12 noiembrie 2019
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

VASILE BIZOVI – Omul, Profesorul, Patriotul

28 februarie 2014 р. | Categorie: Destine

Bucovina e plaiul nostru natal ce constă dintr-o succesiune de deal şi vale, aşa cum reiese din primele versuri ale „Mioriţei”: „ Pe-un picior de plai,/ pe-o gură de rai.” Această imagine a spaţiului mioritic fiecare o păstrează în inima sa. Ni-i drag acest loc, unde am văzut pentru prima oară lumina zilei, precum şi oamenii care, prin faptele lor, l-au făcut şi mai frumos. Oare îi cunoaştem pe toţi românii care au contribuit la înflorirea culturii în Bucovina? Nu, desigur. Dar despre un Om care şi-a realizat destinul creator ce i-a fost hărăzit cunosc multe. Este vorba de boinceanul Vasile Bizovi.

Un om obişnuit cu înfăţişare modestă. Sub această aparenţă Vasile Bizovi şi-a urmat cei  aproape 80 de ani,  hărăziţi de soartă. Descendent dintr-o familie de ţărani înstăriţi din satul Boian, Nicolae şi Domnica Bizovi, vede lumina zilei la 26 august 1926 sub semnul destinului creator, plin de zbucium, în căutarea absolutului, probabil, pentru a ajunge la cunoaşterea eternului adevăr.

În anul 1938, după absolvirea claselor primare în satul natal, părinţii au hotărât să-l înscrie la Şcoala Normală de Băieţi din oraşul Cernăuţi. După  ocuparea Bucovinei de sovietici, şcoala a fost evacuată la Abrud, România, unde tânărul Vasile Bizovi ajunge prin Bucureşti, Ploieşti, Alba-Iulia, Zlatna. Parcurgând acest drum, a cunoscut viaţa grea, foametea, dar şi a acumulat o bogată experienţă de viaţă. Anevoioasă i-a fost viaţa departe de meleagurile natale, dar nu mai puţin uşoară s-a dovedit a fi şi întoarcerea acasă, unde a găsit gospodăria ruinată şi pe mama cu şase copii, care plângeau. Erau lacrimi de bucurie că şi-au văzut fratele, dar şi de tristeţe, fiindcă tatăl, Nicolae Bizovi, a fost deportat la Onega, de unde nu s-a mai întors. Fiind fiul cel mai mare, a fost nevoit să-şi întrerupă studiile, ca să-şi ajute familia...

O pagină importantă din biografia lui Vasile Bizovi o constituie activitatea sa pedagogică. I-a plăcut  învăţătura şi i-a îndemnat la aceasta şi pe alţii. Devenind învăţător, la 1 septembrie 1945, la Şcoala Medie din satul Boian, dascălul Vasile Bizovi a altoit dragostea de carte şi de limba maternă la multe generaţii de elevi. Pentru unii amintirile despre şcoală sunt legate anume de domnul Bizovi. După moartea Profesorului un fost elev de-al dumnealui mărturisea la o întâlnire cu absolvenţii: „Dragul meu învăţător Vasile Bizovi! Ştiu că eşti acolo sus şi ne vezi pe toţi. Să ştiţi că în mare parte anii noştri de şcoală sunt legaţi de Dumneavoastră.” Generaţii de elevi au văzut în persoana domnului Bizovi un profesor de limba maternă cu ochii zâmbitori şi şireţi, mereu cu capul sus şi vocea convingătoare. Vorbea o limbă duioasă, spunându-le tuturor că mai frumos grai ca cel românesc pe pământ nu există. Pe parcursul a douăzeci de ani a fost conducătorul întrunirii metodice a profesorilor de limba română şi literatură din raionul Noua Suliţă. Totodată, a fost principalul metodist din regiune pentru mulţi studenţi, care şi-au făcut practica pedagogică în Şcoala din Boian. O perioadă a ţinut lecţii la Universitatea de Stat „Iuri Fedkovyci” din Cernăuţi. La începutul anilor ’90 a predat limba română şi istoria Bucovinei la Gimnaziul din Boian. Pentru activitatea-i pedagogică, în anul 1965, i s-a conferit titlul „Învăţător emerit al Ucrainei”, mai târziu a fost decorat cu medalia „Makarenko”.

