
Creștinii ortodocși de stil vechi îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Nicolae, „Făcătorul de minuni”
Sfântul Ierarh Nicolae este considerat un simbol al milosteniei, al generozității și al faptelor bune, ocrotitorul copiilor, văduvelor, orfanilor, soldaților și marinarilor.
A văzut lumina zilei în ținutul Lichiei, într-o familie de credincioși. Avea un unchi episcop care i-a sfătuit pe părinții săi să își îndrepte fiul către slujirea Bisericii. Nicolae a devenit preot, trăind în post și rugăciuni, cu dragoste de Domnul.
După moartea părinților săi, a moștenit o avere importantă, din care a dăruit foarte mult celor săraci, ajutându-i pe cei aflați în nevoie. “S-a ridicat la cele veșnice după ce a trăit îndelungat, timp în care a săvârșit foarte multe fapte bune. Din sfintele lui moaște a izvorât mir și multe minuni s-au făcut de atunci”, scrie Cartea Sfântă.
Ziua de 19 decembrie e încărcată de tradiții și obiceiuri populare. Este ziua lui Moș Nicolae, așteptată mai ales de cei mici. În fiecare an, în noaptea de 18 spre 19 decembrie, copiii își lustruiesc ghetele ca Moș Nicolae când va sosi să le aducă daruri, dacă au fost cuminți. Totodată, se zice că “cei obraznici vor primi o nuielușă în loc de dulciuri și cadouri”.
Tradiția spune că Moș Nicolae vine pe un cal alb și este protectorul celor nevoiași și al orfanilor. Se mai crede că Sfântul Nicolae are puterea de a-i salva pe marinarii de la înec și că apără văduvele și soldații pe timp de război.