06 decembrie 2019
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

NICI O LEGE NU POATE APRINDE ŞI NICI STINGE FOCUL DRAGOSTEI DE LIMBĂ ŞI STRĂBUNI

13 martie 2014 р. | Categorie: Limba noastră cea română

Săptămâna precedentă, deputaţii din parlamentul ucrainean au hotărât să repare greşeala comisă cu peste două săptămâni în urmă, când a fost abrogată Legea Ucrainei „Cu privire la principiile politicii de stat în domeniul limbilor”, cu toate că aveau probleme mai importante de rezolvat, fapt ce a generat proteste în rândurile populaţiei ruse şi a dus la tensionarea evenimentelor politice în Republica Autonomă Crimeea şi estul ţării, creând, pe lângă Rada Supremă, o comisie specială pentru  întocmirea proiectului de lege „Cu privire la dezvoltarea şi aplicarea limbilor în Ucraina”. Preşedinte al acestei comisii speciale temporare (CST) a fost numit Ruslan Koşulynskyi, deputat al poporului din fracţiunea"Свобода", visepreşedinte al Radei Supreme. Din componenţa comisiei fac parte, de asemenea,  aleşii poporului Svetlana Fabrikant (Partidul Regiunilor), Volodymyr  Iavoryvskyi ("Батькивщина"), Maria Matios (УДАР),  Iryna Faryon ("Свобода"). În hotărâre se accentuează că  CST urmează să prezinte spre  examinare Radei Supreme proiectul de lege  „Cu privire la dezvoltarea şi aplicarea limbilor în Ucraina” până la 31 martie curent.

Şi cu toate că Oleksandr Turcinov, preşedintele interimar al Ucrainei, n-a semnat  încă anularea Legii Ucrainei „Cu privire la principiile politicii de stat în domeniul limbilor”, unii „patrioţi”, care, habar nu aveau până acum că ne „protejează” graiul o asemenea lege, ne sună pe la 11 de noapte şi ne fac cu piper şi cu oţet că nu ne împotrivim, nu ne apărăm graiul, „pe care naţionaliştii ucraineni ni-l calcă de-acum în picioare” prin votarea anulării respectivei legi. Mai mult ca atât,  ne întreabă ce facem, de ce tăcem, mustrându-ne că suntem pasivi la soarta noastră de mai departe, căci prin anularea documentului legislativ nu vom mai avea dreptul să vorbim în limba maternă. Îl întrebăm şi noi, la rândul nostru, cine l-a trezit din somn, prietenii „patrioţi” ca şi el? De ce atât de târziu? Ce-a făcut un an şi 8 luni de când a fost adoptată respectiva lege, când „ZORILE  BUCOVINEI” bătea alarma în întreaga ţară, implorându-i pe primari, directori de şcoli, conducători de organizaţii şi întreprinderi, români de bună credinţă din teritoriul istoric nu doar să oficializeze Limba Noastră cea Română, dar şi s-o aplice, conform legii, în practică, în documentaţia primăriilor, şcolilor etc.?

Ce-au făcut şi cei, care, doar după abrogarea legii de către parlamentul ucrainean şi-au amintit că-s români, ne inundă poşta electronică a ziarului cu apeluri şi comunicate, precum o face  Uniunea Interregională a Românilor din Ucraina şi Senatul ei? De ce n-au făcut acest lucru cu cel puţin un an în urmă, dar şi în satul  natal al deputatului român Ion Popescu, Pătrăuţii de Jos, a trebuit ca un ucrainean, deputatul poporului Gh. Moskal, să se adreseze primăriei ca legea respectivă să fie adoptată. În ultimele zile, suntem bombardaţi, în deplinul înţeles al cuvântului, în poşta electronică, cu scrisori anonime, în care suntem sfătuiţi să nu susţinem Bucureştiul şi Kyivul, fiindcă „sunt asemenea deputatului Ion Popescu şi lui Ianukovyci”. Astfel de poveţe „sosesc” regulat în poşta electronică a ziarului, chiar câte două pe zi,  din aceeaşi perioadă cu apelurile şi comunicatele Uniunii Interregionale de la Mănăstirea din Bănceni, pe care nu le-am publicat integrat, ci doar le-am comentat. Aţi înţeles şi dumneavoastră, dragi cititori, că acel cineva ar dori foarte mult ca Patria Istorică să nu ne sprijine, să ne  certăm cu noua conducere ucraineană, când pacea în Ucraina e atât de firavă. Or, nu ne-a părăsit speranţa că noua conducere a Ucrainei a tras concluziile necesare în consecinţa anulării legii ce proteja graiul minorităţilor. Sperăm că vom fi înţeleşi şi noi, românii, nu vom mai fi presaţi cu ucrainizarea şcolilor româneşti, vom avea posibilitate să ne păstrăm Graiul Matern şi să beneficiem de toate drepturile minoritare.

