29 martie 2020
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

NE FACE MARE ROMÂNIA

30 aprilie 2014 р. | Categorie: Românii de pretutindeni

Se numeşte Vasile Şoimaru şi face parte din cohorta celor curajoşi...

 „Dacă ar fi o competiţie olimpică pentru cea mai curajoasă naţiune de pe glob, medalia de aur ar putea fi luată cu uşurinţă de Moldova”, notează un jurnalist american în editorialul său din New York Times, în legătură cu vizita de la 24 aprilie a premierul Republicii Moldova, Iurie Leancă, în SUA. Astfel editorialistul uneia dintre cele mai citite publicaţii americane, Nicholas Kristof, îi îndeamnă pe politicienii de la Bruxelles şi pe cei din SUA să ia lecţii de curaj şi de verticalitate de la demnitarii pro-europeni din Chişinău, atenţionând că „S-ar putea să fie prea târziu pentru a-i abate atenţia lui Putin de la Moldova, însă, indiferent ce se întâmplă, SUA trebuie să fie de partea acestui guvern curajos şi poate fi de ajutor prin susţinerea infrastructurii moldoveneşti… şi astfel să-i îngreuneze demersurile lui Putin de a-i supune pe moldoveni. Putem da un ghiont Uniunii Europene pentru a îmbrăţişa dorinţa Moldovei de integrare. Iar dacă preşedintele Obama ar putea vizita această ţară curajoasă pentru câteva ore, oamenii l-ar îmbrăţişa aşa cum n-a mai fost îmbrăţişat vreodată şi va vedea un exemplu de la care cu toţii putem învăţa“.

Nu-mi imaginez prin ce l-a impresionat atât de puternic premierul moldovean pe jurnalistul american, căci, deşi caut să fiu la curent cu evenimentele din Moldova şi o parte din suflet mi-a rămas pentru totdeauna la Chişinău, nu cunosc atât de mulţi oameni curajoşi acolo, ca să-i pot împărtăşi încântarea. Totuşi, pentru unul aş vrea să ridic imaginar păharul plin cu cele mai curate lacrimi ale podgoriilor de la Cornova lui natală din fostul ţinut al Orheiului (astăzi Ungheni). Se numeşte Vasile Şoimaru şi face parte din cohorta celor curajoşi, ba chiar n-am păcătui în faţa adevărului afirmând că este unul dintre bărbaţii Moldovei care ar merita medalia de aur în competiţia curajoşilor. Atât doar că în competiţiile în care-şi dau concursul cu hurta „patrioţii” există alte criterii de selectare a campionilor. Mai ales că, de mulţi ani (de când doctorul în economie se consacră artei fotografice şi unirii tuturor românilor de pe pământ măcar în imaginile sale), Vasile Şoimaru se ia la întrecere doar cu drumurile.

Cu vreo cinci ani în urmă, când şi-a încheiat un crug semnificativ al vieţii, avea străbătuţi prin românime, de unde a realizat o imensitate de imagini, CD-uri şi DVD-uri, vreo 100 de mii de kilometri, ceea ce echivalează cu înconjurul de două ori şi jumătate al ecuatorului. Atunci, mai multe întâmplări dramatice i se răsfrânseră dureros în inimă, pe lângă unele probleme de sănătate fiind marcat de evenimentele sângeroase declanşate după alegerile parlamentare în Republica Moldova, şi de rana proaspătă pricinuită de plecarea în veşnicie a poetului Grigore Vieru. Dar îl aştepta noi drumuri prin universul său de vis şi de dor unde trăiesc români ce-l cheamă la noi întâlniri. În Kazahstan, bunăoară, avea să-l găsească pe Simion Plămădeală, basarabeanul refugiat în minele din Karaganda. Descoperindu-l la o vârstă venerabilă, din momentul ce i-a păşit pragul, Vasile Şoimaru nu s-a liniştit până nu i-a scos la lumina tiparului versurile tăinuite în inimă, unele răzleţite prin presa românească din diaspora. Cu banii primiţi ca premiu pentru volumul fotografic „Românii din jurul României”, el a făcut drumul lung până la românii din Kazahstan, apoi a găsit sponsorizări pentru editarea cărţii de versuri „Departe – Aproape, 100 de poezii româneşti din Kazahstan”, făcându-i o frumoasă surpriză la împlinirea a 75 de ani unui confrate care nu s-a pierdut printre străini, deoarece şi-a luat de-acasă ca reper sufletesc pe Eminescu.

În ultimii cinci ani, Vasile Şoimaru duce o luptă aprigă pentru dreptatea ostaşilor români căzuţi la Cotul Donului, fiind primul care a adus un preot român şi a pus o cruce în locul unde în noiembrie 1942 au căzut cu moarte de erou 150 mii de oşteni români. După trei pelerinaje şi cercetări întreprinse acolo a editat două volume „Cotul Donului 1942: eroism, jertfă, trădare”, începând astfel pledoaria pentru inaugurarea unui complex memorial de onoare pe pământul scăldat în sânge românesc.

Cu admiraţie pentru tot ce face acest mesager al unirii neamului răzleţit prin lumea mare, nu putem trece cu vederea că la 30 aprilie şi-a sărbătorit a 65-a aniversare. Îi dorim din partea „Zorilor Bucovinei” prieteni buni la drum şi ca pe itinerarele sale – de la Columna lui Traian din Roma până la Valul lui Traian din Moldova – să rodească numai bucurii şi împliniri.

Maria TOACĂ