24 august 2019
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

ESTUL UCRAINEI ARDE-N FOC ŞI PARĂ

3 mai 2014 р. | Categorie: Noutăţi

„Nu e război civil, ci apărarea cetăţenilor de terorişti”

Vineri dimineaţă autorităţile de la Kyiv au trecut la faza activă a campaniei antiteroriste în Estul Ucrainei, începând cu eliberarea Slavianskului. Referitor la atacul antiterorist pe scară largă, preşedintele interimar O. Turcinov a declarat că nu e vorba de declanşarea unui război civil, ci de curăţirea teritoriului respectiv de terorişti şi de protejarea populaţiei civile. Tot el informează că în timpul operaţiilor militare au fost neutralizate toate filtrele de control ale separatiştilor din Slaviansk, aceştia suferind pierderi considerabile. Din partea forţelor ucrainene sunt doi morţi şi câţiva răniţi în rezultatul doborârii a două elicoptere militare în apropierea or. Slaviansk. Un pilot rănit este luat ostatic. Insurgenţilor li s-a propus să predea armele, asigurându-se amnistierea celor care n-au săvârşit crime grave. Ei, însă, formează scuturi umane din femei şi copii, impunându-le să-i ceară lui Putin ajutor. Apelul lor a fost auzit de militanţi ruşi din Crimeea, care au format deja batalioane de luptă gata să intervină în estul Ucrainei. Rusia a şi catalogat acţiunile antiteroriste ca represalii şi execuţie contra propriilor cetăţeni, la care reprezentantul american în Consiliul de securitate ONU a răspuns că Ucraina are dreptul să-şi apere cetăţenii şi integritatea ţării.

Zeci de morţi şi trei zile de doliu la Odessa

Ştiri controversate şi foarte alarmante parvin din Odessa, unde scenariile forţelor proruse din Doneţk şi Lugansk s-au declanşat cu o violenţă nemaipomenită soldându-se cu numeroase victime umane de ambele părţi ale manifestanţilor. Totul începuseră în mod paşnic, fanii echipelor de fotbal şi adepţii EuroMaidanului ieşind la o manifestare pentru integritatea Ucrainei. Degrabă au apărut grupuri de mascaţi înarmaţi cu bâte şi alte mijloace de luptă care i-au atacat violent. În rezultatul ciocnirilor, după cum s-a comunicat la început, au fost patru morţi şi zeci de răniţi. Dintr-o clădire ocupată de proruşi s-a deschis foc asupra oamenilor din stradă. Activiştii EuroMaidanului au răspuns cu un atac devastator asupra lagărului separatiştilor – orăşelul de corturi „Kulikovoe pole” (Câmpia Kulikov). Ceva mai târziu a fost incendiat Palatul Sindicatelor, unde s-au retras manifestanţii proruşi. Mulţi şi-au găsit moartea în timp ce se salvau de foc, sărind prin geamuri. Potrivit unor informaţii, în consecinţa incendiului au murit 37 de persoane. Primăria Odessei anunţă că în urma ciocnirilor violente au rămas 43 de morţi şi până la 200 de răniţi. Printre răniţii spitalizaţi se află şi 22 de miliţieni. În privinţa reacţiei forţelor de ordine, de asemenea, există informaţii contradictorii. Se spune că acestea n-au intervenit adecvat şi au acţionat în favoarea separatiştilor. N-a fost confirmată oficial nici informaţia că printre victimele din partea insurgenţilor majoritatea sunt cetăţeni ruşi şi din autoproclamata Transnistrie.

Maria TOACĂ