La 13 februarie 1896 a trecut la cele veșnice „Creangă al Bucovinei”. În Boian Bucovina, în curtea Bisericii Adormirea Maicii Domnului, la altarul căreia a slujit în anii 1857-1859, preotului și scriitorului Iraclie Porumbescu i-a fost adus un prinos de recunoștință prin înălțarea unui bust

13 februarie 2025 р. | Categorie: Cultură

La 13 februarie 1896 a trecut la cele veșnice  „Creangă al Bucovinei”. În Boian Bucovina, în curtea Bisericii Adormirea Maicii Domnului, la altarul căreia a slujit în anii 1857-1859, preotului și scriitorului Iraclie Porumbescu i-a fost adus un prinos de recunoștință prin înălțarea unui bust

În Boian Bucovina, în curtea Bisericii Adormirea Maicii Domnului, ce-l are ca ctitor pe vornicul Ion Neculce, la altarul căreia a slujit în anii 1857-1859. preotului și scriitorului Iraclie Porumbescu, un  mare patriot și apărător al credinţei ortodoxe, luptător neînfricat pentru  cauza naţională a românilor din Bucovina anexată de  Imperiul habsburgic, i-a fost adus un prinos de recunoștință prin înălțarea unui bust, grație  gospodarului și patriotului Vasile Botă, îndeplinind astfel  dorinţa și ideea de a-l readuce în curtea sfântului locaș de închinare pe cel care i-a păstorit în momente de mare cumpănă pentru sfânta ctitorie şi credinţa ortodoxă, inspirată de un  alt mare patriot al Boianului și al Bucovinei, regretatul profesor Vasile Bizovi. Anume lui îi aparține ideea înălțării bustului tatălui ilustrului compozitor Ciprian Porumbescu – autorul nemuritoarei Balade. Bustul dezvelit la Boian este prima statuie dedicată lui Iraclie Porumbescu din întregul spațiu românesc. Lucrarea este creația tânărului sculptor Cristian Bota din Boian.

Iraclie Porumbescu, născut Golembiovski, a fost un preot ortodox și scriitor român din Bucovina. A slujit ca paroh în satele bucovinene Șipotele Sucevei (1850-1857 și 1859-1865), Boian (1857-1859), Stupca (1865-1884) și Frătăuții Noi (1884-1896). S-a remarcat ca unul dintre clericii patrioți ai Bucovinei. De asemenea, a fost și un talentat scriitor, fiind numit de unii „Creangă al Bucovinei”.

Scriitorul și preotul Iraclie Porumbescu s-a născut la 9 martie 1823, la Sucevița, într-o familie de țărani români. Născut la Stupca, tatăl său, Atanasie, era pălimar la biserică, iar din 1840 a devenit vornic – un fel de primar – al Suceviței, pe mama sa a chemat-o Varvara și era din satul Marginea, în 1829, părinții l-au încredințat spre educație starețului Ghenadie Platenchi, de la Mănăstirea Putna. Acesta îl și botezase, pe când era călugăr la Mănăstirea Sucevița. La Putna,  între altele, a învățat cântarea psaltică. A urmat apoi școala primară la Suceava și apoi Gimnaziul la Cernăuți, unde l-a avut ca profesor de limba română Aron Pumnul, care i-a fost al doilea mare dascăl, și care a continuat formarea lui pe direcțiile începute de starețul Ghenadie Platenchi.A terminat liceul la Liov, ur mând acolo doi ani de filozofie, pe care îi va continua la Cernăuți.

Putem spune că aici, la Cernăuți, Părintele Iraclie și-a definitivat perioada de formare, ca preot ortodox, cu o credință statornică și vie, și literat patriot. Astfel, între 1847 și 1850, studiază la Institutul Teologic din Cernăuți. În această perioadă, compune poezii patriotice, pe care le-a publică în ziarul „Zimbrul”, sub numele Porumbescu. A fost secretar de redacție la ziarului cernăuțean „Bucovina”, tipărit între anii 1848–1850 de familia Hurmuzachi, în casa cărora tânărul Iraclie l-a cunoscut și pe poetul Vasile Alecsandri, care l-a îndemnat să culeagă folclor din satele bucovinene. 

