor izbucnite în urma schimbării vectorului politicii externe, ci mai mult în încercarea de a deturna cursul revoluţiei, de-a o duce într-o zonă gri, lipsită de conotaţii reale şi consistenţă politică. Se pare că strategia a dat roade, mai ales că demisia premierului Nikolai Azarov ar putea fi pentru opoziţia ucraineană doar o victorie a la Pyrus.

Nu trebuie subestimată capacitatea cameleonică a politicienilor ucraineni care se află la putere. În lupta pentru drepturile românilor din Ucraina, cred că ar fi necesară, vorba unui om de afaceri american, tenacitatea unui buldog şi persistenţa unui sfânt. Atitudinea puterii de la Kyiv nu ţine atât de vectorul de politică externă, cât de o retorică îmbrăţişată de orice partid ajuns la putere. Să ne amintim că, acum câţiva ani, la Kyiv începuse în Parlament dezbaterea unui proiect de lege care ar fi dat minorităţilor naţionale dreptul să se folosească de limba maternă în administraţia localităţilor unde există un procent mai mare de 10% de etnici minoritari. Asta ar fi reprezentat o gură de aer pentru minoritatea românească din Ucraina, care reprezintă numeric a doua minoritate din ţară, după minoritatea rusă. Pro-europenii Viktor Iuşcenko şi Iulia Timoşenko se opuneau, însă, atunci acelui proiect de lege.

Şi nu a fost vorba doar de incidente izolate, recent înregistrându-se presiuni ale  autorităţilor ucrainiene asupra românilor din nordul Bucovinei şi din sudul Basarabiei. Încălcarea protocolului cu România în domeniul învăţământului superior, presiunile asupra şcolilor româneşti, dar şi limitarea accesului etnicilor români la cultura, şi tradiţia pe care şi-o revendică, sunt practici curente ale puterii de la Kyiv.

Românii din zona aceasta solicită oarecum stingher sprijin Bucureştiului, pentru că Bucureştiul pare, la rândul său, stingher în relaţiile cu ei şi cu administraţia de la Kyiv. Şi cel mai probabil dacă această stare de lucruri va persista, se va ajunge în situaţia în care etncii români din Ucraina îşi vor perde rădăcinile.

Cred că aici se joacă întreaga miză a jocului, în jurul modului în care România va reuşi să-şi gestioneze mai bine poziţia de membru UE şi NATO în raporturile pe care le are cu Kyivul. România trebuie să renunţe la mentalitatea falimentară de pompier pe care o are faţă de românii din afara graniţelor şi să-şi îndrepte cu adevărat atenţia asupra acestui spaţiu care nu a beneficiat niciodată de o politică pe termen mediu şi lung din partea Bucureştiului. Altfel ajungem să ne întrebăm retoric: „Cum rămâne cu drepturile şi libertăţile sociale elementare ale etnicilor români din Ucraina?”.

Florina Comărniceanu,

Programul de master Asistenţă şi Dezvoltare Comunitară, anul II,

Facultatea de Sociologie şi Comunicare,

Universitatea Transilvania Braşov.