85 DE ANI DE LA OCUPAREA DE CĂTRE IMPERIUL SOVIETIC A BASARABIEI ȘI A NORDULUI BUCOVINEI ( 26 – 28 IUNIE 1940 )

21 ianuarie 2025 р. | Categorie: Noutăţi

ÎNTRE ONOARE ȘI CAPITULARE ( I )

85 DE ANI DE LA OCUPAREA DE CĂTRE IMPERIUL SOVIETIC A BASARABIEI

ȘI A NORDULUI BUCOVINEI ( 26 – 28 IUNIE 1940 )

COL. ( R ) PROF. IOAN GRĂDINARU DE CORDĂRENI - DOROHOI

Izbucnirea războiului în Europa în urma perfectării înțelegerii

sovieto-germane din 23 august 1939 a sporit mult neliniștea în țara noastră. Mai

mult, avansul sovietic în Polonia, precum și integrarea statelor baltice în orbita

Moscovei prin încheierea unor tratate de ajutor reciproc, care permiteau staționarea

trupelor Armatei Roșii pe teritoriul lor , au ridicat numeroase semne de întrebare cu

privire la intențiile Uniunii Sovietice față de România.

S-a instalat în țara noastră o stare de așteptare anxioasă; se putea repeta și în

cazul românesc scenariul baltic? Reprezentantul Cominternului , Boris Ștefanov,

secretarul general al C.C. al P.C.U.S. recomanda României la 24 noiembrie 1939, într-

un articol publicat în Internaționala Comunistă, ,,încheierea imediată a unui tratat

de ajutor reciproc cu U.R.S.S.”.

Planurile sovietice s-au schimbat însă sub impactul rezistenței finlandeze, ceea

ce a dus la amânarea soluționării problemei românești. De altfel, la 8 decembrie

1939, oficialitățile de la Moscova declarau public că opiniile lui B. Ștefanov, nu

reflectau poziția oficială a guvernului sovietic.

Fapt întărit și de însărcinatul cu afaceri al U.R.S.S. la București, P.G.Kukolev,

care îl asigura pe ministrul de externe Grigore Gafencu, că nu există nici o

amenințare din partea Uniunii Sovietice la adresa României. Asigurările sovietice nu

au fost în măsură să atenueze îngrijorările românilor.

Perioada de acalmie a luat sfârșit odată cu încheierea războiului sovieto-

finlandez. La 29 martie 1940, Veaceslav Mihailovici Molotov, premierul Uniunii

Sovietice declara în fața Sovietului Suprem că țara sa nu avea încheiat un tratat de

neagresiune cu România, deoarece problema Basarabiei nu a fost soluționată, iar

cotropirea ei de către români, nu a fost nicicând recunoscută de partea sovietică.

Molotov nu făcea altceva decât să afirme public pretențiile Uniunii Sovietice

asupra Basarabiei. Începea o nouă campanie pentru anexarea Basarabiei , de această

dată dublată și de înțelegerea sovieto-germană.

Succesele războiului fulger din primăvara anului 1940, căderea Franței, precum

și iminenta înfrângere a Angliei, l-au obligat pe Stalin să-și schimbe strategia

anexiunilor teritoriale. Nu mai era timp pentru noi negocieri și nici pentru încheierea

altor protocoale secrete.

Ca urmare, într-o acțiune fulger, în toate statele baltice au fost constituite noi

guverne, care să ducă o ,,politică prosovietică “. Estonia, Letonia și Lituania intrau

practic sub ocupație sovietică. A venit timpul ca și litigiul românesc să-și găsească o

rezolvare rapidă.

La 23 iunie 1940, Molotov îl informa pe ambasadorul german la Moscova,

Friedrich von der Schulenburg, că guvernul sovietic urma să ceară României cedarea

Basarabiei și a Bucovinei, iar rezolvarea acestei probleme nu suferă nici o amânare.

Noutatea în cererile sovietice era dată de includerea BUCOVINEI, care nu a

figurat în protocolul adițional secret al Pactului Molotov-Ribbentrop din 23 august

1939. Ambiguitatea de la începutul articolului 3 al Protocolului în care se menționa ,,

dezinteresul politic “al germanilor față de sud-estul european i-a permis lui Stalin să-

și extindă agenda teritorială.

