22 octombrie 2021
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

ÎN MEMORIA CELOR CE AU FĂCUT SĂ DĂINUIE CREDINŢA, LIMBA ŞI NEAMUL

12 iunie 2014 р. | Categorie: Noutăţi

 SĂ  TRĂIM  ŞI  SĂ-I  POMENIM

Nu ştiu dacă există un alt loc în dulcea Bucovină a lui Eminescu, unde durerea e atât de strigătoare,  iar lacrima trecutului picură încă cu sângele  martirilor neamului, sacrificaţi pentru Credinţă şi Libertate, pentru ŢARĂ. Satul Mahala din raionul Noua Suliţă, rămâne un adevărat panteon al eroilor români, aici, prin osârdia conducerii primăriei, oamenilor de bună credinţă, fiind înălţate mai multe monumente  comemorative în memoria celor masacraţi în februarie 1941 la Lunca, celor deportaţi şi exterminaţi în lagărele morţii şi în închisori – pe Aleea Eroilor din cimitirul localităţii, lângă biserica din centrul satului, la Buda-Mahala, monumentul Aniţei Nandriş-Cudla, devenit simbol al tuturor martirilor represiunilor staliniste.

Or, satul Mahala a avut o soartă tragică –  e unica localitate din ţinut, unde doar într-o singură noapte, cea de 12 spre 13 iunie 1941, au fost deportate 602 de persoane, dintre care 26 de nou-născuţi până la un anişor, 98 de copilaşi  de la 1 anişor până la 7 ani,  210 copii, cu vârste cuprinse între 7 şi 15 ani. La foarte puţini dintre ei le-a zâmbit norocul să-şi revadă  glia străbună, casa părintească şi pe cei dragi. La fel precum şi Domnica, soţia lui Florea Maslovschi, soţul căreia şi-a găsit sfârşitul în apele clocotinde de sânge  ale Prutului, fiind  împuşcat de grănicerii sovietici la Lunca. Consideraţi „duşmani ai poporului”, a fost ridicată într-o noapte şi deportată în Siberia împreună cu cei cinci copii. Cel mai mic avea trei luni şi a murit în trenul ce-i ducea în neagră străinătate. Soldaţii ruşi, care-i păzeau, i l-au smuls de la sân şi l-au aruncat din mersul trenului pe geam afară. Nu le-a pus nimeni la dispoziţie acolo, pe pământurile sălbatice şi pustii, vile de lux, precum în prezent unor vlăjgani tineri şi în puteri, actuali refugiaţi din estul Ucrainei, care ar putea lua arma în mâini pentru a-şi apăra cu demnitate glia, ci i-au închis  cu zecile într-o baracă geroasă, fără pat şi aşternut, impunându-i, flămânzi şi goi, la munci silnice. N-au rezistat calvarului 3 dintre fraţii mai mici, murind de foame şi ger, supravieţuind suferinţelor cristice doar Vasile şi Dumitru. Peste câteva luni,  au îngropat-o, sub zăpadă şi gheţari, şi pe buna lor măicuţă, sleită de puteri din cauza muncilor grele şi foametei.

Doar peste 35 de ani şi-a revăzut soţia şi copiii, fratele lui Florea, Toader  Maslovschi, care, fiind rănit în 1940, la Cotul Donului, s-a retras cu armata română în Ţară, unde s-a tratat, apoi, aflând de persecuţiile românilor bucovineni, i-a fost frică să se întoarcă la baştină. Dar, totuşi, a plecat la cele veşnice cu dorul împlinit. Candela memoriei scumpului şi suferindului lor părinte o păstrează aprinsă fiul Sain, fiica Victoria Bujeniţa şi nora Maria, care au venit şi în acest an la Troiţa din Buda-Mahala pentru a aprinde o lumânare în veşnicia celor ce s-au sacrificat pentru Neam, după năvălirea cu tăvălucul a ruşilor bolşevici pe plaiurile noastre mioritice.

ÎN  GENUNCHI  SE  STĂ  DOAR  ÎN FAŢA  LUI  DUMNEZEU

Printre cei care îi ţin în neuitare pe Eroii Martiri, care le veghează amintirea, alături de îndureratele rude,  se află permanent şi primarul Elena Nandriş, graţie căreia a şi fost organizat, marţea precedentă, parastasul de pomenire al Eroilor Neamului ce s-au întors acasă doar prin numele de familie, dăltuite în piatra memoriei şi înscrise cu sânge pe crucea simbolică din această parte a localităţii ce le înveşniceşte neuitarea.

