01 iulie 2022
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

„DACĂ ÎNGENUNCHEZI ÎN FAŢA RUŞILOR, POŢI RĂMÂNE FĂRĂ CAP”

12 martie 2014 р. | Categorie: Noutăţi

Agresiunea Moscovei în Ucraina, în special intervenţia trupelor ruseşti în Crimeea, a cutremurat Europa, trezind amintiri urâte în primul rând popoarelor din fostul lagăr socialist, care cunosc foarte bine şi încă n-au uitat „dragostea” fratelui mai mare. Urmărind defilarea armatei deocamdată camuflată în haine verzi, fără însemne militare, pe teritoriul unui stat a cărui suveranitate este recunoscută de întreaga lume, politologii, experţii în geopolitică fac asociaţii cu anexarea Austriei de către Germania nazistă, în 1938. Nu mă voi adânci în istoria acelor evenimente, ci mă voi referi la o istorie mult mai apropiată în timp. Am în vedere evenimentele tragice din 1992, în rezultatul cărora Transnistria s-a separat de Moldova.

După ciocnirile sângeroase de la Tighina, soldate cu multe jertfe omeneşti, separatiştii susţinuţi de armata a 14-a au format o republică recunoscută doar de Federaţia Rusă. Câteva localităţi cu populaţie sută la sută românească s-au pomenit ostatice în mâinile separatiştilor. Membrii grupului patrioţilor români, în frunte cu Ilie Ilaşcu, au fost condamnaţi la moarte aşteptând ani grei executarea sentinţei în temniţele din Tiraspol. Transnistria s-a transformat într-o imensă temniţă, unde timp de două decenii sunt torturaţi fizic şi moral toţi care gândesc, simt, vorbesc şi scriu româneşte. Cu vreo 15 ani în urmă, în drum spre Odesa, am trecut prin Tiraspol, fiind supusă unui riguros control la „graniţa” instalată de ruşi. De la primii paşi te apucă groaza, având senzaţia că ai nimerit într-un muzeu al dictaturii comuniste. Nici acum nu s-a schimbat nimic în direcţia democratizării societăţii. La Nistru, la marginea localităţii Vadul lui Vodă, drumul este blocat de nişte pietroaie cât Rusia de mari, iar soldaţii stau cu automatele, gata să tragă în oricine s-ar încumeta să treacă fără permisiunea lor podul. În Piaţa Centrală din Tiraspol, care poartă numele lui Suvorov, tronează tancul sovietic „eliberator” şi, culmea cinismului!, alături a fost ridicat un paraclis ce ţine de Biserica Rusă. Sovietul Suprem al autoproclamatei republici este străjuit de statuia grandioasă a lui Lenin. Dar cel mai trist e că şi dincoace de Nistru autorităţile transnistrene separatiste stăpânesc oraşul Tighina, străvechea aşezare cu ctitorii ştefaniene, unde s-au născut renumiţi oameni de artă, foarte populari în România, de unde îşi trage rădăcinile şi Emil Constantinescu, fostul preşedinte al României. Cetatea Tighina a lui Ştefan cel Mare şi Petru Rareş a fost introdusă de autorităţile transnistrene în circuitul turistic, fără a face referinţă la originea lor românească, aşa cum de altfel se procedează şi în Ucraina cu Cetatea Albă şi cea de la Hotin. Copiii sunt aduşi în excursii la Tighina pentru a învăţa o istorie falsă, în care nu există loc pentru domnitorii români apărători ai creştinătăţii.

Iată doar sumar, în linii generale, ce înseamnă apărarea drepturilor populaţiei rusofone, idee vehiculată astăzi în Crimeea şi unele regiuni estice ale Ucrainei. Chipurile, luptând cu himera „fascismului”, căci astfel erau numiţi unioniştii din Moldova, populaţia rusofonă a cerut protecţia Rusiei, şantajând, până la declanşarea conflictului armat, opinia internaţională prin diverse metode – greva foamei, blocarea căii ferate de către nişte femei injectate de ură faţă de băştinaşi. Totuşi, mi se pare că situaţia nu este chiar similară. Spre deosebire de Moldova anilor 90, Ucraina are o puternică susţinere din partea Occidentului. Şi cea mai numeroasă minoritate de pe peninsulă, tătarii, susţin integritatea Ucrainei, pe când în Transnistria minoritatea ucraineană, la acel moment, a fost de partea ocupanţilor din armata a 14-a. În orice caz, nu-mi amintesc să fi răsunat voci de protest, aşa cum protestează tătarii din Crimeea.

