În legătură cu faptul că Ianukovyci s-a autoînlăturat de la îndeplinirea împuternicirilor constituţionale de Preşedinte al Ucrainei, Rada Supremă, azi seara, a hotărât să-l elibereze din post (328 de voturi „pentru”) şi a anunţat alegerile preşedinţiale la 25 mai 2014.
Auzind despre această hotărâre, Ianukovyci, care se află în Harkiv, a declarat că nu recunoaşte nici o hotărâre de azi a Radei Supreme, numindu-i pe deputaţii opozanţi şi manifestanţi bandiţi, care au înfăptuit o lovitură de stat.
Pentru a ţine sub control activitatea organelor de forţă a Ucrainei, parlamentul ucrainean a hotărât să introducă postul de împuternicit al Radei Supreme. Astfel, V. Nalyvaicenko, a fost numit împuternicit pentru verificarea activităţii Serviciului Securităţii (299 de voturi „pentru”), V. Zamana – pentru activitatea Ministerului Apărării (306 de voturi), iar O. Mahniţkyi – pentru activitatea Procuraturii Generale.
TYMOŞENKO A FOST DEJA ELIBERATĂ
Tot în astă seară, ex-premierul Iulia Tymoşenko a fost eliberată din spitalul din Harkiv şi, însoţită de un cortegiu de automobile de lux, s-a îndreptat spre EuroMaidanul din Kyiv
SEPARATIŞTII AU FUGIT ÎN RUSIA
M. Dobkin, guvernatorul regiunii Harkiv şi G. Kernes, primarul oraşului, împotriva cărora serviciul securităţii a deschis un dosar penal pentru intenţiile de federalizare a Ucrainei şi separatism, au fugit în Rusia, neluând cuvântul, după cum planificaseră, la mitingul de lângă Palatul Sportului, unde se încheiase Congresul deputaţilor de toate nivelele din regiunile estice şi sudice ale Ucrainei.
Felicia NICHITA-TOMA