„O mică rugăciune pentru jertfa cea mare pe Altarul Neamului tuturor Eroilor căzuţi în numele Patriei-mamă”, după cum a mărturisit, a înălţat la ceruri părintele Ioan Bivolaru, parohul bisericii din Colincăuţi, pentru acei „care au făcut să dăinuie CREDINŢA, LIMBA ŞI NEAMUL, osemintele cărora zac în morminte comune, în locuri neumblate, fiind pedepsiţi pe nedrept, fiindcă au avut o singură dorinţă – să trăiască pe pământul lor românesc, care au fost omorâţi la Lunca, Fântâna Albă, în închisori şi lagăre staliniste, care şi-au găsit linişte în pământ străin, neprohodiţi, fără cruce şi lumânare la căpătâi, distruşi fizic şi moral de vrăjmaşii care au dorit să ne îngenuncheze. Dar să nu uităm că în genunchi se stă doar în faţa lui Dumnezeu. Ei nu mai au nevoie de iertare, căci demult sălăşluiesc în Grădina Raiului. Eroii, prin sacrificiul adus la Altarul Neamului, şi-au ispăşit  demult toate păcatele”. De iertare avem nevoie noi pentru uitare şi indiferenţă.

Lacrimile neuitării au picurat la Panteonul Eroilor din s. Mahala şi prin cântările divine ale coriştilor, susţinuţi de preoteasa Livia şi prin vocile îngereşti ale tinerelor Elena Petriuc, Maria Hostiuc,  Irina Ivaneţ, şi prin elogierile profesoarei de istorie Ana Hostiuc, care îşi instruieşte elevii în spiritul patriotismului, iubirii de Neam, glorificării eroilor.

Graţie generoasei doamne, Excelenţei Sale Eleonora Moldovan, Consulul General al României la Cernăuţi, care e INIMA Patriei noastre istorice aici, în nordul Bucovinei, ce bate cu aceeaşi dragoste şi afecţiune  pentru toţi românii înstrăinaţi din acest colţ împătimit de Ţară, am reuşit şi noi să ne deplasăm în acea dimineaţă la Mahala pentru a ne apleca sufletele în rugăciuni, alături de durerea conaţionalilor noştri.

„Cei care nu-şi cunosc trecutul riscă să-l repete. Datoria noastră, şi a tinerei generaţii,  e să trăim şi să-i pomenim, ca să nu dea Domnul să le repetăm soarta”, a conştientizat primarul satului Mahala, dna Elena Nandriş, cea care veghează cu sacralitate memoria consătenilor martirizaţi.

Cu pioşenie a evocat gloria Eroilor, care au sfârşit viaţa în suferinţe grele, pe crucea Golgotei  Neamului Românesc, pe care ne-a fost sorocit, de un destin amar, s-o suportăm de-a lungul timpurilor, diplomatul român, consulul Edmond Neagoe, care a avut un cuvânt de preţuire şi elogiere şi din partea Excelenţei Sale, dnei Eleonora Moldovan, şi din partea întreg corpului diplomatic al Consulatului General al României din inima Bucovinei: „Să nu uităm, mai ales, generaţia tânără, jertfa martirilor neamului, care au murit  pentru Libertate, Dreptate şi Credinţă. Şi datoria noastră astăzi e să le facem dreptate,  pentru a nu fi uitaţi. Însăşi existenţa acestui monument simbolic de la Buda-Mahala  e dovadă că eroii, care au sfârşit în suferinţă, trăiesc în amintirea şi sufletele consătenilor care le cinstesc memoria, le preţuiesc jertfa”.