Oricum, din ecourile ce parvin de la vecinii noştri din Republica Moldova e evident că oamenii de cultură, jurnaliştii, politicienii de bună credinţă susţin poporul ucrainean în lupta pentru ideea naţională, democraţie, suveranitate şi păstrarea intactă a ţării. Şi conducerea ţării a recunoscut noua putere de la Kyiv. Pornind de la evenimentele din Crimeea, cunoscutul publicist Constantin Tănase se întreabă într-un articol postat pe Timpul.md: „Când vom chema şi noi armata română să ne apere de ruşi?”. Logica întrebării este firească. Dacă ruşii au băgat armata în Crimeea, chipurile, să-i apere pe conaţionalii lor de ucraineni, care nu i-a strâmtorat cu nimic pe ruşii de acolo, apoi moldovenii, care de fapt sunt români, au mai multe motive să apeleze la protecţia României. Potrivit logicii liderului din Kremlin, Republica Moldova ar urma să-şi bage armata la Tiraspol pentru a-şi apăra conaţionalii într-adevăr discriminaţi. Însă pe cine şi de care asuprire apără armata rusă aflată pe teritoriul Republicii Moldova? Le închide Chişinăul ruşilor şcolile, le interzice să vorbească în limba lor? Publicistul aminteşte şi de coloana a cincea a Rusiei – partidul comuniştilor şi Mitropolia Moldovei, care fac ca populaţia băştinaşă să devină minoritară. „Moscova intrând în Crimeea mizează pe minciună, pe mortul viu din lada goală… Noi nici minciuni nu putem spune, dar nici adevărul nu-l putem apăra”, conchide jurnalistul.

În aceste zile dramatice pentru Ucraina, revine în actualitate şi interviul acordat publicaţiei „Timpul”de liderul Partidului Liberal Mihai Ghimpu, în preajma împlinirii a 200 de ani de la tratatul de pace ruso-turc din 1812, în rezultatul căruia Basarabia a fost anexată la Imperiul Rus. „Dacă îngenunchezi în faţa ruşilor, poţi rămâne fără cap”, spune Mihai Ghimpu, evidenţiind că conaţionalii săi au fost botezaţi „moldoveni” ca să nu creadă cineva că ruşii i-au eliberat pe români de români.

Din câteva articole postate pe Timpul.md aflăm că în Moldova prenumele ianukovyci a devenit un eufemism, un fel de poreclă comună pentru cinovnici, oameni de stat şi fenomene din societate. Astfel, luând ca punct de pornire enunţul lansat de Dorin Chirtoacă, primarul Chişinăului, că „Moldova trebuie să scape de ianukovycii săi din parlament”, semnatarul unui articol (Marian Basarab) lărgeşte aria ce urmează să fie curăţată de aceştia. El semnalizează: „Avem o Ţară întreagă de ianukovyci”, şi se întreabă retoric cum se poate scăpa de ei – cei din parlament, administraţia publică, judecătorii, procuraturi, primării, spitale, din multe alte instituţii transformate în „paşalâc rusesc”. De unul Moldova a scăpat mai demult. Mă refer la marioneta Moscovei, Serghei Akseonov, ajuns cu susţinerea automatelor ruseşti preşedinte al Sovietului Suprem din Crimeea. El s-a născut, în 1972, la Bălţi, unde a absolvit şcoala de cultură generală. Din 1988 s-a strămutat la Simferopol. Dar câţi de teapa lui au rămas pe pământul Moldovei să semene ură contra băştinaşilor!

Maria TOACĂ