04 august 2020
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

EXCELENŢA SA, ELEONORA MOLDOVAN, S-A ÎNTÂLNIT CU CONDUCEREA UNIVERSITĂŢII NAŢIONALE DIN UJGOROD

5 iunie 2014 р. | Categorie: Noutăţi

Dna Eleonora Moldovan, Consulul General al României la Cernăuţi, a avut o întrevedere cu rectorul Universităţii Naţionale din Ujgorod, Volodymyr Smolanka, cu prorectorul Myroslava Lendel, cu directorul Institutului de filologie străină, Myhailo Roşko, cu şeful secţiei relaţiilor externe, Oksana Svejenţeva, în cadrul căreia a discutat despre colaborarea dintre instituţiile de învăţământ şi cele culturale din România cu Universitatea din Ujgorod.

Exprimându-şi bucuria că universitatea e deschisă pentru colaborare, Excelenţa Sa s-a referit la înțelegerea şi susţinerea pe care o are Ucraina, „vechiul şi seriosul partener” din partea României, constatând cu regret că în prezent e o perioadă dificilă pentru întreaga ţară, însă, e ferm convinsă că aceasta va da posibilitatea minţilor iluminate, celor mai activi tineri să se unească, contribuind la înaintarea ţării spre democraţie, spre valorile europene.

Întâlnirea s-a dovedit a fi fructuoasă, studenţilor români li s-a deschis perspectiva de a-şi face stagiul şi a se odihni în patria lor istorică, România.  Astfel, în iulie curent, toţi studenţii şi lectorii Secţiei de română vor avea posibilitate să-şi întremeze gratis sănătatea în tabere de odihnă din Ţară. Iar tinerii studioşi care au participat la respectiva întâlnire au primit în dar un set de cărţi.

Printre altele, planurile colaborării bilaterale ţin de schimbul de studenţi şi lectori, odihna în comun şi activitatea ştiinţifică, extinderea informaţiei în instituţiile învăţământului superior din România privind  fondurile de arhivă de cărţi unice ale Bibliotecii Universităţii Naţionale din Ujgorod, sărbătorirea „Anului Şevcenko”, traducerile literare etc.

 Luându-şi rămas bun de la studenţi, lectori şi de la conducerea Universităţii, dna Eleonora Moldovan a specificat: „Aici, la Universitate, domneşte spiritul democratic, al libertăţii creaţiei ştiinţifice. Vă asigur că Ţara noastră se mândreşte cu românii din Transcarpatia, căci aţi reuşit să păstraţi aici spiritul şi tradiţiile poporului nostru”, îndemnându-i pe studenţi să folosească toate posibilităţile ce se deschid în faţa lor, să fie cetăţeni conştienţi ai Ucrainei şi urmaşi demni de predecesori.

Diana TOMA