21 august 2019
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

NOU ALESUL PREŞEDINTE AL UCRAINEI E PUTRED DE BOGAT ŞI VORBEŞTE ROMÂNA

29 mai 2014 р. | Categorie: Noutăţi

Potrivit rezultatelor oficiale, Petro Poroşenko a obţinut 54,7 % din voturile exprimate. Campania preelectorală pentru alegerile preşedinţiale ale celui mai tânăr preşedinte (are 48 de ani) din istoria Ucrainei, care şi la circumscripţiile electorale de peste hotare a  obţinut  62% din voturi, l-a costat pe miliardarul Petro Poroşenko, noul preşedinte al Ucrainei, peste 90 de milioane de grivne, a informat luni, în timpul unui briefing, Vitali Kovalciuk, şeful centrului lui electoral, informează “Pravda Ukrainî”. Noul Preşedinte al Ucrainei e putred de bogat, are patru copii, cunoaşte mai multe limbi şi vorbeşte româna. Conform revistei „Forbes”, averea lui a fost estimată, în martie curent, la peste 1,3 miliarde de dolari, deci, ocupă locul al 7-lea printre cei mai bogaţi ucraineni.

Petro Poroşenko s-a născut la 26 septembrie 1965, în or. Bolgrad din Sudul Basarabiei. În 1940 acest pământ ce a aparţinut României, a fost cedat, precum nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, fostului Imperiu sovietic. După absolvirea Facultăţii de Relaţii Internaţionale a Universităţii Naţionale „T. Şevcenko”din Kiev Petro Poroşenko şi-a deschis apoi  o firmă care vindea boabe de cacao. Afacerile au prosperat, iar după destrămarea uniunii sovietice a reuşit să cumpere fabrici de ciocolată de stat, unindu-le în holding-ul „Roshen”, cunoscut în întreaga lume. Supranumit „Regele ciocolatei”, Poroşenko şi-a extins reţeaua concernului „Roshen” în Rusia, unde are cele mai multe fabrici de ciocolată, Germania, Polonia etc. Miliardarului îi aparţine Canalul TV5. Anul precedent, averea lui constituia  1,6 miliarde de dolari, însă, în consecinţa crizei politice şi economice, bogăţiile lui au fost estimate, în martie curent,  de revista „Forbes”, la peste 1,3 miliarde de dolari.

Petro Poroşenko a cunoscut-o pe viitoarea-i soţie, Marina Perevedenţeva, fiica locţiitorului ministrului ocrotirii sănătăţii USSR, încă în timpul studiilor la Universitatea Kyiveană. Prima Lady a Ucrainei are 52 de ani, e cu trei ani mai în vârstă decât soţul şi peste 30 de ani trăieşte în umbra lui. Candidat în ştiinţe medicale, medic-cardiolog, prima Doamnă a Ucrainei a abandonat cariera profesională, dedicându-se familiei şi celor 4 copii – Oleksii (29 de ani), Evhenia şi  Oleksandra (14 ani), Myhailo (13 ani). Familia „Regelui ciocolatei” locuieşte în imensa sa moşie de pe malul râuleţului Kozink din satul Kozin de lângă Kyiv. Ex-preşedintele V. Iuşcenko şi cântăreaţa Oksana Bylozyr sunt naşii de botez ai fiicelor gemene.

Deputat al poporului de legislatura a VII,  fondator şi preşedinte de onoare al concernului „Укрпроминвест”, ales al poporului  în anii 1998-2005, 2006-2007, secretar al Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare al Ucrainei din februarie până în septembrie 2005, preşedintele Consiliului Băncii Naţionale a Ucrainei din 2007 până în 2012, ministru al afacerilor interne din 2009 până în 2010, ministru al dezvoltării economice şi comerţului din martie până în noiembrie 2012, la 25 mai curent, Petro Poroşenko a fost ales Preşedinte al Ucrainei.

Noul Preşedinte al Ucrainei, Petro Poroşenko, în cadrul unei conferinţe de presă, convocate lunea precedentă la sediul său electoral, şi-a detaliat planul de activitate, primele măsuri pe care le va întreprinde în calitate de șef al statului: se va deplasa în  Donbas, unde extremiştii proruşi au dezlănţuit un adevărat război terorist, „va reinstala pacea în Ucraina” și va convoca, până la finele anului curent, alegeri parlamentare anticipate.

Pe cel de-al cincilea președinte al Ucrainei independente îl aşteaptă o muncă titanică: urmează să  pună stavilă războiului separatist şi terorist din estul ţării, ca Ucraina să devină din nou o ţară unitară,  să  negocieze, totodată, cu Rusia  privind  datoria la gaze,  să restabilească economia Ucrainei, să aplice reforme economice nepopulare, impuse de Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială și Uniunea Europeană, în schimbul unui ajutor de 27 miliarde de dolari ce urmează să fie acordat, şi, după cum a promis, să reîntoarcă Ucrainei Crimeea. „Ucraina va reîntoarce Crimeea nu prin forţă, ci prin raţiune”, a declarat Poroşenko

Alegerile preşedinţiale din acest an s-au desfășurat după șase luni de criză politică fără precedent, marcată de o sângeroasă represiune a mișcării proeuropene de contestare de pe Maidan, acapararea de către Federaţia Rusă a Crimeii, sub focurile teroriştilor proruşi, în Doneţk şi Lugansk, care au stăruit, cu orice preţ, să împiedice desfăşurării scrutinului, ca alegerile  să nu aibă loc. Dar, în zadar. Populaţia ţării, sătulă până peste cap de teroarea şi dezmăţul din ţară, s-a prezentat la urnele de vot.

Victoria în primul tur a noului preşedinte, după cum afirmă sociologii,  se explică şi prin faptul că ucrainenii au dorit ca preşedintele să intre mai repede în funcţie pentru a pune capăt dezastrului, violenţei din estul şi sudul ţării, pentru a accelera cursul european al Ucrainei şi pentru a reanima economia ţării. Fiind putred de bogat, cetăţenii speră că preşedintele are de toate ce-i pofteşte sufletul şi va avea grijă şi de ei, nu va proceda ca Ianukovyci, care a furat cu nemiluita, jefuind poporul la drumul mare, apoi a spălat putina cu tot cu aur, bani şi alte bogăţii.

Diana TOMA