E timpul să înţelegem cu toţii că Rusia e trecutul, iar Europa – viitorul nostru, pe care ni-l dorim în marea familie europeană, alături de Patria noastră Istorică – ROMÂNIA.

Uluitor! Însă, când, cu un an şi jumătate în urmă, în septembrie 2012, Nicolae Toma, redactorul „ZORILOR  BUCOVINEI” şi preşedintele Societăţii Jurnaliştilor Români Independenţi din Regiunea Cernăuţi, s-a adresat deputatului  din Partidul Regiunilor Aurica Bojescu, secretara Uniunii Interregionale a Românilor din Ucraina, cu rugămintea să înainteze spre votare în Consiliul Regional Cernăuţi chestiunea acordării Românei a statutului de limbă oficială în localităţile din ţinut, unde 10% şi mai mult din numărul populaţiei o constituie românii, ea a refuzat, motivând că nu le ajung voturi, căci opoziţia nu va vota. A rămas pasivă faţă de Limba Maternă şi a refuzat, precum şi deputatul român din opoziţie Ion Muntean, şi atunci, când a fost rugată să încerce să pună, totuşi, chestiunea la vot, căci încercarea greşeală nu are, ca să vedem cine va vota şi cine nu. Nici în ruptul capului n-a dorit s-o facă, ba nici n-a dorit să-l asculte pe Nicolae Toma, care a insistat, dar în zadar, doar întrebându-l „Mata câte sate ai prelucrat?”.  Ce-a avut în vedere? Acum  afirmă cu toţii că Graiul ni-i în mare pericol. Însă în familia noastră, a prietenilor noştri, Materna întotdeauna a stat la loc de cinste şi fără această lege, în pofida timpurilor vitregite şi regimurilor  despotice neamului românesc. Ne-am dat copiii la şcoli cu limba română de predare, am vorbit româna nu doar la bucătărie, ci şi în societate, cum continuăm să procedăm, i-am îndemnat pe cititori să-şi păstreze limba, să nu-şi înstrăineze odraslele de Neam. Or, dacă ne iubim Graiul, îl vorbim, îl dezvoltăm şi-l păstrăm pentru urmaşi şi nici o lege abrogată nu ni-l poate anula şi invers, dacă suntem pasivi la glasul raţiunii şi nu ne iubim neamul, limba, moştenită din străbuni, ne pot proteja Graiul chiar zece legi, totul va fi zadarnic.

Nu demult mi s-a reproşat că au fost şi alte timpuri, când lăudam nemeritat autorităţile ucrainene şi mai puţin îmi aminteam de neam şi grai. E adevărat, au fost timpuri când lăudam, dar n-o făceam pentru a aduna bogăţii, ci din dragoste pentru cuvântul matern, pentru cel mai popular şi sincer ziar din Ucraina, pentru ca  „ZORILE BUCOVINEI” să apară. Însă nicicând n-am uitat de Grai şi Neam. Dar cum poţi să uiţi sau să-ţi aminteşti de  SUFLET? Anume prin el ne-am instruit copiii în Limba Străbunilor, când nu mai era „prestigios” să înveţe la şcoli cu predarea în Română, fiindcă se spunea că „nu au perspectivă”, nu i-am înstrăinat de rădăcini, precum au făcut alţii, n-am vorbit într-o altă limbă străină, ci în Limba Mamei. Chiar şi în timpurile când „lăudam”, în materialele înserate în paginile publicaţiei pulsa o Inimă Română ce bătea întru perpetuarea spiritului românesc în această provincie istorică a Ţării.

În mesajele anonime, apelurile şi comunicatele primite suntem învinuiţi că nu reacţionăm în timp ce ni se fură limba. Dar oare ne poate fura cineva Sufletul, dacă, desigur, îl avem?

Dar ce fel de lege e cea „Cu privire la principiile politicii de stat în domeniul limbilor”, elaborată de Partidul Regiunilor, dacă fosta putere, cea care a adoptat-o, s-a opus implementării ei, cu excepţia limbii ruse? Adevărul e că legea respectivă a fost pentru celelalte minorităţi din Ucraina doar mărul discordiei, la fel precum şi pentru români. Dar chiar când nu ne „proteja” această lege,  putea oare cineva să ne astupe gura, să ne interzică forţat  să nu vorbim în graiul nostru străbun, să ne dăm copiii la şcoli româneşti,  să ne educăm odraslele în spiritul iubirii de Neam şi Ţară, cum, de altfel, au făcut-o şi părinţii noştri? Nu! Am procedat fiecare după Suflet şi Demnitate.

Sunt sigură că nici o lege nu poate aprinde şi nici stinge focul dragostei de Limbă, de Străbuni din inimile celor ce gândesc şi simt româneşte.

Felicia NICHITA-TOMA