15 iunie 2026
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu, luni, la Kiev, a reiterat solicitarea părții române ca autoritățile ucrainene să consemneze inexistența așa-numitei „limbi moldovenești”

3 octombrie 2023 р. | Categorie: Noutăţi

Ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu, luni, la Kiev, a reiterat solicitarea părții române ca autoritățile ucrainene să consemneze inexistența așa-numitei „limbi moldovenești”

Înaltul demnitar roman a subliniat, totodată, și importanța implementării depline a recomandărilor Comisiei de la Veneția în cadrul legislației privind protecția drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale din Ucraina

Ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a avut luni, 2 octombrie 2023, o întrevedere cu vice-prim-ministrul pentru integrare europeană și euro-atlantică al Ucrainei, Olha Stefanishyna, în marja reuniunii informale CAE, organizată la Kiev.

Ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu:

1. a reconfirmat sprijinul consecvent al României pentru o decizie de deschidere a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană cu Ucraina și Republica Moldova până la sfârșitul anului 2023;

2. a salutat eforturile depuse de autorităților ucrainene în implementarea reformelor necesare aderării la UE, în contextul deosebit de dificil generat de războiul de agresiune declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei;

3. a subliniat, totodată, și importanța implementării depline a recomandărilor Comisiei de la Veneția în cadrul legislației privind protecția drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale din Ucraina;

4. a reiterat solicitarea părții române ca autoritățile ucrainene să consemneze inexistența așa-numitei „limbi moldovenești”.

Comunicatul de presă este disponibil aici : https://www.mae.ro/node/63021