Din momentul studenției la teologie, erau evidente cultura și dragostea lui față de neam, răsărite din pământul roditor al credinței. Era pregătit să devină păstor de suflete și un mărturisitor al neamului românesc.

Pe 20 august 1850, s-a căsătorit cu poloneza Emilia Clodnițchi, fiica pădurarului din Voievodeasa, care a trecut la ortodoxie. Cununia a avut loc în Biserica Înălțarea Sfintei Cruci din Volovăț, ctitorie a Sfântului Ștefan cel Mare. Au avut nouă copii, dintre care șase au murit la vârste fragede. Ciprian a fost al doilea născut al familiei.

A fost hirotonit preot și a slujit Șipotele Sucevei (în raionul Vinița de astăzi), începând cu 1850. Aici pe 14 octombrie 1853  s-a născut Ciprian Porumbescu, cel de-al doilea copil, din cei nouă, al lui Iraclie și al Emiliei Porumbescu.

În 1856 a fost de față la deschiderea mormintelor domnești din Mănăstirea Putna. A publicat o relatare deosebit de emoționată, care arată iubirea sa pentru Sfântul Ștefan și pentru poporul român. 

În martie 1857, din cauza greco-catolicilor care erau pe punctul de a catoliciza satul Boian (astăzi în Ucraina), preotul Iraclie a fost trimis ca paroh al Bisericii Adormirea Maicii Domnului, ce-l are ca ctitor pe vornicul Ion Neculce, la altarul căreia a slujit din 1857 până în 1959. 

Dragostea sa sinceră pentru ortodoxie, râvna pentru slujirea lui Dumnezeu și a semenilorși înțelepciunea sa au făcut ca, în câțiva ani, pacea și liniștea să se așeze iar în localitate.

Părintele Iraclie a slujit apoi la Stupca.

Calitățile sale de păstor milostiv și iubitor al săracilor s-au arătat într-un moment deosebit de greu. Astfel, în 1866, a fost o foamete cumplită, iar mulți oameni au rămas în  viață  datorită grijii lui.

De atunci datează și un episod important pentru Ciprian Porumbescu. Un țigan lăutar bătrân a venit la Părintele Iraclie cerându-i mâncare. În schimbul acesteia, bătrânul i-a dat o vioară veche, la care nu se mai putea cânta. Părintele Iraclie a trimis mai târziu vioara înnegrită și stricată la un lutier din Liov, care i-a oferit 100 de florini pe ea – o sumă considerabilă. Părintele însă, impresionat de amintirea acelui țigan bătrân, a refuzat să o vândă. S-a dovedit mai târziu că acea vioară avea o vechime de peste 200 de ani și la ea a cântat Ciprian Porumbescu.

După moartea prematură a fiului Ciprian, în 1883, la doar 30 de ani, Părintele Iraclie s-a mutat ca paroh la Biserica de lemn din Frătăuții Noi, unde a slujit între anii 1884–1896. Aici a fost, în același timp, și învățător. Pentru a-i sprijini pe locuitorii satului, a organizat cursuri de îndeletniciri casnice – de împletituri din nuiele, papură, paie și pănuși și de apicultură –, aducând instructori de la Brașov și procurând uneltele de lucru. A rămas în memoria oamenilor de acolo pentru energia sa rară și pentru glasul „ca o limbă de clopot”: cântarea sa sonoră și vocea sa puternică se auzeau din drum când făcea slujbă în biserică”.

Părintele Iraclie Porumbescu a trecut la cele veșnice pe 13 februarie 1896, la vârsta de 73 de ani, și a fost înmormântat în cimitirul de lângă bisericuța de lemn din sat. În 1971, când s-a inaugurat complexul muzeal de la Stupca, rămășițele sale pământești au fost reînhumate alături de cele ale fiului Ciprian Porumbescu, și ale soției Emilia, la Stupca.

Ca preot, Părintele Iraclie a fost un slujitor desăvârșit, un dascăl și un stâlp al comunității.

Ca literat, el a fost primul poet și prozator modern al Bucovinei. Unele dintre poemele sale au intrat în folclor. După apariția cărții „Scrierile lui Iraclie Porumbescu adunate și însoțite de o schiță biografică” (apărută postum, în anul 1898), el a fost numit „un Creangă al Bucovinei”.

Felicia Nichita-Toma, Zorile Bucovinei, Cernăuți