24 mai 2019
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Astăzi UCRAINA îşi alege PREŞEDINTELE, iar CERNĂUŢIUL - primarul

25 mai 2014 р. | Categorie: Noutăţi

Premierul ucrainean Arseni Iațeniuk, într-un apel, adresat populaţiei,  i-a îndemnat pe toţi alegătorii din  vestul, estul, nordul şi sudul Ucrainei să se prezinte la urnele de vot  pentru „a apăra ţara', pentru a pune  capăt separatismului ce a divizat Ucraina,  celor șase luni de criză politică, care a aruncat țara în braţele  unui război terorist, de o cruzime nemaiîntâlnită, escaladare ce  a declanșat cel mai grav conflict politic între Ucraina şi Rusia, şi diplomatic –  între Rusia și Occident –  de la sfârșitul războiului rece.  Pentru asigurarea la nivel a alegerilor prezidențiale, la care sunt invitaţi  să voteze aproximativ 36 milioane de ucraineni, autoritățile au mobilizat aproximativ 55.000 de lucrători ai organelor interne și 20.000 de voluntari.

Până la ora 15.00 la urnele de vot s-au prezentat deja 38,53 de alegători. După cum anunţă Comisia Electorală Centrală, cea mai mare prezenţă a fost anunţată în regiunile Lviv (51,15% de alegători), Volyn (46,71%), Rivne (46,1%), Kyiv (42,795) etc.

Preşedintele Vladimir Putin a asigurat comunitatea mondială că va recunoaşte rezultatele scrutinului, însă cuvintele sale au fost întâmpinate cu scepticism de către Europa şi SUA, care așteaptă un pas mai real din partea Kremlinului.

 Conform sondajelor de ultimă oră, favoriţi ai scrutinului până ce rămân  miliardarul prooccidental Petro Poroșenko, numit „Regele ciocolatei”, care s-a pronunţat pentru normalizarea relațiilor economice cu Rusia, a promis să conducă Ucraina la fel de bine precum extrem de prosperul său Concern Roshen” de ciocolată, considerată, pe bună dreptate, printre cea mai de calitate ciocolată din lume, şi Iulia Tymoşenko, liderul partidului „Batkyvşcyna”, care pledează pentru aderarea la NATO pentru a proteja Ucraina de „războiul nedeclarat” al Rusiei. E puţin probabil că vom avea învingător în primul tur, posibil că vom afla numele noului preşedinte al Ucrainei după cel de-al doilea tur ce se va desfăşura la 15 iunie curent.

**

În Cernăuţi scrutinul se desfăşoară conform normelor legislative, fără careva încălcări esenţiale, cu excepţia că studenţilor Universităţii Cernăuţene li s-a propus 100-200 de grivne pentru a-l susţine pe un candidat la postul de primar,  după cum a declarat Nazar Tymoşciuk, reprezentant al reţelei obşteşti „Opora”. Tot el a informat că în orăşelul studenţesc au fost deja delegaţi observatori.

Statul separatist  „NOVOROSIA”

Sâmbătă, la 24 mai, liderii autoproclamatei „Republici Populare Doneţk” şi autoproclamatei „Republici Populare  Lugansk” au semnat un document privind reunirea lor în statul „Novorosia”, scopul principal al căruia e unirea cu Rusia. În timpul lucrărilor congresului regiunilor estice ce s-a desfăşurat, ieri, în hotelul „Şahtar-Plaza” din Doneţk, iniţiator al căruia a fost deputatul poporului, separatistul Oleg Ţariov, s-a hotărât ca în componenţa statului „Novorosia”, după cum a declarat autoproclamatul guvernator Pavlo Gubarev, să fie reunite  8 regiuni estice ale Ucrainei. Aici apare şi o întrebare firească: „De ce acest deputat separatist până în prezent n-a fost arestat, dar continuă să tulbure apele şi să primească pentru aceasta salariu din impozitele ucrainenilor?”.

Scrutinul amenințat în estul Ucrainei

Separatiştii proruşi din estul Ucrainei, înarmaţi până în gât, încearcă să împiedice alegerilor preşedinţiale. Timp de  o perioadă  de câteva luni de tensionări şi confruntări  între insurgenţi şi forţele armate ucrainene, pe „frontul de est” al ţării s-a instalat o linişte aparentă. După aproape trei zile de lupte sângeroase în regiunea Doneţk, soldate cu cel puțin 25 de morți, dintre care 17 militari ucraineni, împuşcaţi cu violenţă, trupele militare guvernamentale,  suferind joia precedentă pierderile cele mai grave de la începutul operațiunii antiteroriste, lansate  la 13 aprilie curent, la Slaviansk, bastion al teroriştilor proruși,  sâmbătă dimineață, în ajunul scrutinului, au fost atacaţi pe neaşteptate de către extremişti şi omorâţi cu cruzime alţi 8 militari ucraineni.

După cum a informat şeful Departamentului Securităţii Obşteşti al MAI al Ucrainei, V. Gryneak, aproximativ 17 mii de miliţieni din regiunile Doneţk şi Lugansk au încălcat jurământul, au trădat poporul ucrainean, trecând de partea teroriştilor proruşi, şi vor fi traşi la răspundere penală.

Confruntările din estul Ucrainei, după cum şi se prevedea, au început din nou duminică dimineaţă, în timpul scrutinului prezidenţial, într-un atac terorist cu obuze al separatiştilor, în oraşul Slaviansk a fost ucis un fotoreporter italian, observator din partea OSCE, şi translatorul său.

Însă, în pofida faptului că extremiştii proruşi încearcă să împiedice alegerilor preşedinţiale, în regiunea Doneţk funcţionează 8 circumscripţii electorale din cele 22, iar în regiunea Lugansk – 2 din cele 12.

Felicia NICHITA-TOMA