Timpul, această rostogolire tăcută şi tainică a clipelor, i-a cernit profesorului Bizovi anii la masa de scris, în biblioteci şi în arhive. A fost un om de o rară cultură, un enciclopedist, o persoană înţeleaptă. Rezultatul muncii sale sunt cele peste 800 de articole pe teme metodice privind predarea limbii şi literaturii române în şcoală. Graţie dumnealui au fost editate manuale şcolare, lucrări didactice şi metodice. A fost colaboratorul publicaţiilor „Cultura Moldovei”, „Literatura şi Arta”, „Limba şi literatura română”,  „Nistru”, „Zorile Bucovinei” şi altele. A fost autorul manualelor de literatură română pentru clasele a 4-a – a 7-a.

Vorbind de Vasile Bizovi, totodată, ne imaginăm un templu al spiritualităţii româneşti. A fost Părintele neamului şi al graiului străbun. „Limba noastră este primejduită. S-o apărăm, s-o ocrotim, s-o păzim cu sfinţenie. Şi să nu lăsăm ca ea să fie scoasă din şcolile româneşti din Ucraina, căci nu vom fi iertaţi în vecii vecilor de urmaşii urmaşilor noştri!”. Acesta a fost îndemnul Patriotului Vasile Bizovi, care a rămas în templul culturii române ca unul din fondatorii Societăţii „Mihai Eminescu”, a înfiinţat şi a coordonat activitatea filialei din Boian.

„Boianule, auzi tu glasul/ Ce-ţi cântă istoria şi neamul?”. Da, e glasul domnului Bizovi. Din dragoste mare faţă de satul natal, moşia cronicarului Ion Neculce, localitate pomenită în „Doina”  lui Mihai Eminescu, satul unde a slujit în calitate de preot Iraclie Porumbescu, tatăl renumitului compozitor,  Vasile Bizovi a construit cel mai durabil monument, care va dăinui peste ani. Este vorba de monografia satului,  „Boianul”, care a fost înalt apreciată de mulţi oameni renumiţi, fiind considerată cea mai amplă monografie a unei localităţi româneşti din Bucovina.  Din iniţiativa domnului Bizovi, în centrul Boianului a fost înălţat un complex în memoria victimelor regimului stalinist,  de asemenea, la îndemnul lui, a fost dezvelit bustul fostului proprietar al Boianului, Ion Neculce.

Vasile Bizovi a rămas o stea, care mai luminează pentru cei care l-au cunoscut. A fost unic în felul cum şi-a dăltuit relaţiile interumane în armonie, generozitate şi toleranţă.  Studiindu-i viaţa, descoperim avalanşe miraculoase de bunătate. „Ceea ce face farmecul unui om este bunătatea lui”, glăsuieşte proverbul lui Solomon. Viaţa domnului Bizovi este dovada acestui aforism.

Dar iată că şi pentru omul Vasile Bizovi „metronomul bătut-a cel din urmă ceas, când suflarea trece în universul cristic”. S-a întâmplat aceasta la 25 ianuarie 2000. Cam tot în aceste zile, cu mulţi ani în urmă, Bucovina a mai cunoscut o pierdere asemănătoare, când a trecut la cele veşnice şi profesorul Aron Pumnul, iar Mihai Eminescu îl plângea prin versurile „Îmbracă-te în doliu, frumoasă Bucovină”.  Poetul bucovinen Mircea Lutic, în poezia sa dedicată memoriei lui Vasile Bizovi, şi-a  exprimat regretul faţă de dispariţia celui care a trecut în nefiinţă de timpuriu:

Cuget de-nalt prestigiu, profesor de elită,

Ai respirat o viaţă al limbii aer sfânt.

Ţi-a fost cuvântul neaoş şi mir, şi dinamită,

Emblema de virtute şi dulce legământ.

Satul întreg a venit să-şi ia rămas bun de la sfătosul Vasile Bizovi. L-au plâns boincenii, fiindcă au simţit că şi-au pierdut un bun şi erudit prieten, un adevărat geniu cu ale cărui fapte ne mândrim şi astăzi, fiindcă a lăsat frumoase urme pe pământ. Prin moartea sa consătenii au simţit că de acum înainte nu mai au decât rădăcini. Contactul lor cu pământul acesta s-a rupt de la suprafaţă şi s-a retras în adâncuri. Mulţi au înţeles că va trebui să-şi menţină singuri busola vieţii, să-şi aleagă calea destinului.

Viaţa omului se măsoară prin faptele sale. Vasile Bizovi a trecut prin viaţă nu ca un simplu pedagog, ci ca unul dintre cei mai buni învăţători din Ucraina, ca un om înţelept, ca unul din cei mai înflăcăraţi apărători al neamului.

Rodica Dârda, profesoară de limba română la CIE „Gimnaziul Boian”