06 decembrie 2019
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

ŞI LA KYIV - DE TANCURI RUSEȘTI SFÂRTECAT?

21 martie 2014 р. | Categorie: Noutăţi

„Cum să mai pot vieţui ca-nainte

când tancurile noastre, ca niște rindele,

ne raşchetează toate speranțele?

Mai pot fi acum ale tale, ale mele?

Mai înainte să crăp, mai înainte

de-a fi ştampilat nu știu cum,

o rugăminte mai am, o rugăminte,

pentru cei ce m-or duce pe ultimul drum.

Peste mormântu-mi, fără de bocete,

să scrie simplu și-adevărat:

Aici zace poetul rus Evtușenko,

la Praga - de tancuri ruseşti sfârtecat!”

Aceste versuri au fost scrise de poetul rus Evgheni Evtuşenko în august, 1968, unul dintre puţinii intelectuali din imperiul sovietic care nu s-a temut să protesteze contra invaziei în Cehoslovacia, strigându-şi cu voce tare ruşinea pentru ţara sa şi revolta față de prezența tancurilor rusești la Praga. În română versurile au apărut datorită prieteniei sale, încă de prin anii 70, cu scriitorul bucureştean Ştefan Dumitru, care de curând a editat volumul de traduceri, ce include unul din cele mai renumite poeme ale lui Evtuşenko „Porumbelul din Santiago” (2.500 de versuri). De România pe poetul Evgheni Evtuşenko îl leagă amintiri sentimentale, deoarece este ţara în care i s-a permis prima călătorie în străinătate. Era anul 1960, şi de la acel moment, când a coborât pe peronul gării din Iaşi, poetul mărturiseşte că a văzut lumea, a fost întâmpinat de un curcubeu, şi s-a îndrăgostit de România. Iar scriitorul român îi transpune poezia în limba lui Eminescu din respect şi dragoste pentru valorile promovate în lume de un poet, care într-o ţară ca Rusia întotdeauna a trebuit să fie mai mult decât un poet. Astăzi, aici, la noi şi pretutindeni unde se preţuiesc valorile umane, e cam riscant să spui (să şopteşti) un cuvânt bun despre exponenţii naţiunii aşa-numiţilor fraţi mai mari, caracterizaţi cum nu se poate mai bine de poetul basarabean Petru Cărare, încă în plină epocă a totalitarismului sovietic: „Omul care e om/ Nu se suie călare/ pe vecinul său/ Să-l ducă-n spinare” (citat din memorie).

Nu pot uita nici explicaţia renumitului poet din Daghestan, Rasul Gamzatov, referitoare la enunţul „frate mai mare”: acela care moare înaintea fratelui mai mic. Nimic nu-i sigur pe lume. Imprevizibilul şi incertitudinea domnesc peste tot, mai ales de când Putin a deschis cutia Pandorei, sfidând rânduiala în Europa. Dar aşteptăm să triumfe Poezia, ridicând stavilă în faţa tancurilor şi astupând gurile de tun. Oare nu mai există poeţi în Rusia? Şi o să mai poată vieţui ei ca înainte după ce din ţara lor începe să se răspândească din nou toate relele pe pământ?

Maria TOACĂ