
Corupție în Ucraina: comandantul unei unități militare din Odesa îi impunea pe subalterni să-i dea 30% din plățile suplimentare pentru îndeplinirea sarcinilor de luptă
La Odesa, poliția și SBU l-au demascat pe comandantul uneia dintre unitățile militare pentru luare de mită. Timp de șapte luni, infractorul a încasat mită de la cadrele militare. A fost arestat în flagrant.
Sursa: Poliția Oblastului Odesa
„Oamenii legii au stabilit căci comandantul pretindea subordonaților săi 30% din plăți suplimentare în numerar pentru îndeplinirea sarcinilor de luptă, presupuse motivate de nevoile unității militare, în special pentru repararea echipamentelor. Cei care refuzau erau amenințați cu transfer nejustificat în alte unități, zone de luptă”.
Se raportează că în acest fel, din iunie până în decembrie anul trecut, comandantul a primit peste 400 de mii de grivne de la personal.
A fost reținut în timp ce primea „tributul” pentru decembrie în valoare de 41.000 de grivne.
Ofițerul militar a fost informat de suspiciune, art. 368 din Codul penal al Ucrainei. Potrivit legislației în vigoare, infractorul riscă 10 ani de închisoare cu confiscarea averii.
Zorile Bucovinei cu referire la nv.ua