
Festivalul ”Ziua roadei” la Voloca - SĂRBĂTOARE CU AROME DE TOAMNĂ ŞI IUBIRE DE
NEAM
Organizat tradiţional la 21 septembrie, de Sfânta Maria, reluat după câțiva ani din cauza pandemiei și războiului, Festivalul s-a desfășurat sub ocrotirea Sfintei Fecioare, de sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului,
La Festivalul „Ziua Roadei”, Cornul Abundenţei a fost plin şi îndesat nu doar cu hrană trupească, ci şi spirituală, cu iubire de cele sfinte ale neamului, de tradiţii şi datini, de portul, dansul şi cântecul popular românesc. Or, pentru vrednicii români din leagănul românităţii – legendara comună Voloca pe Derelui, „Darurile toamnei” au constituit nu doar o mană cerească ce le oferă prosperitate, nu doar o ofertă de produse, iarmaroc cu expoziţii de legume şi fructe cu un bogat asortiment, bucate gustoase tradiţionale româneşti, preparate de româncuţe frumoase şi harnice, ajutate de părinţi, care ştiu rostul la muncă, dar şi la veselie, la voie bună, ci o adevărată sărbătoare a sufletului românesc ce a luminat printr-un excepţional spectacol de cântece populare şi dansuri, cuprins într-un amplu program, organizat și regizat minuțios de primăria comunei în frunte cu cel mai destoinic și harnic gospodar, primarul Valentin Hlopina, în colaborare cu Ion Semeniuc, şeful Casei de Cultură, cu direcția Liceului din Voloca, director Marin Guraliuc, cu maeștrii vestitului taraf de instrumente populare „Trandafir”, dirijat de Mihai Diaconu și Marius Poclitar, etc.
Festivalul a fost inaugurat cu rugăciunea”Tatăl nostru”,
înălțată la Domnul de tânărul dăruit cu mare talent Dumitru Paulencu, cea mai
efervescentă vedetă a Volocii, cu binecuvântarea şi cuvântul preoţesc al cucernicilor părinţi Ioan Gorda, protopop de Hliboca, parohul Bisericii locale
„Sfântul Nicolae”, Pavel Paulencu,
parohul Bisericii din Horecea, originar din Voloca, adunând la
vatra satului colective artistice amatoriceşti din cele patru sate ale comunei
- Voloca, Hruşăuţi, Pasat şi Valea Cosminului.
Cu rădăcini de veacuri sub geana legendarilor Codri ai Cosminului, pe unde şi-a purtat paşii Credinciosul şi Viteazul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, unde neînfricaţii săi oşteni i-au bătut pe leşi, repurtând una din cele mai strălucite victorii, şi unde îşi murmură cu dor apele bătrânul Derelui, iar românul îşi doineşte cu foc doinele, comuna Voloca e un adevărat leagăn al românității înconjurată de sate românești demult ucrainizate, românii de-aici își păstrează cu demnitate și îndârjire ce-i a lor din moși-strămoși – credința, limba, portul popular, tradițiile și datinile.
Dar
nu are cum să fie altfel, căci sunt urmași ai lui Decebal și ai lui Ștefan cel
Mare și Sfânt.
Au un primar harnic, descurcăreț și bun administrator, care, chiar în aceste vremuri grele de război, îi susține și le poartă de grijă consătenilor ca un adevărat părinte, e un ocrotitor al tinerilor voloceni.
În cei 14 ani de când e primar, dl Valentin Hlopina a făcut comuna și mai prosperă, mai înfloritoare, a contribuit nemijlocit la asfaltarea drumului central al localității, la înălțarea edificiului primăriei, ambulatoriului din Hrușăuți. A făcut lucruri frumoase, ziditoare de prosperitate, de perspective mari de viitor.
Nu-i place să se laude despre cele realizate nu prin cuvinte, ci prin fapte concrete. Au de la cine lua exemplu consătenii mai tineri.
Printre oaspeţii de onoare ai Festivalului, cu un pios mesaj de felicitare a fost prezentă Excelenţa Sa dna Irina-Loredana Stănculescu, Consulul General al României la Cernăuţi, însoțită de fiul Filip, de consulul Cristian-Toma Dacica, de profesoara Viorica Stan.
