01 iulie 2022
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

PARTEA POLITICĂ A ACORDULUI DE ASOCIERE A UCRAINEI CU UE VA FI SEMNATĂ LA 21 MARTIE

15 martie 2014 р. | Categorie: Noutăţi

Premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk, care s-a întors vineri seară dintr-o deplasare de lucru din  Europa şi SUA, a anunţat, într-un mesaj în exclusivitate la TV „ERA” pentru emisiunea „Şuster Live” că partea politică a Acordului de Asociere a Ucrainei cu Uniunea Europeană va fi semnată într-un timp foarte apropiat, la 21 martie curent.

Arseni Iaţeniuk a specificat că, în cadrul unei întâlniri cu preşedintele Consiliului European Herman Van Rompuy, s-a ajuns la o înţelegere comună ca partea politică a Acordului de Asociere dintre Ucraina şi UE să fie semnată la 21 martie, în timpul summitului de la  Bruxelles ce se va desfăşura la 20-21 martie curent. Hotărârea respectivă a fost generată de intervenţia trupelor ruse pe teritoriul Ucrainei, în Republica Autonomă Crimeea ce au luat controlul asupra peninsulei, cauzând haos pe coasta de nord a Mării Negre. De asemenea, premierul ucrainean a declarat că partea economică a Acordului, pe care ex-preşedintele Ianukovyci a renunţat s-o semneze la finele lunii noiembrie anul precedent, ignorând doleanţele poporului ucrainean de a fi în marea familie europeană, în consecinţă întreaga ţară a fost cuprinsă de proteste, ridicându-se  împotriva conducerii Ucrainei şi înlăturându-l pe Ianukovyci de la putere, va fi semnată puţin mai târziu.

Diana TOMA