17 noiembrie 2017
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

CU DUHUL ADEVĂRULUI, ONORÂNDU-NE PE NOI…(Respiraţii eminesciene la Botoşani)

18 iunie 2014 р. | Categorie: Eminesciana

Durerile şi aspiraţiile româneşti din nordul Bucovinei au pulsat în emoţiile scriitorilor Doina Cernica şi Lucia Olaru-Nenati...

Asemenea gliei pregătite în prourul primăverii pentru rodul toamnei, sufletul are nevoie de hrană, dacă dorim să ne înflorească bucuriile în pomul vieţii. Rămânând aşa cum ne-am născut – români la vorbă şi credinţă, nu avem altă hrană mai bună, mai lucrătoare întru zidirea în identitate, decât cea moştenită de la Eminescu. O găsim în suava-i poezie cântată, suspinată, şoptită, în proza romantică, în publicistica combativă… O simţim din belşug pretutindeni pe unde auzim vorbire românească. Trebuie doar să avem ochi care văd, urechi care aud şi inimă deschisă s-o primească. Ca trăitoare pe aceste locuri nu pot, nici nu vreau să cred că există spaţii unde puterea tutelară a lui Eminescu este mai necesară, unde văzduhul e mai înnobilat de spiritul său înălţător, iar omagierile i se fac nu atât prin cuvinte fălos răsunătoare, ci printr-o continuitate a creaţiei, neîndoielnic, sub măsura eminesciană. Or, până acum, nimeni dintre români nu s-a ridicat deasupra măsurii Sale.

Mi-i drag să mă regăsesc de zilele eminesciene la Cernăuţi în mijlocul românilor noştri, admirându-i cum se apropie de Poet cu o simplă floare sau coroane somptuoase, cu un cântec, cu vorbe multe sau o profundă tăcere. Totuşi, sunt conştientă că există locuri şi oameni care fac mult mai mult decât preţuieşte veneraţia noastră verbală. I-am văzut la Botoşanii lui Eminescu, în preajma comemorării a 125 de ani de la trecerea Poetului în eternitate. În fiecare an, la 15 iunie sau în pragul acestei date, o distinsă doamnă, scriitoarea, ziarista, directoarea Editurii Geea şi patroana unei galerii de artă, Elena Condrei, îşi adună laureaţii Premiilor EMINESCU (pentru Literatură, Arte vizuale, Colecţii şi Colecţionari) „Teiul de Aur” şi „Teiul de Argint”. Menţionăm că festivitatea de premiere (distincţiile reprezintă Diploma în rang de excelenţă şi medaliile EMINESCU „Teiul de Aur”/”Teiul de Argint”), a ajuns la ediţia a XIII-a, aceasta fiind iniţiativa particulară a dnei Elena Condrei. Până acum toate cheltuielile privind premiile şi alte aspecte organizatorice erau suportate în exclusivitate de fondatorul acestei instituţii. La ediţia actuală, dna Condrei a precizat că şi-a adus contribuţia şi primăria municipiului Botoşani, detaliind că „nu contează mărimea acestui ajutor, important fiind faptul că puterea locală recunoaşte prestanţa manifestării perpetuate deja al treisprezecelea an”, onorându-le astfel şi pe personalităţile menţionate.

Numele laureaţilor, extinderea geografiei locului lor de trai până în Japonia şi Chili vorbesc de la sine despre dimensiunea valorică a acestor medalii extraordinar de frumoase, al căror material conţine aur şi argint, având pe avers chipul lui Mihai Eminescu, iar pe revers un tei stilizat. Toate piesele sunt realizate în stilul artizanal de înaltă calitate, create de artişti renumiţi. Respectiv şi realizările laureaţilor sunt pe măsura distincţiei, adică presupun o ieşire din tiparele ordinarului, un zbor mai înalt în domeniul artelor vizuale şi al literaturii, un plus de curaj în publicistică. Selecţia o înfăptuiesc membrii juriului, din care fac parte personalităţi renumite în lumea artelor şi literaturii, cum sunt Dragoş Pătraşcu, preşedinte de onoare, conf. universitar dr. la Universitatea de Arte Vizuale din Iaşi, Augustin Eden, poet, artist plastic, redactor-şef al revistei de cultură Intertext, editor-fondator al revistei de cultură şi sinteză Absolut Cultural, Mihai Cornaci, secretar al Societăţii Numismatice Române, secţia Botoşani etc. Nu-i voi enumera pe toţi, mai importanţi, în acest context, fiind cei care s-au bucurat de preţuirea juriului şi prezentări laudative din partea colegilor.

