„NE-AM SĂTURAT PÂNĂ-N GÂT”

În timp ce dormim şi visăm frumos, bunăoară, că trăim într-o ţară paşnică şi minunată, în care toată lumea se bucură de bunăstare şi supremaţia legilor, cineva se frământă în rândul răsculaţilor, veghează la focul aprins să mistuie minciuna şi murdăria în care se sufocă întreaga ţară. E bine, e plăcut să te relaxezi, baricadat în nirvana visului, închizând ochii la tot ce se întâmplă în jur. Dar, oricât ne-am feri, oricât de imparţiali am fi, fără să vrem, dramatismul evenimentelor declanşate în Ucraina în ultimele luni se răsfrânge asupra tuturor, chiar şi a celor care se amăgesc cu gândul că „pe mine nu mă priveşte”.

Cunosc o mamă care nu mai poate dormi, nici trăi liniştit de la 1 decembrie anul trecut, când au început atacurile violente asupra protestatarilor de pe EuroMaidan,. În acea dimineaţă fiul ei ajunsese acolo. Deşi de la începutul manifestărilor a fost solidară cu EuroMaidanul, totuşi a încercat să-şi oprească fiul, considerând că e o fire prea blândă şi retrasă în universul său lăuntric pentru asemenea acţiuni. Mai ales, sănătatea şubredă nu-i permitea o viaţă de campanie. Dar cum să-l ţii în casă pe un om matur, responsabil de deciziile sale! I-a mai dat din economiile ei, pe lângă banii ce-i avea tânărul pentru drum, căci a plecat singur, pe contul său. După cum mi-a mărturisit, printre cunoscuţii săi participanţi la proteste, el n-a întâlnit pe cineva care ar fi primit bani pentru că stă pe Maidan. Acum a revenit acasă, însă pe mamă-sa inima o doare pentru alţi tineri, împărtăşind neliniştile multor altor femei, care îşi aşteaptă soţii sau fiii.

În ziua de 18 februarie, când escaladarea conflictului dintre putere şi protestatari atinse incandescenţa maximă, m-am întâlnit cu acest unic conaţional cunoscut, care în două rânduri a fost la Kyiv, pe banii săi, îndemnat doar de propria-i conştiinţă. Deoarece a participat şi la mitingurile din Cernăuţi, aflându-se printre protestatarii care au intrat în clădirea Administraţiei regionale de Stat (două nopţi a făcut de serviciu acolo), m-a rugat să nu-l nominalizez. Nu se teme pentru sine, căci n-a săvârşit acte de violenţă, n-a comis nimic ce contravine legilor privind drepturile cetăţenilor la proteste paşnice. Dar îi este frică pentru mama sa, pentru alte fiinţe apropiate. Şi-apoi, nu numele lui importă, ci mesajul ce vrea să-l transmită celor ce cred că Maidanul este o adunătură de oameni fără căpătâi, amăgiţi sau plătiţi de opoziţie. Iată ce mi-a mărturisit din impresiile rămase după zilele petrecute pe Maidan:

„Ne-am săturat până-n gât de o astfel de viaţă. Nu puţini oameni tineri, dar şi mai mulţi vârstnici sunt de această părere. Dar mulţi aşteaptă ca altcineva să le aducă viaţa bună ce şi-o doresc. E uşor să stai, undeva la o mănăstire, şi să scrii apeluri către români să nu se implice. Dar trăim şi noi în această ţară, sub aceleaşi legi, îndurăm aceleaşi nedreptăţi şi lipsuri … De ce nu umblă deputaţii votaţi de români prin satele noastre să vadă cum trăiesc şi ce-şi doresc românii? Ne transmit salutări de la Strasbourg, însă ne îndepărtează, nu ne apropie de Europa.

Prima dată am ajuns pe EuroMaidan în dimineaţa de 1 decembrie, după ce au fost împrăştiaţi şi bătuţi studenţii. La acel moment nu era multă lume acolo, iar spre seară s-au adunat sute de mii. Am văzut un grup cu steaguri pe care scria „Cernivţi”, am întâlnit băieţi din raionul Hotin, printre care o tânără pereche. Atunci am stat două zile. Când am plecat le-am lăsat prietenilor din Hotin toţi banii ce-i aveam la mine, iar, înainte de Anul Nou, le-am trimis 300 de grivne, deoarece ei nu aveau nici de metrou. A doua oară am stat două nopţi de veghe pe Maidan, iar o noapte am dormit la o familie din Kyiv. Femeia era ucraineancă, iar soţul ei – rus. Veneau mulţi orăşeni să ia la înnoptat pe cei bolnavi, slăbiţi de puteri. Soţii la care am înnoptat aveau numai două odăi. În una dormeau ei cu trei copii, iar în cealaltă îi primeau pe protestatari. Nu-i adevărat că oamenii stau pe Maidan pentru bani, că acolo s-au adunat numai naţionalişti, „fascişti”, cum îi numesc cei de la putere. Nu voi uita-o pe bătrânica care umbla şi împărţea ciorapi de lână, împletiţi de ea. A văzut că tremur de frig şi mi-a dat şi mie o pereche. Când m-am îmbolnăvit (am răcit, am făcut febră ), mi s-a acordat primul ajutor cu o atenţie ce n-am cunoscut-o nicicând la medicii din spitalele noastre, iar prietenii din Hotin au insistat să mă întorc acasă. Mi-am revenit cu greu după câteva săptămâni. În perioada cât m-am aflat acolo manifestările se menţineau în parametri paşnici. Acum e îngrozitor ce se întâmplă. Mama mulţumeşte lui Dumnezeu că m-am îmbolnăvit şi că în aceste zile sunt lângă ea, acasă”.

Maria TOACĂ

Foto: obozrevatel.com