
Simpozionul de la Pitești: memorie, credință, speranță...
Recent am participat la cel de al XXIV-lea Simpozion Internațional de la Pitești, România, organizat de Fundaqția Culturală MEMORIA, ajutată și de alte Instituții și Fundații din țară, dar și de peste hotare.
Ca și în anii precedenți deschiderea oficială a avut loc în Sala Filarmonicii din Pitești, de către profesorul universitar dl dr. ing. Ilie Popa, la invitația căruia am și sosit la Pitești, împreună cu colega mea, secretara Societății regionale GOLGOTA, activistă pe tărâmul obștesc și cultural din Pătrăuții de Jos, dna Elena Clioț.
Festivitatea
de deschidere a avut loc cu mesaje, expuneri, lansări de carte, momente
artistice. Dl Ilie Popa s-a referit la cele două volume, primul ce apare anual
și anume „Volumul Pert – 23; Memoria gândirii arestate, N.27” și „Antologia
liricii de detenție, ed. II-a,
Despre importanța acestui Simpozion au vorbit ș reprezentanți autorităților locale, oaspeții invitați, români din afara granițelor, din Germania, republica Moldova și Ucraina. Personal, m-am referit la situația în care ne aflăm acum, dar și la viața, munca, activitățile desfășurate de românii nordbucovineni.
A urmat apoi, așa cum se obișnuiește de ani de zile, vizita la Memorialul Închisoarea Pitești cu slujba de pomenire a martirilor neamului.
În partea doua a zilei ne-am deplasat cu toții la Muzeul județean Argeș la prezentarea orală a lucrărilor. În sala de festivități a acestui muzeu care găzduiește anual lucrările acestui prestigios Simozion, a avut loc în prima zi la secțiunea comună, prezentarea unor șir de lucrări pe cele mai diverse teme, despre diferiți oameni, sau organizații, pe care i-a unit lupta împotriva regimului comunist. Am ascultat și urmărit cu multă atenție comunicările despe luptătorii pentru libertate, drepturi, o viață mai altfel decât cea din dictatura comunistă. Despre creștini, tineri și vârstnci, oameni de vază, dar și simpli țărani, despre mișcarea studențească, manfestările de protest ale unor grupuri organizate, lupta partizanilor, haiducilor, ale altor organizații sau oameni concreți, dar și muncile forțate, represii, deportări, judecăți nedrepte, atrocitățile din Gulagurile sovietice, au vorbit rând pe rând invitații din diferite zone ale țării și din Basarabia. O mare importanță s-a acordat temei foametei organizate din anii 1946-1947 din Basarabia de către fostul regim comunist. S-a vorbit despre poeții și lirica de detenție, dar și multe alte lucruri care merită și trebuie cunoscute.
În a doua zi a Simpozionulu, deja la secțiuni diferte a continuat expunerea unor comunicări despre evenimente și oameni ce vor rămâne în istoria neamului nostru. Personal am avut comuncarea intitulată: In memoriam - profesor ILIE POPESCU. Am vorbit în cele 10 minute cât au fost acordate fiecărui participant despre viața, destinul, munca depusă de către savantul nostru, pe care îl vom comemora chiar pe la mjlocul lunii lui Brumărel. Or, reamintesc cititorilor că anul acesta ar fi împlint vârsta de 85 de ani, iar la 13 octombrie anul curent, se va împlini un an de la trecerea sa în neființă. Le-am arătat celor prezenți și ultma sa carte apărută deja după plecarea regretatului nostru profesor pe drumul neîntoarcerii, „Biobibliografie”. Mulți dintre cei prezenți îl țin minte și l-au pomenit cu o vorbă bună. Am păstrat chiar și un moment de reculegere la propunerea unui domn din România. Voi menționa aici, că anume Ilie Popescu, cu circa vreo 7 sau 8 ani în urmă ne-a invitat pe noi consătencele sale, dar și activiste în Societatea regională GOLGOTA, la acest Simpozion. Pe parcursul anilor aici au mai fost prezenți și au susținut discursuri și alți lideri ai Societăților noastre românești, Petru Grior, Vasile Bâcu și alții.
Toate aceste expuneri ale participanțilr, deja mai detaliate vor fi tipărite în următorul volum al Memoriei pe anul 2024, care va vedea lumina tiparului deja în anul 2025.
În ultima zi a Simpozionului am avut parte de o excursie de documentare tematică la Muzeul Municipal din Câmpulung Muscel și la Mausoleul Mateiaș. Am mai vizitat și mănăstirea Negru Vodă. Ploaia care începuse între timp nu ne-a încurcat să vizităm aceste locuri istorice și de o frumusețe deosebită.
Sincere mulțumiri organizatorilor, în mod deosebit neostenitului domn profesor, dr. ing. Ilie Popa pentru tot efortul depus și munca enormă pe care o defășoară pentru organizarea acestor Simpozioane, dar și pregătirea și tipărirea volumelor MEMORIA care ajung la cele mai prestigioase biblioteci și instituții culturale din toate colțurile lumii.
Personal țin să aduc sincere mulțumiri domnilor Horațiu Măndășescu, membru al Fundaței MEMORIA de mulți ani, dlui Laurențiu Dragomir, președintele APP Protecția Patrimoniului, ambii bucureșteni cu suflet mare care ne-au ajutat să ne descurcăm atât în capitala țării, dar și în lungul drum, parcurs de la Pătrăuții de Jos pănă la Pitești.
Tuturor pace, sănătate, și Doamne ajută!
ELEONORA SCHIPOR