De la 6 martie a.c., Canalul de televiziune TVA a încetat timp de câteva zile să-şi emite programul. Conflictul între fosta conducere (director general Vasyl Zabrodskyi) şi ceilalţi coproprietari (în particular, Andrii Pyşnyi) a apărut cu vreo patru luni în urmă, în timpul alegerilor parlamentare precedente, când TVA a trecut, pe neaşteptate, de partea partidului de la putere, dar abia acum opoziţia a reuşit să ocupe, cu forţa, încăperile, în care se afla TVA, declarând că Vasyl Zabrodskyi a fost concediat din postul de conducător al respectivului canal de televiziune. Se pare, însă, că ei au întârziat, deoarece fostul director general era pregătit de acum de o asemenea situaţie – încă la 14 februarie a.c. a creat propria companie de televiziune „TVA plus” şi a înaintat documentele pentru arendarea încăperii şi proprietăţii (tehnica de emisie) în clădirea privată de pe str. Krasnoarmiska, nr.13, iar actuala conducere a TVA (Tata Kepler) a început parţial să emite programul său, în marea majoritate alcătuit din emisiuni muzicale din arhivă, pregătite de colegii lor din Kyiv. În consecinţa acestui conflict între cofondatori, s-a divizat şi colectivul de creaţie al fostei companii – 26 dintre cei 54 de lucrători (toţi jurnaliştii şi o parte din operatori) – au trecut de partea lui V. Zabrodskyi, care declară că va căuta în judecată dreptate, deoarece e convins că a fost concediat nelegitim.
Diana TOMA