În noaptea de 13 spre 14 iunie, în timpul aterizării pe aeroportul din Lugansk, avionul Il-76 al forţelor ucrainene de apărare ce transporta militari pentru rotaţie, tehnică, echipament şi producte, a fost doborât de terorişti, informează serviciul de presă al Ministerului Apărării Ucrainei, transmite TSN. La bordul navei aeriene ucrainene se aflau 30 de paraşutişti şi membrii echipajului. Toţi cei 49 de militari ucraineni au fost împuşcaţi. Vă amintim că în ajun în Lugansk a pătruns din Rusia o coloană de 10 maşini de tonaj, bucşite cu terorişti proruşi.
ORAŞUL MARIUPOL A FOST ELIBERAT DE TERORIŞTI
Membri ai
batalioanelor serviciilor speciale ucrainene „Azov”, „Dnipro 1” şi Gărzii
Naţionale, în cadrul operaţiunii antiteroriste din Donbas, au nimicit, timp de
o zi şi o noapte, 12 blindate şi 2 tancuri ruseşti, care joia precedentă au
trecut frontiera pentru a-i susţine pe terorişti, peste 150 de extremişti
proruşi, 30 fiind luaţi ostatici. Majoritatea rebelilor au fost împuşcaţi la
hotare cu Rusia, în Snijnyi, lângă Doneţk. Cele mai crâncene lupte s-au dat însă
în or. Mariupol, care a fost apoi complet eliberat de extremiştii proruşi. Aici
şi-au găsit moartea şi 4 militari ucraineni, iar alţii 31 au fost răniţi. În
prezent, situaţia în oraş se stabilizează, locuitorii lui susţinând acţiunile
forţelor ucrainene. Pe clădirea primăriei municipiului şi altor obiective de
stat a fost arborat drapelul ucrainean.
Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, l-a însărcinat pe Serhii Taruta, şeful Administraţiei Regionale de Stat Doneţk, să-şi transfere temporar sediul în or. Mariupol.
Operaţiunea antiteroristă continuă în Snijmyi. Aviaţia rusă cercetează locul dislocării diviziunilor militare ucrainene, unde se află vasele ucrainene aeriene de luptă, pentru ai proteza pe insurgenţii proruşi, ca aceştia să poată pătrunde mai uşor pe teritoriul Ucrainei.
SÂRMA GIMPATĂ NU E O PIEDICĂ ÎN CALEA TERORISMULUI
Igor Kolomoiskyi, al 4-lea cel mai bogat ucrainean, care are o avere estimată la 1,8 miliarde de dolari, şeful ARS Dnipropetrovsk, a prezentat, vineri, Preşedintelui Petro Poroşenko,un proiect de construcţie a unui zid de 2.000 de kilometri cu sârmă ghimpată la hotare cu Federația Rusă. Guvernatorul consideră că o astfel de protecţie e utilă pentru evitarea incursiunilor din partea Rusiei ce desfăşoară o politică agresivă faţă de Ucraina. Proiectul ce încă n-a fost semnat de Preşedinte, e estimat în sumă de 100 de milioane de dolari, prevede construirea, timp de 6 luni, a unui gard metalic cu sârbă ghimpată de-a lungul celor aproape 2 mii de kilometri de frontieră cu Rusia, e de-acum criticat de specialişti, care confirmă că pentru înălţarea lui va vi nevoie de mult mai mult timp şi nici nu va constitui o piedică în calea expansiunii ruse, deoarece aceasta poate transporta tehnica şi teroriştii pe mare din Crimeea şi pe cale aeriană.
P. POROŞENKO ŞI V. PUTIN AU AVUT O DISCUŢIE TELEFONICĂ
Președinții Ucrainei și
Rusiei, Petro Poroșenko și Vladimir Putin, au avut o discuție telefonică în
care s-au referit la criza politică din estul Ucrainei.
Conducătorul statului ucrainean i-a prezentat liderului de la Kremlin planul de soluţionare a situaţiei din sud-estul Ucrainei. Acesta fiind primul schimb de opinii între cei doi preşedinţi după o întrevedere de acum o săptămână în Franța. După cum a declarat P. Poroşenko, convorbirea telefonică de joi a fost ”lungă și substanțială”, liderul de la Kiev a protestat față de incursiunea celor trei tancuri, pe care Rusia le-a trimis pe teritoriul ucrainean, ajutor teroriştilor proruşi.
Felicia NICHITA-TOMA