13 decembrie 2019
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Pe marginea prăpastiei, premierul a început terapia de şoc

28 martie 2014 р. | Categorie: Noutăţi

Declarându-se de la bun început un premier „sinucigaş”, Arseni Iaţeniuk a dat start terapiei de şoc. De fapt, nici n-are altă soluţie pentru redresarea economiei. Argumentându-şi programul anticriză, prezentat la 27 martie în parlament, şeful guvernului a anunţat că Ucraina se află în pragul falimentului economico-financiar. Decalajul fiscal dintre venituri şi cheltuieli a atins limita critică de 289 miliarde de grivne, din care 71,6 miliarde constituie deficitul bugetului de stat pe 2014, 34 milarde – veniturile fantomă prevăzute de guvernul lui Azarov, 2,9 pierderile din cauza calculelor incorecte la fondurile sociale etc. Pentru simplul cetăţean aceste cifre nu prezintă mare lucru, mult mai alarmante fiind apropiatele şi inevitabilele majorări la agenţii energetici şi alte servicii comunale pentru populaţie. Deja au fost anunţate majorări cu 50 la sută, de la 1 mai a.c. la gazele naturale prestate populaţiei, aceasta fiind una din condiţiile principale pentru primirea împrumuturilor de la FMI. Misiunea FMI lucrează de la începutul lunii martie la Kyiv, luând de curând decizia de a acorda Ucrainei un ajutor financiar de 14-18 miliarde de dolari, în decurs de doi ani, din fondul de împrumut de 27 miliarde de dolari.

Şi cinovnicii îşi vor strânge cureaua

Austeritate şi economisire în toate nu mai sunt vorbe goale. Măsurile drastice de îndeplinirea cărora trebuia odată şi odată cineva să-şi asume responsabilitatea ne bat la uşă şi la buzunare. Dar nu numai cei săraci sunt chemaţi să-şi strângă cureaua. Premierul le-a cerut parlamentarilor să voteze un program pentru supravieţuirea ţării care i-a şocat chiar şi pe membrii coaliţiei majoritare. Or, pachetul de măsuri propus de Arseni Iaţeniuk, la şedinţa din 27 martie, n-a întrunit numărul necesar de voturi în Rada Supremă. E de la sine înţeles că în preajma alegerilor preşedinţiale deputaţii n-au nici un interes să-şi strice relaţiile cu simpatizanţii din spatele frontului. Mai ales că măsurile propuse de şeful guvernului sunt nemaipomenit de drastice. Astfel, se propune reducerea contingentului MAI cu 79.400 de persoane (de la 324.400 la 245.000), serviciul securităţii urmează să sufere o pierdere de 3.350 lucrători, procuratura – 2.263 persoane. Cu 10 la sută, ceea ce înseamnă 24 mii de cinovnici, se va reduce numărul funcţionarilor puterii executive. În procesul reformei constituţionale, premierul e convins că trebuie desfiinţate administraţiile de stat, ca reminiscenţe ale trecutului, iar în locul lor să se creeze comitete executive. Organele centrale ale puterii urmează să fie reduse cu 20 la sută. Nu vor mai fi finanţate din bugetul de stat vilele foştilor cinovnici de rang înalt, precum nici construcţiile capitale ale organelor procuraturii şi miliţiei, care în ultimii trei ani au înghiţit mijloace colosale. Se vor micşora cheltuielile pentru întreţinerea Administraţiei Preşedintelui, cabinetului de Miniştri şi Radei Supreme, 50% din parcul lor de automobile urmând să fie vândute. Vor fi privatizate toate obiectivele aflate în posesia aşa-numitei Direcţii pentru afacerile de stat (vile, întreprinderi, imobile), care nu aduc folos statului.

Deocamdată, nu se prevăd majorări la salariile minime, minimul de trai şi pensii, însă, după cum ne-a asigurat premierul, reforma constituţională va înapoia poporului bunurile ce-i aparţin. Rămâne ca şi deputaţii să voteze cu poporul.

Maria TOACĂ