15 decembrie 2019
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

CUI S-A SPOVEDIT „CREŞTINUL” ŞI „FIUL” BISERICII IANUKOVYCI?

19 martie 2014 р. | Categorie: Noutăţi

Acum câteva zile au fost date publicităţii rezultatele unui sondaj referitor la gradul de credibilitate al cetăţenilor Ucrainei faţă de instituţiile de stat şi organizaţii nonguvernamentale. Nu mi-am notat cifrele precise, însă am memorizat că organele miliţiei şi procuraturii continuă să se bucure de un credit minim al încrederii ucrainenilor. Cu puţin, faţă de perioada dominaţiei preşedintelui V. Ianukovyci, a crescut ratingul Radei Supreme. Pe primul loc în topul credibilităţii noastre continuă să se afle Biserica, organizaţiile religioase (nu se precizează care anume).

Într-adevăr, am fost martori ai atitudinii multor feţe bisericeşti în zilele fierbinţi ale protestelor de pe EuroMaidanul de la Kyiv. Preoţi ce ţin atât de Patriarhatul Kyivului, cât şi al Moscovei au înălţat rugăciuni pentru pace, au chemat la neaplicarea violenţei faţă de oamenii paşnici.

Dar ceva mai înainte am urmărit şi alte imagini. De mari sărbători creştine l-am văzut pe preşedinte cu toată suita sa cum asistau la sfintele liturghii, cum îşi făceau cruce şi stăteau în rândul enoriaşilor la sfinţirea coşului pascal. E un subiect foarte delicat, însă cred că nu sunt unica păcătoasă din această ţară ispitită de întrebarea: „La care duhovnic se spovedea creştinul şi enoriaşul de cel mai înalt rang în Ucraina?”. Doar dacă ni-l arăta televizorul la slujbele pascale, înseamnă că lua sfânta împărtăşanie, că se spovedea, îşi recunoştea păcatele, ştia pe de rost poruncile biblice: „Să nu furi! Să nu ucizi!”. Sau poate el primise dezlegare de păcate de la slujitorii bisericii?

Înţeleg, persoanele competente în domeniul respectiv poate să-mi reproşeze că în sânul bisericii, ca şi în faţa lui Dumnezeu, toţi suntem egali. Am mai auzit poveşti de acest fel: că suntem egali în faţă legii, a drepturilor constituţionale etc. Am tot înghiţit cu ironie această „egalitate”, până când ni s-a oprit osul ei în gât.

Suntem în Postul Mare, când creştinii din lumea întreagă se îngrijesc cu mai multă râvnă de purificarea trupului şi a sufletului. Ne pregătim cu toţii de Învierea Mântuitorului, sperând la miraculul propriei învieri. Dar grija pentru suflet pare a fi scăzut în acest Post Mare faţă de neliniştile provocate de evenimentele tragice din ultimele luni. Mai ales, conflictul din Crimeea ne ţine în cleştele temerii de declanşarea unei catastrofe umane pe potriva apocalipsei prorocite de Sfânta Scriptură. Doar oricine îşi dă seama că o mică gaură poate îneca întreaga corabie, că o mică scânteie poate nimici cea mai puternică cetate. Ar fi cazul să ne amintim şi de cuvintele apostolului: „Oare nu ştiţi că puţin aluat dospeşte toată frământătura” (I Corinteni 5, 6). As putea aduce în acest context încă multe pilde îngrozitoare. Bunăoară, cea cu toporul care a cerut pădurii numai o mică bucăţică de lemn. Pădurea i-a dat-o cu bunăvoinţă, iar toporul şi-a făcut coadă şi a tăiat toţi copacii.

Vedem deja şi gaura mică ce îneacă corabia, şi scânteia ce poate aprinde întreaga planetă, şi aşchia bine pregătită de a sluji toporului ucigător. Şi de toate acestea este făcut vinovat un singur om, care a avut în mâini puterea supremă, nimeni neîndrăznit să-l oprească, măcar la sfânta taină a spovedaniei să-i spună că el nu e Dumnezeu. El umbla cu „donaţii” pe la mănăstiri, avea icoane înrămate în aur în casă şi chiar propria biserică în conacul împărătesc, dar nimic sfânt în suflet. Cele două discursuri descreierate rostite de la Rostov-pe-Don de fostul preşedinte, blestemat de toţi locuitorii Ucrainei, indiferent de care parte a baricadelor s-au aflat, mi-au amintit de cuvintele primului şi unicului domnitor autohton al României – Alexandru Ioan Cuza. După ce a fost impus să renunţe la tron, în drumul său spre exil, domnitorul unificator a făcut o ultimă oprire la Cotroceni, unde a rostit memorabilele cuvine: „Să dee Dumnezeu să-i meargă Ţării mele mai bine fără mine decât cu mine. Să trăiască România!”. Cu acest citat, nici pe departe nu vreau să fac o comparaţie cu preşedinţii ucraineni sau oricare alţi înalţi oameni de stat din timpurile noastre. Or, numai un mare domn, numai un Om al cinstei, dreptăţii, cugetului curat, cum a fost Alexandru Ioan Cuza, putea rosti asemenea cuvinte.

Maria TOACĂ