17 august 2019
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

LA STEJARUL LUI ŞTEFAN CEL MARE – DUPĂ IUBIRE DE GRAI, DE ŢARĂ

22 aprilie 2014 р. | Categorie: Noutăţi

Şi în acest an, în cea de-a doua zi a Sfintelor Paşti, românii din Ţara de Sus a Moldovei, din istorica şi înstrăinata provincie bucovineană, însoţiţi de dl Edmond Neagoe, consul la Consulatul General al României la Cernăuţi,  s-au unit în crez şi aspiraţii într-un sacru pelerinaj la Stejarul lui Ştefan cel Mare, pe locul  glorioasei bătălii din Codrul Cosminului (26 octombrie 1497), sfinţit prin izbânda curajoşilor arcaşi ai neînfricatului Voievod asupra numeroasei oştiri a regelui Poloniei Ioan I Albert [Jan Olbracht] (1492 – 1501), unde, tradiţional, în lunea Învierii, la parastasul divin, oficiat de un sobor de feţe bisericeşti, în frunte cu Ioan Gorda, protopopul raionului Hliboca, gloria vitejilor oşteni  urcă cu ruga şi cântările divine ale coriştilor bisericilor din Hruşăuţi şi Voloca, raionul Hliboca (Adâncata), ale membrilor Corului „Dragoş Vodă” şi fraţilor Tocar, spre cerul de glorie  al slăvitului Domn, spre cerul de Înviere al spiritualităţii poporului român.

Adevărul e că în acest loc de sacră glorie venim nu doar cu dorul pentru a ne glorifica înaintaşii. Evident, venim aici, la altarul de jertfă al neamului, după iubire de Grai, de Ţară, pentru care s-au sacrificat  eroii.

Spre regret, în ultimii ani, pelerinajele la locurile sfințite prin  sânge românesc, fie ele şi la Fântâna Albă etc, sunt transformate de unii politicieni spoiţi cu suflet de români şi conducători în festivităţi pompoase şi spectaculoase, care îşi manifestă dragostea de neam şi grai nu prin acţiuni concrete, ci doar prin laudă de sine şi cuvântări înflăcărate ce nu au nimic comun cu iubirea de Limbă, de Străbuni. Căci dragostea, dacă e adevărată, e ca o frumoasă  zi de primăvară, aromată de bucurii şi sinceritate, nu are nevoie de spoială şi făţărnicie.

Mi se umple sufletul de tristeţe când îmi amintesc de iubirea de cândva a românilor, de credinţa, sinceritatea oamenilor noştri. Dar asta nu înseamnă că toţi acei care vin pentru închinare la altarul nostru de glorie sunt spoiţi la suflet. Or, ţăranii noştri, nu politicienii făţarnici, sunt acei care veghează iubirea de Ţară. Consătenii mei hruşăuţeni şi voloceni, cei care păstrează de zeci de ani mereu vie candela dăinuirii la crucea răstignirii neamului românesc,  vin cu sinceritate, cu credinţă şi dor în suflete, la simbolul creştinătăţii şi dăinuirii – Stejarul lui Ştefan cel Mare din Codrul Cosminului, unicul stejar rămas până astăzi din Dumbrava Roşie, arată de leşii înhămaţi la plug de arcaşii lui Ştefan cel Mare şi însămânţată cu ghindă.

Stejarul lui Ştefan cel Mare din Codrul Cosminului e simbolul de unde ne cresc rădăcinile. Sacrul arbore e simbolul naţiunii care ne mai cheamă la rădăcini după iubire de Grai, de Ţară.

Felicia NICHITA-TOMA

Fotografii de Nicolae PAULENCU