În cadrul vizitei de lucru a delegației DRP în Republica Moldova, a avut loc o întâlnire găzduită de către Dan Perciun, ministrul educației și cercetării, și secretarul de stat Andrei Chistol, de la Ministerul Culturii.
Cu această ocazie, Gheorghe Cârciu, secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, a transmis:
“Revin în Republica Moldova de fiecare dată ca acasă, cu plăcere și cu inima deschisă.
Am discutat astăzi despre programe educaționale și culturale care să vină cât mai aplicat în sprijinul românilor de peste Prut.
Am profitat de întâlnire să le spun și cât de bine se simt tinerii și copiii care au venit de aici în Taberele ARC. Sunt minunați și mă bucur că anul acesta am reușit să aducem peste 2000. Ei învăță că limba română și identitatea românească sunt bunuri comune.”