28 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

SUNTEM NĂSCUŢI PENTRU RĂZBOI?

9 mai 2014 р. | Categorie: Noutăţi

„NU VREM RĂZBOI!”, aceste cuvinte răsună astăzi, ca un postulat, pretutindeni şi din gura fiecărui om – în Ucraina şi în lumea întreagă, dintr-un capăt în alt capăt al pământului. De fapt, în ultimele decenii, nu ne-am prea gândit serios şi cu înfrigurare la sensul lor, căci era undeva departe de noi războiul cel adevărat, în care oamenii se omoară cu sânge rece unii pe alţii, recurgând la cel mai sălbatec mod de a rezolva unele probleme de viaţă, la drept vorbind, în folosul potentaţilor lumii. Ne aminteam sau ne aminteau veteranii celui de-al doilea război mondial, în ziua de 9 mai, că a fost o mare bătălie şi ecoul ei mai este viu. Însă, era vorba doar de emoţii evocatoare, atenuate de aroma lalelelor şi ciorchinelor de liliac, de lumina flăcărilor aprinse la memorialele celor căzuţi pe front. Cu trecerea timpului, cele două conflagraţii mondiale ne reveneau din îndepărtaţii ani ca o poveste de groază, despre moarte şi tragedii umane, dar care nicidecum nu pot să afecteze fericirea noastră.

Ne temeam de mânia naturii şi de supărarea Pământului (să nu ne cutremure, să nu ne înece apele, să nu ne îngroape zăpezile), ne speriam de secetă, de grindină, de îngheţuri în luna mai, de furtuni devastatoare… Ne nelinişteam că se scumpeşte gazul, pâinea, benzina… Ne revoltam că medicii nu se uită la noi până nu le acordăm mici şi tot mai mari atenţii, că instituţiile de stat s-au transformat într-un aşa-numit racket (fenomen răspândit în Ucraina pe la începutul anilor 90), că dolarul şi euro se înalţă în ritm nebun deasupra grivnei… Şi dintr-odată, toate au devenit atât de neimportante, încât ne mirăm că până mai ieri ne deranjau asemenea fleacuri.

Acum ne rugăm pentru pace şi aşteptăm cu înfiorare ştirile din sud-estul ţării. De câteva luni sperăm ca situaţia să se limpezească, spiritele să se potolească, însă din ce în ce e mai rău, cu fiecare zi, cu fiecare oră situaţia devine extrem de gravă. Manifestările de protest ce păreau la început simple tulburări au luat amploarea unui incendiu de nestins, gluma se îngroaşă căpătând proporţiile unei catastrofe naţionale. Războiul este cea mai crâncenă dintre prostiile omeneşti, spunea cineva înţelept, nu mai contează cine. Slaviansk, Kramatorsk, Artiomovsk – sunt doar câteva din focarele de război, nişte localităţi de care până nu demult nu aveam idee, iar acum ne-au intrat ca un duh rău în viaţă, furându-ne liniştea pentru multă vreme.

Din acel Est, ne era cunoscut mai mult Donbasul, ca un ţinut de groază pentru românii noştri, din perioada când au fost „eliberaţi” de neamul lui Putin. În primii ani de putere sovietică, Donbasul era sperietoarea cea mai straşnică a tinerilor români din teritoriul ocupat, ei fiind trimişi cu forţa la muncă silnică în minele de acolo.

Astăzi auzim cum şi lumea răzvrătită din Donbas spune că nu vrea război, chiar bărbaţii cu cagule pe faţă, înarmaţi până-n dinţi, strigă: „Noi nu vrem război, noi ne apărăm familiile şi copiii!”. De cine se apără ei, de ce şi pentru cine ucid sau riscă să fie ucişi? În copilărie, dar şi mai târziu, am cunoscut bătrâni care au trecut prin două conflagraţii mondiale. Îmi povestea o evreică de vârstă venerabilă, doamna Roza, că, prin 1915, la trecerea devastatoare a muscalilor prin Cernăuţi, credincioşii de religie mozaică puneau în geamuri icoane ortodoxe şi aprindeau lumânări. Astfel, se protejau de pogromuri, îşi fereau casele de incendiere. Or, soldaţii din armata rusă nu-i agresau pe cei de-o religie cu ei. Acum nici o credinţă nu-i salvează pe cei din zonele ocupate de proruşi, doar portretele lui Putin poate le-ar ajuta, dacă le-ar pune în geamuri.

„Nu vrem război”, afirmă şi Putin, şi Obama, şi tot Occidentul. Dar războiul e deja la uşile noastre. La 2 mai de pe străzile din Odessa au fost culeşi zeci de morţi şi sute de răniţi, medicii recunoscând că, încă din anii celui de-al doilea război mondial, în spitalele din Odessa nu s-a mai văzut aşa ceva. Intensificarea violenţelor din estul Ucrainei impune imposibilitatea evitării unui război civil, guvernul asigurând cetăţenii că se află în război cu teroriştii şi separatiştii înarmaţi, susţinuţi de Moscova, dar nu luptă cu protestatarii paşnici, care împărtăşesc alte concepţii politice. Liderii separatişti din Lugansk au anunţat mobilizarea totală, avertizând conducerea de la Kyiv că formează batalioane ale armatei populare din sud-est, pregătite de confruntarea cu detaşamentele gărzii naţionale şi gata să pornească contra capitalei. Şi aceştia tot susţin că nu sunt instigatori ai unui război, ci impuşi să se apere.

Se pare că în aceste zile atât războiul nedorit de nimeni, cât şi pacea râvnită de toţi e în fiecare om. Dumnezeu nu ne-a dat viaţă pentru a ne ucide unii pe alţii şi mamele nu ne aduc la lumina zilei cu automatele în mână. Acea populaţie paşnică, civilă, din zonele de conflict, care formează scutul viu al oamenilor înarmaţi, ar putea instaura pacea dacă s-ar retrage măcar pentru câteva zile între pereţii caselor, la locurile de muncă etc. La fel şi patrioţii paşnici ai ţării ar grăbi stingerea focului, dacă s-ar abţine de la manifestări proeuropene, lăsând forţele de ordine să facă, în sfârşit, ordine în ţară, să oprească moartea şi suferinţa tuturor.

Această dată de 9 mai, chiar dacă noi, românii, nu prea avem prilej fericit de sărbătoare, totuşi, e un moment de bucurie. Or, fie pacea cât de rea, oricum e mai bună decât un război interminabil. Să ne uităm în înalturile divine şi să ne întrebăm dacă nu se îngrozeşte cerul de cele ce se petrec pe pământ. Vom vedea că şi natura din jur parcă ne-ar şopti, ne-ar striga: „Opriţi-vă, oameni ai lui Dumnezeu! Ajunge să vărsaţi sânge, treziţi-vă!”.

Maria TOACĂ