Nu același lucru l-a înțeles și Hitler care a văzut în includerea Bucovinei,

teritoriu care a făcut parte din Austria imperială, ,, un semn al presiunii sovietice

către Vest “. În răspunsul către Stalin, s-a subliniat acordul pentru anexarea

Basarabiei, dar revendicarea Bucovinei era ,,ceva nou ? “.

Forțat să nu arate semne de slăbiciune, Stalin și-a limitat cererea numai la

partea nordică a BUCOVINEI. În după-amiaza zilei de 26 iunie 1940, Molotov îi

comunica ambasadorului von der Schulenburg că U.R.S.S. și-a moderat pretențiile la

adresa României , limitându-și cererile la Basarabia și Nordul Bucovinei.

Odată reglementată înțelegerea sovieto-germană, la 26 iunie 1940,

reprezentantul României la Moscova, Gh. Davidescu a fost convocat de Molotov și i

s-a înmânat o primă notă ultimativă prin care se impunea cedarea Basarabiei și a

Nordului Bucovinei. În caz contrar, România era amenințată cu recursul la forță.

Documentul a produs o adevărată panică la București. Era evident, iar Carol al II-lea și

guvernanții știau foarte bine că țara nu dispunea de forțe suficiente pentru a se

opune unui atac sovietic.

Cele doua consilii de coroană convocate la 27 iunie 1940, au pus față în față pe

partizanii apărării și pe cei ai cedării. Nicolae Iorga a fost unul dintre cei mai

vehemenți apărători ai ideii de rezistență in fața agresiunii sovietice: ,,Ne batem,

blestem pe noi dacă nu ne batem”. Istoricul nu a avut câștig de cauză, iar decizia

finală a fost acceptarea ultimatumului și angajarea de discuții cu guvernul sovietic.

,,Numai 6 voturi din cei prezenți au fost pentru rezistență. Numele lor merită să

fie înscrise cu litere de aur în cartea demnității românești”, consemnează regele

Carol al II-lea în Jurnalul său (câtă minciună și prefăcătorie la acest fals rege al

românilor). În urma Consiliu de Coroană, guvernul Gheorghe Tătărăscu a transmis

Moscovei un mesaj în care s-a propus începerea unor discuții amicale.

Răspunsul primit de la București nu i-a mulțumit pe sovietici care,în cursul

nopții de 27/28 iunie 1940, au remis o a doua notă ultimativă prin care cereau

evacuarea Basarabiei și a Nordului Bucovinei în decurs de patru zile. Guvernul de la

București s-a conformat și a acceptat termenii sovietici.

Astfel, Basarabia care a fost prima provincie care s-a unit cu țara în 1918,

ultima provincie care a fost recunoscută internațional la Conferința de Pace de la

Paris (28 octombrie 1920) ca făcând parte din statul român , iar acum în iunie 1940

era prima care se desprindea de România.

Ocuparea Basarabiei și a Nordului Bucovinei a fost însoțită și de preluarea

abuzivă a Ținutului Herța care nu a figurat în notele ultimative, nu a făcut niciodată

parte din Bucovina și era parte componentă a Vechiului Regat. Protestele părții

române nu au avut nici un rezultat, urma groasă a creionului roșu folosit de Molotov

pentru a marca conturul noii hărți, a ascuns interesul sovietic pentru poziția

strategică a Ținutul Herța.

Vestea ultimatumului sovietic care obliga autoritățile române să evacueze

în termen de patru zile Basarabia, Nordul Bucovinei și Ținutul Herța, a căzut ca un

trăsnet atât asupra populației din aceste provincii, cât și asupra autorităților militare

și civile, care nu se așteptau ca statul român să le abandoneze atât de ușor.

NICIODATĂ,dar NICIODATĂ nu va fi prea mult, suficient ajutorul acordat

de poporul român Basarabiei; să nu uităm că a fost ABANDONATĂ atunci când

poate avea cel mai mult nevoie de România.

Organizată în grabă și sub continua presiune a trupelor sovietice, care au

depășit în permanență liniile de demarcație stabilite, părăsirea provinciilor

românești s-a realizat în condiții extrem de grele. Marele Stat Major era informat că

trupele sovietice au încălcat termenii înțelegerii prin nerespectarea orarului de

ocupație, au deschis focul, au luat prizonieri, au dezarmat unități românești, au

capturat material de război și au sechestrat trenurile de evacuare.