Or, într-o măsură mai mare sau mai mică, toţi au venit cu ceva deosebit – poetic, eseistic, filozofic, pătruns de Duhul Adevărului şi misiunea de apostolat, despre care a vorbit la superlativ poeta Lucia Olaru-Nenati, laureată a ediţiei a II-a a respectivelor premii. Bunăoară, anunţând „Teiul de Aur” pentru sculptorul Gheorghe Zărnescu din Bacău, dna Elena Condrei l-a caracterizat ca pe o personalitate artistică completă, „un artist a cărui operă degajă energie, el reuşind miraculos să transforme nişte lucruri foarte obişnuite pentru noi în artă veritabilă”. Şi preşedintele juriului, Augustin Eden, i-a evidenţiat poetica surprinzătoare din creaţie. Laureatul „Teiului de Argint”, din aceeaşi categorie, Cristian Nicolae Ungureanu, îşi are drept crez opera de artă care generează mai multă energie decât inspiraţia necesară pentru realizarea ei. A renunţat la o specialitate pragmatică, hipnotizat de misterele frumosului, părinţii acceptându-i alegerea cu resemnarea: „Dacă vrei să mori de foame, fă-te artist”. Din fericire, plasticianul a recunoscut că prosperă în viaţa de toate zilele, găsindu-şi împlinirea şi în creaţie.

La secţiunea Literatură premiul şi medalia „Teiul de Aur” i-a revenit profesorului Ilie Şandru din Topliţa, pe care-l cunosc de mai demult, el fiind un ardent susţinător al basarabenilor şi bucovinenilor înstrăinaţi. În privinţa dumnealui, dna E. Condrei a trecut peste principiul de a selecta somităţi ce se impun prin sensibilitate lirică, poezie de excepţie, originalitate. Deşi autorului menţionat îi aparţin 20 titluri de carte, altceva i-a frapat pe membrii juriului – faptul că Ilie Şandru a avut geniala idee de a readuce în actualitate personalitatea primului patriarh al României, Miron Cristea, care la 1895 şi-a susţinut la Budapesta teza de doctorat cu tema „Viaţa şi opera lui Mihai Eminescu”. Un moment de importanţă majoră este că Miron Cristea a vorbit în faţa auditoriului în maghiară, la numai şase ani de la trecerea Poetului în eternitate aducându-l pe Eminescu maghiarimii, în contextul legăturilor fireşti cu Ardealul, ca pe un mare creator de valori universale. Acum Ilie Şandru a realizat o arcă peste timp, repunându-l în actualitate pe Patriarhul Miron Cristea sub tutela lui Eminescu. Meritul autorului e că nu doar a scris un eseu despre această teză, ci a reeditat-o, dând dovadă de patriotism şi continuitate.

La această categorie n-a lipsit nici sensibilitatea lirică, revelaţia venind de la cea mai tânără laureată, poeta Mihaela Grădinariu de la Râşca, născută la Fălticeni. Debutul literar cu „Biserica de cuvinte” i-a fost apreciat, în decembrie 2013, cu Premiul Societăţii Scriitorilor Bucovineni. Vorbind despre calităţile ei poetice, scriitoarea Doina Cernica i-a evidenţiat şi alte virtuţi: este absolventă a facultăţii de teologie, şi celei de filologie, conduce cu măiestrie corala de bărbaţi „Flori de măr” din Râşca, a susţinut concerte cu Grigore Leşe, semnează cronici literare la revista „Cronica Veche”, fiind stimată ca o continuatoare a tradiţiilor strămoşeşti. Toate aceste activităţi îi hrănesc subtil condeiul liric, făcând-o să „strămute-n rai cuvinte fără teamă”, „să se ascundă vremelnic într-o carte”.

