Cernăuți – 617 ani de istorie românească! E trist, însă, din octombrie, de la Alexandru cel Bun încoace, în Cernăuţi românii rămân tot mai puţini…

Cernăuți – 617 ani de istorie românească! E trist, însă, din  octombrie,  de la Alexandru cel Bun încoace, în Cernăuţi românii rămân tot mai puţini…

De hramul oraşului – 617 ani de la prima atestare documentară – e de-abia evidenta urmă românească la Cernăuţi.  Poveştile românilor din Cernăuţi au un conţinut tragic,  tot mai mult fiind scrise într-o altă limbă decât cea română. Durerea şi tristeţea toamnei s-a tăinuit cu lacrima cerului în inimile  noastre – o mână de români care gândim şi vorbim româneşte. Oraşul Cernăuţi îşi sărbătoreşte cea de-a 617-a aniversare de la prima sa atestare documentară. Nu mai este nici banerul, nimic nu mai aminteşte de  Hrisovul Domnitorului Alexandru cel Bun, ctitorul oraşului, semnat la 8 octombrie 1408,  în care e atestat pentru prima dată Cernăuţiul. Octombrie la Cernăuţi, celebru oraş vitregit de istorie, tragic prin destin, aflat sub cizma mai multor imperii,  cu un zbuciumat şi impresionant trecut românesc, poartă pecetea tristeţii şi nostalgiei.

E trist… Alexandru cel Bun, ctitorul oraşului, nu are nici măcar un bust la Cernăuţi, precum împăratul Franz Joseph, care are un monument …

Ne-am bucurat cu ani în urmă de  câteva litere -  inscripţia reinstalată pe frontispiciul Palatului Naţional al Românilor din Cernăuţi? Bine ar fi ca inscripția să aibă şi acoperire. Bucuria a fi mai mare atunci, când Palatul Naţional al Românilor va fi retrocedat. Oare doar apariţia inscripţiei, instalarea acestor litere să fie realizarea visului de veacuri al românilor, realizarea unui ideal pentru care au luptat şi au mers la moarte înaintaşii noştri? Desigur, nu! foarte bine că s-a reparat o nedreptate istorică. Însă, ştiind prea bine situaţia limbii române în şcoli, nici nu putem spune că-i un început de ideal…

Cernăuţiul, oraşul adolescenţei lui Mihai Eminescu, unde au convieţuit în armonie mai multe etnii, sau intersectat mai multe culturi şi tradiţii, a îmbrăcat veşmânt de sărbătoare. Ce-i drept, modest, din cauza războiului, bucurându-şi locuitorii cu diverse programe artistice, spectacole, expoziţii  etc., dar a uitat de rădăcinile sale româneşti. Rar cine-şi mai aminteşte de Ciprian Porumbescu, de fapta eroică a primarului Traian Popovici, care şi-a periclitat viaţa, poziţia socială pentru a salva de la deportare 20 000 de evrei, de  represiunile staliniste, de acei care şi-au sacrificat tinereţea pentru Libertate, Neam.  Cine-şi mai aminteşte de Hotelul „Weiss”, unul dintre cele mai importante din acea vreme. Aici s-au oprit de-a lungul anilor împăraţi, scriitori, savanţi, renumiţi actori. În 1883 – Titu Maiorescu, fapt despre care scrie în „Jurnalul” său. La respectivul hotel, devenit proprietatea Societăţii pentru cultura şi literatura română din Bucovina, în 1899, e transformat în Palatul Naţional al Românilor bucovineni,  studentul Ciprian Porumbescu  l-a cunoscut şi l-a ascultat pe marele interpret Grigore Vindereu, aflăm din însemnările  zilnice pe care le făcea cunoscutul compozitor la Cernăuţi. În 1909, când Nicolae Iorga, care condamna politica habsburgilor,  a vizitat Cernăuţiul, ţinând o conferinţă, studenţii universitari au organizat proteste împotriva autorităţilor austriece, care nu-i permiteau istoricului român să vină la Cernăuţi, şi l-au însoţit până la Palatul Naţional. De hotelul „Pajura Neagră”, de asemenea, este legată vizita lui Mihai Eminescu, în 1875, la Cernăuţi. Prietenul T.V. Stefanelli în amintirile sale scrie că atunci când autorităţile austriece sărbătoreau cu fast 100 de ani de la anexarea Ţării de Sus a Moldovei lui Ştefan cel Mare, numită de austrieci Bucovina, , Eminescu aduce broşura lui : Kogălniceanu „Răpirea Bucovinei”, împărţind-o la toate instituţiile din municipiu, iar seara, împreună cu prietenii,  sfidează, la hotel, pe acei care sărbătoreau centenarul încorporării. La acelaşi hotel, unde îşi ţinea reuniunile Societatea „Junimea”, venea şi Ciprian Porumbescu, membru în comitetul executiv şi apoi preşedinte. De aici, de la Cernăuţi, M. Eminescu  trimite primele sale poezii la „Famila”lui Iosif Vulcan,care îi schimbă numele în Eminescu.  Tot la Cernăuţi, la moartea iubitului sau dascăl, Aron Pumnul, Eminescu scrie prima sa poezie, pe care o publică în culegerea "Lăcrămioarele învăţăceilor gimnazişti din Cernauţi la mormântul preaiubitului lor profesor Arune Pumnul".Tot în capitala Bucovinei, Poetul, prins în mrejele visării,  se va îndrăgosti de teatru,  pe scena Naţionalului  Cernăuţean jucând cei mai renumiţi actori români…

E trist, însă, din  octombrie,  de la Alexandru cel Bun încoace, în Cernăuţi românii rămân tot mai puţini…

Felicia NICHITA-TOMA pentru „Zorile Bucovinei”