Patria noastră istorică – România – sprijină şi susţine Ucraina în aceste timpuri dificile, demonstrând astfel pe viu că e un fidel vecin şi prieten. Dna Irina-Loredana Stănculescu a reiterat sprijinul acordat Ucrainei, românilor din ținut, adresând mesajul de felicitare cu deschidere sufletească, exprimându-şi admiraţia şi gratitudinea faţă de volocenii care-şi păstrează Graiul, Tradiţiile, se străduiesc să fie primii în toate, sunt gospodari harnici, au moştenit şi păstrat cu sfinţenie tradiţiile frumoase aici, în Bucovina, limba maternă, credinţa, cultura, folclorul, echipa consulară alăturându-se la acțiunea caritabilă pentru colectarea mijloacelor bănești pentru militarii care apără Ucraina
Or, aici în Bucovina, raiul Moldovei, după cum spunea Eminescu, există o moştenire, pe care volocenii o continuă atât în ceea ce înseamnă respectul faţă de muncă şi încununarea roadelor, cât şi în ceea ce priveşte datina şi portul popular.
Festivalul „Ziua roadei” şi-a deschis reveria cu expoziţiile „Darurile toamnei”, cu iarmaroace, cu pâinea cea de toate zilele, cu aroma şi belşugul toamnei, cu fete mândre şi feciori voinici, frumoşi şi harnici, pricepuţi atât la muncă, cât şi la învârtit horele, îmbrăcaţi în frumoase costume populare.
Sărbătoarea cu arome de toamnă şi
iubire de neam, „Ziua roadei”, a continuat să bucure
publicul spectator prin cântările divine ale membrilor
Corului „Codrii Cosminului” din Hruşăuţi, dirijat de Gheorghe Sadovei,
ale orchestrei pentru copii „Mărţişor” de la Liceul din Voloca, dirijate de talentatul
Gheorghe Hostiuc, Corul gospodarilor din Voloca, dirijor Marius Poclitar, prin
cântările tinerelor
bisericii evanghelice penticostale, îndrumați de pastorul Ion Gorda, Tarafului „Trandafir”, de pe lângă Casa de Cultură din
comună, dirijat de Mihai Diaconu, care
ne-au dăruit un potpuriu de melodii populare, acompaniindu-i pe talentaţii
artişti - Ion
Semeniuc, Marius
Ursuleac, Lauriţa Cocea, Vladuţ Bodnar, consacrata artistă Elena Onofreiciuc, Dumitru
Paulencu, etc,.Melancolia toamnei a atenuat-o oaspetele drag și așteptat, interpreta Carolina Jitaru, aducând bucuria primăverii prin piesa
muzicală a Sofiei Rotaru, ”Melancolie”.
Pe o notă presărată de umor, Marin Mintencu împreună cu primarul Valentin Hlopina, directorul Marin Guraliuc, tânărul dăruit cu talent de la Dumnezeu, Dumitru Paulencu, au anunțat câștigătorii loteriei.
Prinşi în dansul toamnei cu „Codreneasca” și ”Leșeasca”, membrii Ansamblului „Mărţişor”, instructor Ion Cohan, fascinează prin dansurile bătrâneşti şi moderne, prin coregrafie şi ţinuta artistică, prin frumosul costum popular, specific volocenilor, care ştiu rostul la viaţă, sunt primii în toate.
Conform unei înțelepciuni din bătrâni, toamna se numără bobocii, se adună roadele şi se mulţumeşte pentru darurile pământului. Se spune că Ziua Roadei este o datină lăsată de Dumnezeu. Lunile septembrie şi octombrie sunt marcate de această frumoasă sărbătoare în care copii lui se adună să-i mulţumească Creatorului pentru rodul pământului, pentru pâine şi pentru cele Sfinte ce ne dau viaţă şi speranţă întru dăinuirea veşnică pe acest legendar picior de plai. Primarul Valentin Hlopina a mulțumit consătenilor, fermierilor comunei, în frunte cu Ion Gorda, care au donat peste 55 mii de grivne, antreprenorilor, credincioșilor bisericii penticostale, care au donat 95 mii de grivne, elevilor și părinților, profesorilor, directorilor școlilor din comună pentru banii donați pentru militarii ucrainenei (64 mii de grivne), tuturor celor care timp de o lună și jumătate au osârduit la organizarea minunatului Festival, anunțând că s-a adunat 250 mii de grivne sprijin pentru armata ucraineană.
Festivalul „Ziua roadei” s-a dovedit a fi o adevărată sărbătoare a sufletului românesc. Or, e actuală înţelepciunea că sufletul satului sunt oamenii care, atât prin rodnicia hărniciei, cât şi prin iubirea de glie, grai, port naţional, datini, au ştiut să-şi păstreze sacrele comori spirituale.
Felicia NICHITA-TOMA pentru Zorile Bucovinei, Cernăuți