Agresiunii sovietice li s-au adăugat și cele ale grupurilor radicale comuniste în

rândul cărora s-au regăsit numeroși cetățeni de origine evreiască, care, nu s-au sfiit

să salute cu bucurie anexarea Basarabiei la Uniunea Sovietică. Violențele au

escaladat și au produs îngrijorare la București.

,, Știrile sunt din ce în ce mai triste : dezertări ale soldaților basarabeni, excese

de orice fel ale populației minoritare, mai ales evreii care atacă și insultă pe ai noștri,

ofițeri batjocoriți, unități dezorganizate, etc.”, consemnează regele Carol al II -lea. La

3 iulie 1940, regele se arăta profund dezamăgit de faptul că ,, evreii și comuniștii s-

au purtat într-un mod oribil “.

Odată cu retragerea armatei, a început o precipitată retragere spre interiorul

țării a administrației, funcționarilor și a unei importante părți din populația civilă. Nu

mai puțin de 200 000 de oameni au fost obligați, într-un timp foarte scurt să ia calea

refugiului și să se pună la adăpost de violențele armatei sovietice. Răgazul scurt de

evacuare nu le-a permis oamenilor să ia mai mult decât strictul necesar.

Întreaga țară s-a implicat în ajutorarea celor evacuați. S-au organizat centre de

prim ajutor medical la punctele de trecere peste Prut și pe linia de demarcație. S-au

luat măsuri pentru transportarea bolnavilor cu ambulanțe, pentru primirea și cazarea

celor evacuați. Funcționarii erau repartizați cu încadrarea imediată în serviciile din

țară.

La finalul lunii iunie erau constituite comitete de asistență în toate județele de

tranzit ale populației evacuate. În gări și pe șosele erau instalate posturi fixe de

orientare și ajutor. În nordul Moldovei a fost furnizat combustibilul necesar pentru

alimentarea autovehiculelor, iar în nenumărate localități au fost organizate centre

sanitare.

Întreaga populație venită din teritoriile ocupate de U.R.S.S. a fost obligată să se

înregistreze în termen de 10 zile. Decizia în cauză prevedea împărțirea populației

evacuate în patru categorii în funcție de mijloacele de trai și determina modul de

acordare a ajutoarelor și plasarea refugiaților.

În mod deosebit, în Basarabia, sovieticii au acționat ca într-un teritoriu ocupat

în vreme de război, beneficiind și de ajutorul rețelelor comuniste. La 3 iulie 1940,

orele 14.00, noua graniță sovieto-română era închisă, momentul fiind sărbătorit în

marile garnizoane din Basarabia și Nordul Bucovinei ocupate, prin organizarea de

parade de triumf ale Armatei Roșii.

În urma notelor ultimative, Uniunea Sovietică a răpit pe nedrept de la

România un teritoriu de 50.762 km pătrați cu o populație de 3,9 milioane de

locuitori. Prin pierderea BASARABIEI, NORDULUI BUCOVINEI ȘI A ȚINUTULUI

HERȚA, DUPĂ NUMAI 22 DE ANI, ROMÂNIA MARE A ÎNCEPUT SA-ȘI PIARDĂ

CONTURUL ... IAR TRAGEDIA PRĂBUȘIRII ROMÂNIEI MARI SE AFLA DOAR LA

ÎNCEPUT…. SPERANȚĂ, ONOARE, UNIRE !

B I B L I O G R A F I E :

1. Ioan Scurtu, Theodora Sănescu-Stanciu, Georgiana Margareta Scurtu, ISTORIA

ROMÂNILOR ÎNTRE ANII 1918-1940: documente și materiale,Editura Universității din

București, 2001.

2. I. Scurtu, C. Hlihor, Anul 1940. Drama românilor dintre Prut și Nistru, Editura

Academiei de Înalte Studii Militare, București, 1992.

3. Ziarul UNIVERSUL, din 4 iulie 1940.

4. Ziarul TIMPUL, din 3 iulie 1940.

5. Ziarul CURENTUL, din 4 iulie 1940.