De mare cinste s-au bucurat laureaţii colecţionari, prezentaţi de Mihai Costin din Bucureşti, preşedintele grupării colecţionarilor din ţară, de membrul juriului Mihai Cornaci şi alţii. Bunăoară, Gheorghe Vasiliu din Bârlad este cunoscut, pe plan naţional şi internaţional, datorită participării la diverse expoziţii de medalistică şi vernisarea unor exponate în premieră, cum ar fi „Eminescu în imagini cartofile”, „Pentru neam şi pentru ţară”, „Ştampilografie eminesciană”, care transmit valoroase informaţii. Colecţionarul „cu nume şi renume”, Ioan Muşei, afectat de pneumonie, a mărturisit că-şi primeşte distincţia ca pe un medicament, iar soţii Ana şi Mihai Iacob, medaliaţi cu argint în aceeaşi secţiune, au promis că vor împărţi frăţeşte unica medalie pentru amândoi, aşa cum trăiesc de câteva decenii, de la începutul iubirii lor, în armonie, uniţi de pasiunea de a-l apropia pe Eminescu de inimile tuturor, bucurându-şi neîncetat admiratorii cu lucrări inedite.

Feerica Lucia Olaru-Nenati, cum numai ei îi este dată vocaţia de a nimeri în ţintă, a prezentat o carte „citită cu creionu-n mână” – „Infinitul de cobalt”, din care se evidenţiază universul unui artist polivalent, Aurelian Antal, „omul plin de mirajul familiei şi al duhului pădurilor, cu parfum de zmeură coaptă şi miros de aer umed din copilărie”. Aşa îi defineşte fiinţa autoarea interviurilor inserate în carte, Elena Condrei, volumul făcând parte din seria „Eminescu nestins”. Iar Lucia Olaru-Nenati spune că lucrările artistului din Dorohoi „poartă pecete imperială”, că ele adună „aurul şi purpura imperială” a spiritului românesc. Impresionat este că un plastician nu se exprimă doar în domeniul artei sale, ci şi vorbeşte poetic, Duhul Adevărului simţindu-se peste tot în creaţia sa. Din răspunsurile sale, precizează dna Lucia Olaru-Nenati, se conturează valorile familiei ardelene, instituţia bunicilor, care „construiesc scheletul de aur identitar al copilului”. Artistul a cutreierat ţara, oprindu-se la Dorohoi, în nordul sfinţit de muzica lui Enescu şi poezia lui Eminescu. „Nu e întâmplător acest periplu eminescian, ce se materializează într-o artă atât de imperială a unui om mult prea modest şi prea puţin cunoscut pentru exprimările somptuoase în diverse registre artistice”, crede prezentatoarea cărţii.

Şi dacă tot am ajuns cu vorba la modestie, în pofida firii şi bunului simţ altoit de părinţi, recunosc că n-am nimerit nechemată la această impresionantă nuntire a talentelor. Durerile şi aspiraţiile româneşti din nordul Bucovinei au pulsat în emoţiile scriitorilor Doina Cernica şi Lucia Olaru-Nenati, fiind transmise celor de faţă şi prin prezenţa preşedintelui Societăţii „Mihai Eminescu” din Cernăuţi, dl Vasile Bâcu.

După o dimineaţă răcoroasă cu momente de reculegere în intimitatea sacrală a Bisericii „Uspenia” (cea de-a două ctitorie a doamnei Elena Rareş, înălţată în anul 1552), locaş în care a fost botezat pruncul Mihai Eminescu, am trăit fiorii fericirii de a mă întoarce acasă cu „Teiul de Aur” pentru publicistică. L-am primit cu cuvântul de răspuns şi convingerea că nu-mi aparţine numai mie, ci mai mult „Zorilor Bucovinei” şi celor care, citindu-ne, se pătrund măcar de o unduire din Duhul Adevărului şi Miracolul Eminescian.

Maria TOACĂ