27 mai 2022
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

PÂRÂTORII AU NENOROCIT MULTĂ LUME NEVINOVATĂ

20 iunie 2014 р. | Categorie: Destine

(File din Cartea Neagră a satului Ropcea)

Revenind la tragediile trecutului, răscolind prin memoria noastră colectivă, vrând-nevrând, găsim pagini întunecoase, suntem nevoiţi să scoatem la iveală unele fenomene foarte ruşinoase, despre care am prefera să nu fi ştiut niciodată. Dar oricât ar fi de incomod acest adevăr, nu putem să-l lăsăm în uitare. Ascunzând, trecând sub tăcere ceea ce nu ne convine, nu vom dezrădăcina răul din viaţa noastră, nu le vom asigura copiilor şi nepoţilor în viitor mai bun decât viaţa ce ne-a fost dată nouă s-o trăim.

Prin anii 1945-1946, când se apropia foametea cea mai straşnică, când continuau deportările românilor de la vetrele străbune, prin păduri mişunau aşa-numiţii naţionalişti, răzbunători… Printre cei nesupuşi, care, într-adevăr, s-au ridicat cu înverşunare contra regimului, se amestecaseră şi nu puţini tâlhari, hoţi de drumul mare. Ei prădau, puteau să scoată vaca din grajdul văduvelor fără de apărare, încât, bieţii oameni nu mai ştiau cine-i jefuieşte – reprezentanţii puterii sau „oponenţii” lor. De fapt, nu exista nici o deosebire între ei, gospodarii suferind deopotrivă şi din cauza celor investiţi cu putere, şi de pe urma „vizetelor” „oamenilor pădurii”.

Ei apăreau seara, pe neprins de veste, erau înarmaţi, cereau de mâncare şi adăpost. Gazdele nu puteau să nu primească astfel de „musafiri”, refuzul costându-le viaţa. De asemenea, familiile năpăstuite de vizitele „oaspeţilor” nocturni riscau să fie aspru pedepsite şi în cazul că se afla la primărie despre „bunăvoinţa” acordată acestora.

Dacă gospodarul nu anunţa imediat că a avut „oaspeţi”, se găseau alţi săteni vigilenţi şi „conştienţi”, care alergau să-l toarne pe cel năpăstuit. Aşa s-a întâmplat, bunăoară, cu Maria Şcitca din cătunul Hlibocioc. Fiind denunţată la primărie de un vecin că a primit în casă „banderi”, i-a ospătat şi i-a lăsat să înnopteze la ea, biata femeie a fost condamnată la 15 ani de puşcărie.

În iarna anului 1945, aşa-numiţii „oameni ai pădurii” au înconjurat casa lui Pricopie Costâc, au intrat acolo, nelăsând pe nimeni să iasă până la căderea întunericului. După plecarea lor, vecina Valeria Lastiuc a anunţat la primărie despre „ospitalitatea” sărmanului ţăran. Imediat au sosit câţiva miliţieni, l-au luat pe sus, judecându-l pe bărbat la 12 ani de închisoare. Acasă i-a rămas soţia Todosia, care la acel moment era gravidă, având încă cinci copilaşi. În curând ea s-a îmbolnăvit de tifos. Tot atunci a căzut la pat, răpusă de aceeaşi boală şi soacra ei Magdalina, mama lui Pricopie. Şi-au dat sufletele amândouă odată, stăteau alături moarte pe masă, Todosia lăsând şase micuţi (ultimul avea numai nouă luni) în grija bunelului Ionicuţă. Dar, nenorocirile continuau să dea năvală asupra acestei familii. Spre toamnă, în acelaşi an tifosul l-a băgat în mormânt şi pe bunicul copiilor orfani. Patru fetiţe şi doi băieţi au rămas singuri pe lume. Rolul de mamă şi l-a asumat sora mai mare, care şi ea era un copil de numai 14 ani.

Plus la toate nevoile, în iarna lui 1946 le-a îngheţat văcuţa în grajd, orfanii rămânând fără unica sursă de supravieţuire. E o mare minune dumnezeiască că toţi au scăpat cu zile în cele mai crâncene condiţii.

Valeria MIHAILIUC, s. Ropcea, raionul Storojineţ

În imagini: Pricopie Costâc, în mijlocul copiilor; Elena cu surorile mai mici, pe care le-a crescut în lipsa părinţilor