AU  AVUT  O  SINGURĂ  DORINŢĂ – SĂ  TRĂIASCĂ  PE  PĂMÂNTUL  LOR  ROMÂNESC

La amintirea rudelor deportate şi pierdute în iadul stalinist, eroilor crucificaţi, nu-şi poate stăpâni lacrimile ce-i umple  cu amar izvorul durerilor, nici patriotul român, gospodarul de frunte al localităţii, Sain Mândrescu,  cel care, împreună cu soţia-i Mărioara, a pus cea mai darnică mână de ajutor la înveşnicirea martirilor, prin înălţarea respectivului semn comemorativ. Cu ochii scăldaţi în lacrimi şi inima plângând de durere, a evocat drumul spinos al consătenilor săi – Constantin Isac, care a avut norocul să se salveze din masacrul din februarie 1941 de la Lunca, şi al lui Florea Sainciuc, deportaţi apoi în Rusia, în ţinutul Krasnodar: „Flămânzi, goi şi desculţi, au fost impuşi la munci grele, la tăiat şi adunat trestii din mlaştini. Salvarea lor a fost Constantin, care era mai în vârstă şi cunoştea puţin rusa. Munceau alături de ei şi câţiva băştinaşi, care le-au spus că dacă mai lucrează într-un astfel de hal, sleiţi de foame, uzi pe timp rece şi răniţi la picioare de trestii, mult nu vor duce-o. Atunci au hotărât să fugă. Au făcut o plută din bârne şi astfel au ajuns la marginea unui oraş, însă au fost reţinuţi de miliţie şi închişi în puşcărie pe 10 ani. După cinci ani de detenţie le-au spus: „Dacă renunţaţi la cetăţenia română, vă eliberăm şi puteţi pleca acasă. Văzând că n-au reuşit să-i convingă, le-au mai dat un an să se gândească, apoi încă unul. Dar  în zadar, căci patrioţii nu s-au lepădat de Neam şi Ţară, fiind deportaţi – Constantin Isac în ţinutul Pavlograd, iar Florea Sainciuc – în Republica Komi.

Emoţionat de pelerinajul sacral pe locurile tinereţii, fostul director al ŞM Mahala, Octavian Voronca,  s-a referit la un alt caz îngrozitor, la tragedia familiei lui Vasile Mândrescu, care, în zorii zilei de 22 mai 1941, a fost prevenit de câţiva slugoi NKVD-işti  că urmează să fie deportat. Convingându-i că nu poartă nici o vină, gospodarul a încercat să fugă, însă glonţul vrăjmaşului l-a rănit grav şi el a căzut, fiind arestat şi încarcerat. Peste câteva ore a venit un camion după soţie şi copii.  Servilii regimului sovietic din localitate i-au încărcat, nelăsându-i pe cei trei copilaşi micuţi nici măcar să-şi termine prânzul, şi duşi au fost... în Siberia, încât nu a mai dat nimeni de urmele lor. Asemenea drame au fost multe.

O altă tragedie a fost evocată de cercetătorul Petru Grior, directorul Centrului de cercetări istorice şi culturale din Cernăuţi, care a povestit despre suferinţele altei familii, a Anei Hostiuc a lui Anton din s. Mahala, rămasă văduvă cu doi copii, iar în timpul evenimentelor sângeroase de la Lunca, fiul Constantin a fost arestat de grănicerii sovietici şi condamnat la 10 ani de închisoare.  Apoi, la începutul lui februarie 1941, fiul cel mic, Florea, care avea doar 19 ani, porneşte şi el spre Lunca, cuprins de dorul libertăţii. Fiind cosit de mitralierele călăilor ruşi, şi-a găsit sfârşitul în apele Prutului, înroşit de sânge nevinovat. Ana, rămasă singură în suferinţă, este ridicată şi dusă în Rusia, în Krasnoiarsk, unde a şi decedat.

Acestea sunt doar câteva din tragediile celor 602 de martiri din Panteonul satului Mahala, suferinţele  românilor din această localitate martirizată fiind evocate şi de Octavian Bivolaru, preşedintele Societăţii „Golgota” din Ucraina şi de scriitorul Dumitru Covalciuc, care e convins că „generoasa primăreasă Elena Nandriş, pe care o iubesc şi o stimează consătenii,  o să aibă încă un mandat, va mai pune o cruce şi în pădure, unde, în 1944, au fost împuşcaţi români nevinovaţi”.

Prinosul de recunoştinţă şi mulţumire le-a adus măhălenilor Nicolae Toma, redactorul-şef al „ZORILOR BUCOVINEI” şi preşedintele Societăţii Jurnaliştilor Români Independenţi din Regiunea Cernăuţi, în deosebi, primăresei Elena Nandriş, pentru că veghează gloria eroilor, ţine mereu aprinsă flacăra sacră a românismului -  primăria din s. Mahala printre primele în ţinut a adoptat hotărârea de acordare Limbii Române a statutului de limbă regională,  sensibilizând necesitatea alcătuirii unei monografii a satului pentru a-i ţine şi pe viitor în neuitare pe martirii care s-au jertfit pentru Neam şi Ţară.

La masa de pomenire, am servit bucate alese, pregătite de harnicele Maria Dascaliuc şi Maria Macoveiciuc, toţi primind colăcei de pomană de la generosul Sain Mândrescu şi de la soţia sa, Mărioara, de sufletul tuturor Eroilor Neamului, suferinzilor răposaţi, care şi-au găsit veşnicul repaus sub gheţarii siberieni, în pustiile Kazahstanului, în Karelia şi Republica Komi, în gropile comune de pe ţărmurile Lacului Onega...

Felicia NICHITA-TOMA